Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990: Cine sunt inculpații care dau vina pe Ion Iliescu pentru masacrul din București

Al treilea rechizitoriu în dosarul Mineriadei din iunie

Secția Parchetelor Militare a finalizat, pe 27 martie 2025, al treilea rechizitoriu din dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 și i-a trimis în judecată pentru infracțiuni contra umanității pe:

• Ion Iliescu, la data faptelor președinte al României
• Petre Roman, premier
• Gelu Voican Voiculescu, vicepremier
• Virgil Măgureanu, director al SRI
• Adrian Sârbu, consilier al premierului
• Miron Cozma, lider de sindicat
• Vasile Dobrinoiu, comandant al Școlii de Ofițeri a MAI de la Băneasa
•  Petre Peter, comandant al unității militare de la Măgurele

Reamintim că „Dosarul Mineriadei 2”  (Rechizitoriul 47/P/2014) a fost restituit la Parchet pe data de 10 decembrie 2020 pentru refacerea de la zero a urmăririi penale, după ce toate probele strânse de procurori au fost anulate de Înalta Curte pe motive procedurale.

Primul dosar al Mineriadei a fost instrumentat între anii 1998 și 2007 (dosarul 74/P/1998), dispoziția procurorului militar Dan Voinea de punere sub acuzare a lui Ion Iliescu fiind infirmată de Laura Codruța Kovesi, pe atunci șefa Parchetului General.

Libertatea a consultat noul rechizitoriu din dosarul 47/77/P/2014 și redă pasaje din ultimele declarații date de Petre Roman, Virgil Măgureanu, Vasile Dobrinoiu și Miron Cozma.  

Recomandări

Imagini cu Mirabela Grădinaru și Ilinca Simion, din culisele dezbaterii dintre Nicușor Dan și George Simion

Dezinformarea publică – „arma” folosită de Ion Iliescu la Mineriadă

Ion Iliescu și oamenii lui sunt acuzați că în iunie 1990 au lansat o politică de represiune din motive politice împotriva populației civile din Capitală, în urma căreia au fost ucise 4 persoane, două persoane au fost violate, s-a vătămat integritatea fizică și psihică a peste 1.300 de persoane şi au fost persecutate prin lipsirea ilegală de libertate peste 1.200 de persoane:

• „Represiunea a avut loc în contextul manifestației maraton care a avut loc începând cu 22 aprilie 1990, în Piața Universității din municipiul București ce s-a desfășurat pe durata mai multor săptămâni, până la data de 13 iunie 1990.
• Manifestația avea caracterul unei opoziții la puterea nou instaurată în România după Revoluţia din 1989, manifestanții solicitând verbal, prin comunicate și alte forme de protest, ruperea de regimul comunist abia înlocuit în decembrie 1989, promovarea unor persoane care nu aveau un trecut de activist de partid, înființarea unei televiziuni libere și alte astfel de revendicări de sorginte democratică.
• În acest context, inculpații Iliescu Ion, Roman Petre, Voiculescu Gelu-Voican, Măgureanu Virgil și Sârbu Adrian şi alte persoane din conducerea statului sau a partidului Frontului Salvării Naţionale au lansat un atac împotriva manifestanților aflați fizic în Piața Universității, care reprezenta în fapt un pretext menit să mascheze acțiunea represivă împotriva persoanelor care au participat anterior la aceste manifestații, în special liderii de opinie, precum și împotriva oricărei persoane care manifesta sau era susceptibilă de a manifesta o formă de opoziție, în special studenţi, intelectuali sau persoane care exprimau apropierea de valorile occidentale.
• Pentru disimularea atacului, a fost construit un scenariu cu scopul ca adevăraţilor atacatori să li se piardă urma. O componentă importantă a acestui scenariu a constituit-o comunicarea publică, manipulativă cu privire la pericolul pe care îl reprezentau manifestanții pentru valorile democratice”, arată procurorii în noul rechizitoriu al Mineriadei.

Recomandări

Cum i-au iertat magistraţii pe cei care au abuzat sexual o minoră: „a fost o frumoasă poveste de iubire”. Unul dintre prădători a violat din nou şi e acum în arest

În zilele de 13-14 iunie 1990, forțele de ordine și minerii au făcut prăpăd în București, toți asupra cărora plana suspiciunea de a fi opozanți ai președintelui Ion Iliescu și ai guvernului condus de Petre Roman fiind reținuți ilegal și duși în două unități militare – la Băneasa și la Măgurele – unde au fost supuși unor violențe fizice și psihice greu de imaginat.

Petre Roman neagă orice implicare a sa în Mineriada din 1990

Procurorii militari rețin în noul rechizitoriu că Petre Roman a participat alături de ceilalți inculpați și de alte persoane la luarea hotărârii de „evacuare” violentă a Pieței, că a cunoscut planul întocmit la nivelul Ministerului de Interne, că a coordonat acțiunea din Piața Universității (dând indicații ministrului Mihai Chițac) și că a denaturat realitatea, prin comunicate oficiale, pe tot parcursul desfășurării evenimentelor.

De asemenea, anchetatorii notează că Petre Roman a fost în permanent contact cu Armata și cu Ministerul de Interne și a cerut intervenția militarilor, acțiune care a generat alte violențe în care patru persoane au fost ucise prin împușcare.

Recomandări

Nicușor Dan a dezvăluit numele premierului pe care-l va propune, dacă va fi președinte: „Mi-l doresc foarte mult, nu e o surpriză”

• „Inculpatul Roman Petre minimizează rolul său în desfășurarea represiunii, însă, în fapt, el a hotărât evacuarea, a fost informat permanent și a dat sprijin pe parcursul zilei de 13 iunie organelor de ordine publică implicate.
• Faptul că planul întocmit în vederea intervenției în forță a fost trimis de ministrul de interne Mihai Chițac chiar inculpatului Roman Petre, precum și sprijinul pe care ministrul îl cere inculpatului în febra evenimentelor din ziua de 13 iunie, ca și faptul că Procuratura Generală i-a trimis comunicatul prin care se solicita intervenția în Piață demonstrează că inculpatul Roman Petre era autoritatea care gestiona operațiunea.
• Inculpatul mai arată că din punct de vedere subiectiv nu putea să participe la o acțiune represivă împotriva opoziției, întrucât a fost sprijinit și a avut relații bune cu membrii marcanți ai partidelor istorice, aspect care dovedește, în opinia sa, că nu a participat la faptele care i se impută. Or, această apărare nu poate fi reală atâta vreme cât, încă din ziua de 13 iunie 1990, mai mulți lideri ai opoziției au fost agresați de forțele de ordine, aspect de care inculpatul a luat, cu siguranță, la cunoștință.
• Inculpatul neagă că a cunoscut că atacul din dimineața zilei de 13 iunie a fost îndreptat și asupra liderilor manifestațiilor, care nu se aflau în Piață la acea oră. Or, reiese din coroborarea declarațiilor părților civile Vlăsceanu Lazăr și Munteanu Marian-Teofan Dragoș că se cunoștea de către inculpat și de personalul care îl deservea reținerea liderilor Pieței și situația concretă din Piață.
•  În legătură cu intervenția Armatei în evenimentele din data de 13 iunie 1990, inculpatul Roman Petre neagă orice implicare a sa. Deși în mod public, cu prilejul ședinței de Guvern din data de 16 iunie, precum și în comunicatul de presă transmis după această ședință, inculpatul precizează că intervenția Armatei s-a făcut la solicitarea președintelui și a Guvernului pe care îl conducea, cu ocazia audierii, inculpatul arată că doar președintele (n.r. – Ion Iliescu) a cerut acest lucru și el doar s-a alipit acestei acțiuni, căci armata era pe un val de încredere pe care voia să îl capitalizeze și el. În mod evident, această apărare este una duplicitară, de neasumare a niciuneia dintre acțiunile la care inculpatul a fost un subiect principal.
• Tot o atitudine de neasumare o are inculpatul față de direcționarea minerilor spre faptele pe care le-au comis în dimineața zilei de 14 iunie 1990. Întrucât imediat după aceste fapte, acțiunile minerilor erau apreciate de opinia publică, a considerat necesar să își asume că le-a cerut minerilor să se deplaseze spre Piața Universității, însă cu prilejul audierii a precizat că a fost doar o acțiune spontană a inculpatului Iliescu Ion.
•  În ceea ce privește venirea minerilor în București, inculpatul arată că nu a cunoscut-o decât dimineață, când a fost informat de inculpatul Voiculescu Gelu-Voican. În fapt, acest lucru nu este credibil întrucât încă de la orele 22:00, agenția de presă Rompres transmitea public că trenurile cu mineri au plecat spre Capitală.
• Deși acesta nu recunoaște conexiunile directe cu minerii, probele administrate demonstrează că și inculpatul a primit delegațiile de mineri sosite la Palatul Victoria, așa cum reiese din declarațiile martorilor Iliescu Dumitru, Pasti Vladimir și Nicoară Constantin.
• Inculpatul mai arată că organele de poliție nu au intervenit pentru stoparea minerilor, pentru că o ciocnire între mineri și forțele de ordine ar fi însemnat un război civil, cu consecințe imprevizibile și de aceea, deși a luat cunoștință de aspecte violente, nu a dispus ca să se intervină.
•  Și această poziție cu prilejul declarației este contrară celei pe care a avut-o după comiterea faptelor, când arăta că persoanele care au fost victimele „exceselor” minerilor au meritat acest tratament pentru că nu erau niște „neprihăniți”. Mai mult, arată în declarația dată că, în fapt, vătămările acestor „neprihăniți” nu erau unele grave, că personal s-a interesat de situația lui Marian Munteanu și a constatat că acesta nu avea nici măcar nevoie de ghipsarea unui membru, căci starea lui ar fi fost una bună, în condițiile în care și la acel moment, vătămările lui Marian Munteanu erau de notorietate, din comunicatele întocmite de cadrele medicale reieșind situația gravă în care se găsea acesta ca urmare a agresării de către mineri.
• Inculpatul arată că nu a comis niciuna dintre faptele care i se impută, «dimpotrivă, toată munca mea ca prim-ministru avea scopul de a asigura un stat de drept în România şi să ne bucurăm de drepturi şi libertate».
•  Noțiunile de „stat de drept”, a se bucura de „drepturi și libertăți” au alte conotații pentru inculpat care se poziționează public imediat după fapte: «Dacă, de exemplu, la Poliţia Capitalei, în momentul în care au apărut primii s-ar fi tras, conform celor mai elementare norme din orice democraţie autentică, nu se întâmpla ce s-a întâmplat. Am avut de-a face cu un fel de încălcare a legilor şi de slăbiciune extraordinară» sau «Riposta oricărui alt guvern (…) ar fi fost mult mai dură, că probabil împotriva acestor violențe greu de imaginat, s-ar fi utilizat arme de foc, lucru care era îndreptățit. Nu văd cum, într-o țară cu o democrație autentică, în oricare, alegeți-o dumneavoastră, inclusiv în Austria, nu văd cum»”, se arată în noul rechizitoriu.

Virgil Măgureanu spune că era doar un „element de decor”

Procurorii militari arată că, în ultima declarație dată la Parchet, Virgil Măgureanu a evitat să răspundă la o serie de întrebări adresate de organele de urmărire penală, deviind răspunsul concret.

Fostul șef al SRI a admis că evenimentele din 13-15 iunie 1990 au fost „de o anumită intensitate și regretabile”, însă a apreciat că nu se poate vorbi de crime împotriva umanității.

• „Inculpatul a încercat să arate că nu a avut nicio contribuție la comiterea faptelor, care au fost săvârșite de agenți care nu au legătură cu acțiunile sau inacțiunile sale, și, dimpotrivă, ar fi încercat să împiedice comiterea lor.
• Inculpatul Măgureanu Virgil încearcă să se prezente ca un element de decor în tot angrenajul evenimentelor, care chiar nu ar fi fost de acord cu acțiunea represivă și ar fi încercat să stopeze venirea minerilor în Capitală.
•  Probele administrate demonstrează însă contrariul. Astfel, încă din perioada premergătoare faptelor, serviciul pe care îl conducea inculpatul a acționat în sensul supravegherii și documentării nu doar a manifestațiilor, ci și a celor mai importanți lideri ai acestora, dar și a celor mai marcanți vectori de opinie ai opoziției și membri ai intelectualității.
• Înfierările de-a dreptul veninoase care se regăsesc în majoritatea înscrisurilor care au putut fi descoperite de organele de urmărire penală în arhivele Serviciului Român de Informații – altele fiind însă distruse chiar în cursul anului 1990 – demonstrează că activitatea inculpatului Măgureanu Virgil a avut ca scop reprimarea opoziției prin orice mijloace.
• Pe de o parte, (Virgil Măgureanu – n.r.) confirmă participarea la ședința premergătoare evenimentelor, în care s-a stabilit acțiunea din 13 iunie 1990, arătând că rolul serviciului pe care îl conducea a fost să contribuie la lupta antiteroristă, iar pe de altă parte, spune că nu a cunoscut existența grupărilor radicale, teroriste care se ascundeau în corturi și care au comis violențele din data de 13 iunie 1990:
• «Preşedintele Ion Iliescu a fost de acord cu această acţiune, însă doresc să subliniez că, eu nu ştiam la acel moment că cei care erau din corturile din faţa Teatrului Naţional, câţiva erau aferente acelor grupări ultraradicale, nu ştiu cum să le numesc, de factură teroristă, care după aceea au alertat câteva mii de persoane care au invadat spaţiul public din Piaţa Universităţii şi imediat a fost ocupată Poliţia Capitalei».
•  În ceea ce privește participarea cadrelor SRI alături de mineri în diverse acțiuni, inculpatul recunoaște, însă arată că aceștia au participat din proprie inițiativă și că aceste cadre au fost ulterior îndepărtate din Serviciu. Este totuși imposibil de crezut că toate aceste persoane, cadre militare cu experiență, ar fi acționat fără un ordin, într-o acțiune de asemenea anvergură.
•  Mai mult inculpatul a fost alături de aceste forțe și a luat cunoștință din teren de activitățile acestora, însă a pus în practică și el o manipulare a forțelor implicate.
• Astfel, din declarația inculpatului Cozma Miron reies următoarele: «Am mers la Institutul de Arhitectură şi l-am găsit pe Virgil Măgureanu, şi recunosc că i-am dat şi o palmă şi l-am întrebat ce face acolo. Acesta mi-a spus că habar nu am ce fac studenţii şi mi-a spus că au haine, că au droguri şi m-a dus în zona în care se aflau nişte puşti, respectiv într-o sală sportivă, însă erau puşti de tir sportiv cu aer comprimat. Acesta efectiv voia să mă păcălească şi să mă incite împotriva studenţilor»”, se arată în documentul citat cu privire la modul în care s-a apărat Virgil Măgureanu.

Cum se disculpă Vasile Dobrinoiu pentru ororile de la Băneasa

Vasile Dobrinoiu a recunoscut că în incinta Școlii de ofițeri de la Băneasa, al cărei comandant era la vremea respectivă, au fost aduse și „cazate” persoane civile începând cu data de 14 iunie 1990, dar susține că nu este responsabil nici pentru persecutarea acestora prin lipsirea de libertate, nici pentru condițiile în care au fost ținute aceste persoane.

Vasile Dobrinoiu a declarat că a executat un ordin scris primit de la superiorii săi de la Ministerul de Interne, iar activitatea sa s-a pliat pe normele care reglementau conducerea administrativă a persoanelor bănuite de comiterea de infracțiuni la sediul organelor de poliție.

• „Acesta arată că doar a pus la dispoziție spațiile Școlii superioare de ofițeri, din punctul de vedere al activităților realizate cu aceste persoane, nici el, nici cadrele unității neavând nicio implicare în trierea, anchetarea și paza acestora, aspecte de care s-ar fi ocupat organele de poliție și procuratură sosite la fața locului în acest scop.
•  Acesta mai declară și detaliat în memoriu că, în ciuda lipsei de atribuții în această materie, a creat condiții în favoarea persoanelor reținute, le-a acordat hrană, spațiu de odihnă și a dispus acordarea de îngrijiri medicale persoanelor care le necesitau.
• Din punct de vedere subiectiv, inculpatul a înțeles ilegalitatea ordinului transmis, chiar și în scris de către Ministerul de Interne de «primire a persoanelor reținute» în incinta unității pe care o conducea.
• Acest aspect reiese nu doar din calitatea sa de «persoană care cunoștea foarte bine legislația», așa cum este descris de martori, ci din faptul că a convocat ședințe cu factorii de conducere de la nivelul Școlii în care a pus în discuție problema legalității reținerii unor persoane civile în incinta unității, fără mandat de arestare sau ordonanță de reținere.
• În ciuda poziției cadrelor școlii – specialiști în drept penal – care au intuit alături de inculpat nelegalitatea măsurii, inculpatul a solicitat Ministrului de Interne un ordin scris și asigurări de la procurorul general al României, punând în discuție inclusiv perioada conducerii administrative a persoanelor, ceea ce demonstrează că acesta cunoștea în mod temeinic modalitatea în care o persoană putea fi lipsită de libertate în acea perioadă.
•  Inculpatul invocă faptul că întreaga operațiune s-a desfășurat sub incidența legii de organizare și funcționare a poliției, în vigoare la acea dată, care permitea conducerea administrativă a unei persoane bănuite de comiterea unor fapte penale la sediul organelor de poliție, fără a stabili o durată.
• În fapt, contrar afirmațiile inculpatului, timpul pe care l-au petrecut persoanele vătămate acolo nu poate fi înțeles ca o măsură de «conducere» a persoanelor bănuite de către organele de poliție. Așa cum reiese dintr-o serie de declarații ale martorilor și ale persoanelor vătămate, o mare parte dintre persoane au fost aduse la sediul Școlii d ofițeri de către mineri, nu de către organele de poliție, practic trecând de la lipsirea de libertate de către persoane civile, la lipsirea de libertate de către cadrele militare ale Școlii.
• Dacă într-adevăr această operațiune ar fi fost una de „conducere administrativă” și persoana bănuită că ar fi comis infracțiuni ar fi fost condusă spre cercetări, în mod logic, nu se putea preconiza o ședere îndelungată sub această formă în custodia organelor statului, ci o ședere minimă, suficientă pentru efectuarea unor acte premergătoare.
• Contrar acestei logici, inculpatul, încă de la aducerea primelor persoane a luat măsuri din care reieșea că aceste persoane vor petrece mult timp în incinta acelor garaje, stabilind măsuri organizatorice: saltelele și pernele puse la dispoziție demonstrează se preconiza că nu este vorba doar de activități procedurale, ci de o lipsire îndelungată de libertate.
• Mai mult, acesta a pus în practică reguli specifice centrelor de arest și detenție. Astfel, inculpatul susține că a luat măsuri specifice de separare a femeilor de bărbați. Or această este o măsură specifică organizării centrelor de arestare, nefiind incidentă în cazul măsurii administrative invocate și care demonstrează că inculpatul este cel care s-a ocupat de aspectele logistice ale lipsirii de libertate a persoanelor vătămate. Un alt exemplu se referă la aspectul care reiese dintr-o serie de declarații ale persoanelor vătămate că la introducerea în garaj le-au fost luate curelele și șireturile, ceea ce reprezintă tot o măsură specifică introducerii în arest.
•  În ceea ce privește condițiile ce le-au fost acordate persoanelor reținute, inculpatul arată în esență că garajul asigura condiții deosebite, reținuților li s-au pus la dispoziție saltele, li s-a dat apă, hrană, li s-au asigurat toalete, a separat femeile de bărbați și asigurat îngrijiri medicale persoanelor care aveau nevoie, «luând măsuri care denotă o grijă umanitară faţă de persoanele care au fost suspecte», iar că declarațiile făcute de persoanele vătămate în prezent sunt nereale, exagerate față de ceea ce s-a petrecut cu adevărat și diferite de cele care au fost date pe parcursul diverselor cicluri procesuale ale dosarului.
• La o simplă citire a măsurilor invocate de inculpat ca reprezentând grijă umanitară față de semeni, s-ar putea crede că acestea au fost unele la standarde înalte de respectare a drepturilor acestor persoane, însă realitatea punerii în aplicare a acestor măsuri este una foarte diferită și departe de noțiunea de a fi unele «umane»”, notează anchetatorii.

Procurorii rețin că din declarațiile persoanelor vătămate reiese exact contrariul: cei reținuți au fost obligați să doarmă în garaj pe saltele ude, soldații îi trezeau în timpul nopții și îi aliniau la perete, simulând că îi vor executa, iar când cereau să fie scoși la toaletă erau bătuți cu bestialitate, astfel că mulți au preferat să facă pe ei.

Miron Cozma susține că Ion Iliescu l-a „făcut” lider al minerilor

Miron Cozma a declarat că demersurile pentru aducerea minerilor în Capitală au fost realizate de către factorii politici, fiind obligat să vină și el.

Iată ce rețin, pe scurt, procurorii militari cu privire la felul în care s-a apărat Petre Roman:

• „Ajunși în Capitală, minerii au fost preluați și conduși la Palatul Victoria unde inculpatul Iliescu Ion li s-a adresat, folosind expresia «domnul Cozma, împreună cu minerii să meargă în Piaţa Universităţii să facă curăţenie», însă arată că el nu a fost în balcon alături de Iliescu, ci în Piaţă, alături de mineri și chiar i-a atenționat pe mineri să nu comită fapte nelegale şi i-a avertizat că vor suporta rigorile la întoarcerea în Valea Jiului.
•  Mai mult, arată inculpatul, a prevenit comiterea de violențe de către mineri, însă erau foarte multe persoane infiltrate și îmbrăcate în haine specifice minerilor care au comis violențele.
• În legătură cu pătrunderea în sediul Ligii Studenților de la Facultatea de Drept, arată că scopul prezenței sale acolo a fost să oprească de fapt pătrunderea minerilor, însă a realizat că cei care se prezentau a fi mineri de la mina Paroșeni, erau în fapt persoane care se pretindeau a fi mineri și erau coordonați de cumnatul inculpatului Roman Petre, Kuki Borislavschi:
• «Eu am reacţionat la această minciună, iar un personaj care era îmbrăcat civil m-a luat de gât şi mi-a şoptit: Miron, eu sunt cumnatul lui Petrică. Această persoană era Kuki Borislavski, cumnatul lui Petre Roman, locotenent-colonel la servicii, în Armata Română şi mi-a spus că a primit ordin de la Petre Roman să meargă în Regie peste studenţi, care ar fi avut arme şi droguri. I-am spus lui Kuki că dacă intră peste căminele cu studenţi, o să-l găsesc împreună cu minerii».
• Inculpatul arată că nu a avut nicio contribuție la comiterea faptelor, ci a fost promovat ca lider al minerilor în mod manipulant de către Iliescu Ion.
• În declarația dată în calitate de inculpat, acesta arată că, în realitate, numărul minerilor veniți în Capitală a fost în jur de 800 de persoane, iar restul ar fi fost lucrători ai Armatei și ai Poliției îmbrăcați în uniformă de mineri, iar aceștia din urmă ar fi produs actele de violență și nu minerii. Aceste apărări sunt contrazise de alte probe administrate, cum ar fi înscrisurile care demonstrează că numai cu trenurile au fost deplasați în capitală cel puțin 9.073 persoane, pentru care s-au plătit bilete de transport către CFR”, se mai arată în noul rechizitoriu.

Dosarul Mineriadei 3 a fost înaintat către Înalta Curte de Casație și Justiție, unde va parcurge procedura de cameră preliminară, etapă în care s-a blocat ultima oară. Dacă judecătorii vor confirma legalitatea întocmirii rechizitoriului, pentru Ion Iliescu și ceilalți șapte inculpați va începe procesul pe fond pentru infracțiuni contra umanității.

Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”! 

Urmărește-ne pe Google News

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.