Două TIR-uri s-au izbit pe autostrada A1, vineri după-amiază, și încărcătura s-a împrăștiat și a blocat șoseaua. Circulația a fost deviată. Impactul a avut loc pe sensul de mers către Vama Nădlac, în apropiere de Arad. Echipajele ISU Arad au ajuns imediat la fața locului pentru a acorda primul ajutor și a asigura zona accidentului.
„Intervenim în urma unui accident rutier în care au fost implicate două autotrenuri, pe A1, la km 543. La locul evenimentului sunt alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD Terapie Intensivă Mobilă. Intervenția este în desfășurare”, a anunțat ISU Arad, potrivit Sursa de Vest.
Imagini de la locul accidentului au fost publicate pe Facebook de către Direcția Regională de Drumuri Timișoara.
Coliziunea dintre cele două camioane a avut loc pe autostrada A1, km 543, Arad, sensul spre Nădlac. Circulația este deviată pe la km 536, au transmis reprezentanții DRDP Timișoara.