Mergi direct la conținut »
Donald Trump, acuzat de agresiuni sexuale de două femei: "Era ca o caracatiţă peste mine"
Știri Externe Libertatea > Ştiri > Știri Externe > Donald Trump, acuzat de agresiuni sexuale de două femei: "Era ca o caracatiţă peste mine"

Donald Trump, acuzat de agresiuni sexuale de două femei: „Era ca o caracatiţă peste mine”

Două femei l-au acuzat pe Donald Trump că le-a agresat sexual în urmă cu mai mulţi ani, în mărturii publicate miercuri de ziarul The New York Times. Scandalul în care este implicat republicanul pare să prindă proporții tot mai mari, pe măsură ce ziua alegerilor prezidențiale se apropie.

Aceste mărturii despre două incidente separate apar într-un context extrem de dificil pentru candidatul republican, care pierde teren în faţa rivalei sale Hillary Clinton.

Este vorba despre o nouă lovitură grea, la doar câteva zile după publicarea unei înregistrări video din 2005 în care Trump se laudă cu un comportament ce descrie o hărţuire sexuală, în cuvinte extrem de vulgare şi obscene.

Candidatul şi-a cerut ulterior scuze că a făcut aceste declaraţii, a spus că „era vorba de discuţii de vestiar”. Totodată, întrebat despre acest scandal în cadrul celei de-a doua dezbateri prezidențiale, el a afirmat că nu s-a comportat niciodată în acest fel.

Însă aceste dezminţiri le-au determinat pe Jessica Leeds şi Rachel Crooks să încredinţeze ziarului newyorkez mărturiile lor despre atingeri sexuale despre care nu au mai vorbit vreodată în mod public anterior.

Citește și: Serghei Lavrov a dat un răspuns incredibil când a fost întrebat despre afirmațiile obscene ale lui Donald Trump | VIDEO

Jessica Leeds îi reproşează lui Trump că a pipăit-o după ce s-a aşezat alături de el într-un avion, iar Rachel Crooks afirmă că Trump a sărutat-o împotriva voinţei ei, în 2005, pe când lucra ca recepţioneră în Trump Tower, care-i aparţine magnatului în domeniul imobiliar.

„Era ca o caracatiţă peste mine, mâinile îi erau peste  tot”, a spus una dintre femei, potrivit BBC News.

Stafful de campanie al lui Trump a dezmințit articolul de presă menționat. „Întreg articolul este ficțiune, iar lansarea de către New York Times a unei defăimări complet false, coordonate a domnului Trump pe o temă ca aceasta este periculoasă”, a declarat consilierul pentru comunicații Jason Miller într-un comunicat preluat de Reuters.

„Acest articol este în întregime ficţiune, iar faptul că New York Times lansează aceste acuzaţii complet false (…) referitoare la personalitatea domnului Trump asupra unui asemenea subiect este periculos”, a reacţionat într-un comunicat un reprezentant al campaniei Trump, Jason Miller.

Candidatul a fost intervievat telefonic de New York Times înainte de publicarea articolului. Ziarul a publicat fragmente din acest interviu.

„Nimic din toate astea nu s-a întâmplat vreodată”, a declarat Trump, ameninţând că va da în judecată ziarul dacă publică măturiile.

„Sunteţi o persoană respingătoare”, i-a reproşat el ziaristei care-l intervieva.

Miliardarul republican se află într-o situaţie dificilă după publicarea înregistrării video, vineri. Voci importante din cadrul Partidului Republican i-au retras susţinerea şi este devansat în sondaje de Hillary Clinton.

Citește și:

 
 
Close
Close
Închide