8 apartamente au fost afectate de incendiul care a izbucnit seara trecută la acoperișul blocului Persepolis. La fața locului au intervenit zeci de pompieri, iar misiunea lor a fost îngreunată de faptul că străzile erau extrem de înguste și ocupate de mașini parcate. Potrivit bilanțului prezentant de pompieri au ars 1.100 de metri pătrați.
Pompierii au rămas la fața locului până în această dimineață pentru a stinge focarele. Din fericire nu au existat victime, au mai anunțat reprezentanții ISU București.
Azi, Poliția Capitalei a anunțat că a fost deschis un dosar penal pentri distrugere din culpă în acest caz.
„În urma verificărilor efectuate, la data de 12 octombrie 2022, polițiștii Secției 2 au deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1”, a transmis Poliția Capitalei într-un comunicat de presă.
Clădirea afectată de incendiu a funcționat ca hotel până în anul 2017, iar ulterior a fost transformat în bloc de locuințe.
În documente apar cinci nivele, iar al șaselea a apărut ulterior și nu se știe cum a fost construit.
Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, a transmis azi într-o postare pe Facebook că va sesiza Parchetul în acest caz.
„Așa cum am bănuit, am verificat documentațiile de urbanism emise în cazul construcției fostului hotel Persepolis, transformat în prezent în bloc de locuințe, din Cartierul Francez, a căruit mansardă a fost cuprinsă aseară de flăcări. Am constatat o serie de ilegalități în aceste acte oficiale și ele ne arată, încă o dată, sistemul corupt care a guvernat Primăria Sectorului 1 în timpul fostelor administrații. În acest caz, voi sesiza Parchetul pentru ca toți care au permis intrarea în legalitate a acestei construcții și au încălcat norme esențiale ale legislației de urbanism să fie trași la răspundere”, a transmis Clotilde Armand pe Facebook.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro