Dor de Ceauşescu

Până în 1989, eu l-am urât sincer pe Ceauşescu. Îmi era frig în casă, îmi făceam lecţiile pe întuneric, la televizor nu aveam ce să văd, cu excepţia programelor bulgăreşti şi chiar ruseşti. Vedeam cum părinţii mei se chinuiesc să ne pună o bucată de carne pe masă şi seară de seară, inevitabil, îl înjuram pe Ceauşescu în timp ce ascultam “Europa Liberă”. Nu, nu-i vreun gest de frondă, de disidenţă, ci simpla realitate.

Dramatic este că, iată, după 20 de ani, conducătorii noştri, politicienii, sunt nişte bieţi epigoni în comparaţie cu Ceauşescu. Cu realizările lui! În raport cu hoţia practicată astăzi, Ceauşescu pare un ascet, un călugăr. Nimeni nu mă va convinge vreodată că regimul Ceauşescu, la fel ca şi comunismul, a fost benefic pentru poporul român. Însă clica venită la putere după 1989 începe să te facă să-l vezi cu alţi ochi pe fostul dictator comunist. Să-i apreciezi unele calităţi.

Dezgroparea lui Ceauşescu e poate simbolică. Le arată românilor de unde au plecat şi cât de rău au ajuns. Poate mai rău ca-n 1989! Iar politicienii ar face bine să se uite-n ochii strigoiului!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE