Călinacho, confesiuni despre muzică, iubire și cel mai ambițios show al carierei: „Urmează să punem în scenă poate cel mai bun spectacol din România”

Într-un interviu pentru Libertatea, artistul a vorbit despre începuturile sale, despre relațiile care i-au inspirat proiectele, despre viața de artist și despre spectacolul pe care îl pregătește în această toamnă.

„Mă cam lăsasem de YouTube. Simțeam că nu asta vreau să fac”

Libertatea: Ai început prima dată cu YouTube. Cum a fost trecerea la muzică?
Călin Alexandru Hasnaș: În primul rând, total neașteptată, foarte surprinzătoare și pentru mine. Mi-a plăcut muzica de mic. Când aveam 13 ani, stăteam pe covorașul meu cu Spider-Man și îmi imaginam cât de tare ar fi să fiu pe scenă. Dar nu era ceva realizabil atunci. Era 2013 și în România nu exista nimic. 

Întâmplarea face că trec, nu știu, 5 ani de atunci, deja exist pe YouTube de vreo 2 ani și prin niște prieteni pe care i-am cunoscut atunci, am ajuns să ne distrăm făcând două piese. La aproximativ un an după, când eu deja eram într-o poziție a vieții mele în care mă cam lăsasem de YouTube, eram destul de convins de faptul că nu asta vreau să fac, pentru că nu mă mai reprezenta nimic, nu mai aveam 16 ani, voiam să fac altceva cu viața mea. 

Maidan a venit o dată la mine la o petrecere și m-a întrebat dacă vreau să merg la studio să facem muzică. Și n-am înțeles exact de ce m-a chemat la un studio, nu înțeleg de ce cineva care chiar făcea muzică serios ar fi putut să mă cheme pe mine la un studio, dar am acceptat. M-am dus așteptându-mă să iasă tot la caterincă și a ieșit ceva mult mai serios și mult mai bine pus la punct decât m-aș fi așteptat, adică a ieșit o piesă care la momentul ăla mi-a plăcut, adică era un lucru pe care îmi doream să-l ascult mai mult eu personal.

„Viața de artist e grea când nu știi ce vrea lumea de la tine”

– Cum este, de fapt, viața de artist?
– Viața de artist e grea poate doar când treci de cortina care e vizibilă pentru toată lumea. Poate că ești supermult pe drum, poate că ești obosit, poate că ai febră 39 și trebuie să urci pe scenă, pentru că ești contractual obligat. Dar astea sunt lucruri care nu numai că nu contează, sunt lucruri care-mi plac, care mă fac fericit, care îmi dau și adrenalina necesară dacă sunt obosit și am un concert să găsesc puterea necesară în mine să îl duc. 

Viața de artist e grea poate când se uită lumea la tine pe stradă și simți că poate se uită prea multă lume la tine, când poate trebuie să navighezi anumite lucruri diferit, de la relații interumane la tot felul de chestii, în ideea că nu știi niciodată ce vrea cineva de la tine sau cum pot să fie folosite anumite informații. Cred că viața de artist e grea doar pentru că te obligă să ții garda sus, indiferent dacă ești genul de persoană care n-ar vrea s-o țină.

– Dacă nu ai fi făcut asta, unde te-ai fi văzut?
– Probabil aș fi fost bucătar. Sunt superpasionat de gătit și de tot ce înseamnă Horeca. Am și gătit mult. Cred că domeniul e și mai rău decât lumea artiștilor pentru că trebuie din nou să gestionezi sentimente și emoții, pentru că tot cu oameni lucrezi și tot oameni trebuie să gestionezi, mai ales dacă ajungi să ai restaurantul tău. Și dacă aș fi terminat școala, probabil că aș fi făcut Drept, m-a pasionat oarecum, adică alt lucru destul de greu, dar tare.

Mesajele ascunse din spatele pieselor 

– Ne poți spune care este mesajul din spatele piesei „Ai grijă”?
– Cred că a fost a doua sau a treia piesă făcută vreodată pentru un album. În momentul în care am făcut piesa aia am știut că ăla e outro. E extraordinar de important când lucrezi la un album să ai un intro și un outro. În momentul în care ai un intro sau un outro, știi către ce te duci. Pe plan strict emoțional, piesa aia a semnat release-ul (eliberarea) final după o relație de superlungă durată. „Ultima noapte” e un EP pe care l-am făcut la cald, „Ai grijă” e răspunsul la rece. 

În EP-ul „Ultima noapte” a fost momentul în care am simțit că sunt bine pentru prima oară. A fost prima oară când am zis că am de gând să fac un EP de 5 piese într-o săptămână. Doar bazat pe faptul că tocmai mi se încheiase o relație de lungă durată și a trebuit să lucrez la cald. Și am simțit și eu pentru prima oară în viață un lucru pe care nu l-am simțit niciodată. Cât de mult înseamnă să ardă ceva în timpul în care scrii ceva și cât de important e să curgă niște sentimente.

„Ai grijă” e finalul. E acceptarea. E tot ce s-a întâmplat dus la capăt. Ai trecut prin dor, supărare, dezamăgire, ură, ce vrei tu, și la final trebuie să ai un zâmbet pe buze și să lași loc de bună ziua. În momentul în care am terminat albumul și l-am trimis la mix/master, m-am simțit liber. Am zis OK, asta a fost etapa aia.

– Cum s-a născut piesa „Nepotrivit”?
– E o piesă scrisă mai mult la persoana a doua. Dacă ar fi să mă întrebi pe mine, eu cred că am iubit doar persoanele nepotrivite. În albumul ăla deja suntem în a doua parte, în care încerc să trec peste. Piesa e un început de capitol. Mesajul e că toți am trecut prin relații eșuate, dar asta nu înseamnă că nu există persoane potrivite. Doar că nu trebuie să ne fie frică de ele pentru că până acum am dat doar de persoane nepotrivite.

Mereu mesajul meu când vine vorba de iubire a fost că e loc de mai bine și că trebuie să iubim fără frică. Atât eu, cât și persoana cu care vorbeam în piesa aia ipotetică, oricine ar fi ea – amândoi am trecut prin chestii care n-au fost plăcute. Dar asta nu înseamnă că n-ar putea să fie ceva plăcut între noi. Mi se pare că mereu mesajul meu când vine vorba de iubire a fost că e loc de mai bine și că trebuie să rămână ceva plăcut între noi. 

– Dar piesa „5AM în Iancului”?
– Este o piesă despre care singurul lucru pe care o să-l spun este că am zis tot ce era de spus acolo și că nu o să mai spun nimic despre ea. Mi se pare că e mult mai… nu cred că amuzant e cuvântul potrivit, dar pot să spun că e personal. Pentru mine a fost o eliberare totală, în special a doua parte. A fost lucrul care trebuia să se întâmple pentru sufletul meu. Pot să spun că a ieșit din mine o chestie pe care nici măcar nu o aveam în calcul, nu era în plan, nu era un lucru pe care voiam să-l fac, nici nu mi-a trecut prin cap din varii motive și contexte. Dar s-a întâmplat. Miercuri nu exista piesa, iar vineri deja era distribuită pe platforme. Am stat miercuri spre joi până la 5 dimineața. A doua parte a piesei am scris-o în 12 minute. După ce am scris versurile, le-am și cântat la microfon. Mi-a căzut telefonul din mână și am zis: „OK, we got it.” 

Pe plan strict legat de ce am zis acolo și de ce înseamnă piesa, o să folosesc acel „age-old trope” al artistului și o să spun că arta încetează să mai fie a mea în momentul în care o dau mai departe. Din momentul în care ceva de la mine e public, nu mai e al meu. Deci explicațiile ar trebui să și le tragă ascultătorii. Mi se pare că explicațiile omoară șarmul. Distrug magia. E mult mai tare și mai plăcut, atât ca artist, cât și ca ascultător, să înțelegi tu ce vrei să înțelegi din ce a spus autorul, uneori. Pentru că se pierde din farmecul artei dacă o explici dintr-un singur punct de vedere.

„Pe 9 octombrie o să punem în scenă poate cel mai bun spectacol din România”

– Ai un nou proiect la care lucrezi?
– Spectacolul trebuia să aibă loc pe 8 mai, dar acum va avea loc pe 9 octombrie, în București. Motivul este că ideea a evoluat într-o direcție extraordinară, de care sunt incredibil de mândru. Necesită foarte multă atenție, iubire și timp. 

Eu chiar cred că pe 9 octombrie, în București, o să punem în scenă poate cel mai bun spectacol pus în scenă de cineva care face muzică în România. Mi se pare că spectacolele intime, în care lumea stă jos și este atentă la ce se întâmplă pe scenă, devin din ce în ce mai rare. Și mi se pare o artă care nu ar trebui să dispară. Vreau să fiu omul care duce chestia asta la cel mai înalt nivel la care pot eu. 

Pe lângă asta, mai lucrez la un album cu totul diferit. Fie „approach”-ul ăla se cheamă timp, fie albumul se cheamă „În căutarea timpului pierdut”, ceea ce e destul de amuzant, se leagă. Sunt mult mai… nu știu, nu mai am presiunea pe care am avut-o până acum. Mereu ori am avut presiune pe mine, din partea mea, pentru că voiam să demonstrez sau voiam să se întâmple, să existe conținut, să fac ceva, ori am avut presiunea strict contextuală a lucrurilor prin care treceam în viață. 

Și lucrez la un album de care sunt foarte mândru deja, care e mult mai, aș spune, matur din toate punctele de vedere și care înseamnă poate mai mult pentru mine decât orice alt proiect muzical de până acum, pentru că e prima oară când chiar pot să mă concentrez pe mine și doar pe mine. Nu pe mine într-un context, nu pe alte persoane, nu pe ce a însemnat o perioadă pentru mine. E vorba doar de mine, cumva, și nu într-un mod megalomanic, pentru că nu e ca și când cânt despre „ce tare sunt eu”. E mai degrabă despre cum privesc viața și cum încerc să înțeleg niște lucruri pe care poate nu am avut timp să le înțeleg până acum.

Și da, presiunile cotidiene prin care trecem cu toții. Pentru că, la final de zi, nu s-a schimbat approach-ul principal. Pentru mine, muzica a fost când eram mic, aveam 13 ani și stăteam pe covor cu Spider-Man, muzica m-a ajutat să trec prin momentele grele din viață. Am cărat steagul ăsta că nu mi-e frică să fiu real, nu mi-e frică să fiu om, nu mi-e frică să sufăr sau să mă bucur ori să mă întreb lucruri, pentru că sunt o grămadă de oameni care trec prin aceleași lucruri. Pentru mine a fost atât de confortant și atât de plăcut să știu, când eram mic, că mai există oameni care trec prin aceleași lucruri. 

Dar nu vreau să mă grăbesc, nu vreau să zic că e anul ăsta, nu vreau să zic că e toamna asta, nu vreau să zic că e vara viitoare, nu vreau să zic nimic. Dacă ar fi după mine, ar ieși ieri. Nu e doar după mine. Însă sunt extrem de mulțumit de ce se întâmplă și, din nou, în momentul în care o să iasă un album nou de la mine, o să fie un moment în care sunt 100% sigur că e cel mai bun proiect pe care l-am făcut până acum, din toate punctele de vedere. Dacă asta durează încă șase luni, e perfect. Dacă durează încă un an, e perfect. Dacă durează încă cinci ani, asta e, trebuie să-mi asum.

Mă mândresc cu faptul că orice vers rostit de mine a fost scris de mine. Mă mândresc cu faptul că nu m-am apucat de chestia asta acum șapte ani și primul lucru pe care l-am spus a fost că orice s-ar întâmpla vreodată nu vreau să-mi scrie nimeni, niciodată, nimic altceva. Nu vreau nici măcar o sugestie. Deci, da, evident că trebuie să fie trăite de mine, să curgă din mine și prin mine. Altfel, mi se pare că nu mai ești un artist, ești doar un produs care întâmplător știe să cânte foarte bine sau să interpreteze foarte bine.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE