O dronă civilă de mici dimensiuni a fost observată, vineri, de echipajul unei aeronave în apropierea Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti. Autoritățile statului au declanşat o anchetă pentru identificarea operatorului.
„Astăzi, 19 septembrie 2025, în timpul apropierii pentru aterizare pe pista 26L a Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti, echipajul unei aeronave a semnalat prezenţa unei drone civile de mici dimensiuni în raza vizuală, la aproximativ 3,5km de aeroport”, a transmis Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, într-un comunicat.
Aeronava a aterizat în siguranță la ora 15:45, iar incidentul a fost raportat imediat către autoritățile competente.
Anchetatorii au identificat drona şi locaţia de unde a fost operată.
„În urma notificării primite, a fost declanșată o anchetă comună coordonată de Autoritatea Aeronautică Civilă Română, Compania Națională Aeroporturi București și ROMATSA. Investigațiile desfășurate până în prezent au condus la identificarea dronei civile implicate și a locației de unde a fost operată”, potrivit sursei citate.
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti amintește că operarea dronelor este strict interzisă în zona și în apropierea aeroporturilor civile și militare.
„Utilizarea neautorizată a acestora poate periclita grav siguranța zborurilor și constituie faptă penală”, se menționează în comunicat.