„Cei peste 3.000 de angajaţi care lucrează la deszăpezire în condiţii de ger şi care rămân, uneori, izolaţi în ger şi viscol în diverse zone din ţară chiar şi câteva zile, nu depăşesc, în medie, un salariu brut de 3.000 de lei pe lună. Pentru că drumarii nu şi-au primit majorările de salarii promise de guvernele din ultimii doi ani, sunt hotărâţi, în semn de protest că solicitările lor sunt ignorate constant, ca în această iarnă să nu mai deszăpezească drumurile, ceea ce ar putea duce la un blocaj al economiei naţionale”, susține conducerea sindicatului, într-un comunicat de presă.

Mai mult, angajații CNAIR „sunt foarte supăraţi că nu au primit aceste măriri, mai ales în acest context al pandemiei în care, în multe cazuri, veniturile familiilor multor drumari au fost înjumătăţite pentru că soţul sau soţia şi-a pierdut locul de muncă, fie că lucra în domeniul HoReCa sau în diverse alte firme închise în ultima vreme”.

„Unii dintre ei ajung să doarmă efectiv pe utilaje, alţii rămân izolaţi în viscol”

Conducerea CNAIR și Ministerul Transporturilor sunt acuzate de lipsă de implicare în această problemă, iar liderii sindicali susțin că în ultimii doi ani nu s-au acoperit nici măcar pierderile salariale ale angajaţilor cauzate de inflaţie.

Pensionarii români renunță la medicamente, murături și carne ca să-și plătească facturile la iarnă. „Am trecut prin perioade şi mai grele, ştim cum e”
Recomandări
Pensionarii români renunță la medicamente, murături și carne ca să-și plătească facturile la iarnă. „Am trecut prin perioade şi mai grele, ştim cum e”

„Reprezentanţii Ministerului Transporturilor şi cei ai conducerii companiei justifică faptul că nu sunt bani pentru mărirea salariilor pentru că banii sunt ţinuţi pentru deszăpezire, chiar dacă mărirea de salarii este bugetată, ceea ce înseamnă că statul intenţionează să plătească deszăpezirea din banii drumarilor. Oamenii care lucrează efectiv la deszăpezire sunt şi cei cu salariile cele mai mici şi e normal ca aceştia să fie cei mai nemulţumiţi  Unii dintre ei ajung să doarmă efectiv pe utilaje, alţii rămân izolaţi în viscol. Am avut angajaţi care au rămas izolaţi câteva zile în câmp la Drajna, când încercau să deszăpezească drumurile din zonă”, susţine sursa citată.

Potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS), în luna septembrie 2020, câştigul salarial mediu brut la nivelul întregii ţări a fost de 5.414 lei, faţă de 4.482 în septembrie 2018, ceea ce reprezintă o creştere de peste 20%.

În aceste condiţii, sindicaliştii spun că salariile drumarilor au rămas la acelaşi nivel din 2018, când a avut loc ultima majorare, cu 11%.

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cum arăta impresara după bătaia cu Reghecampf. Este ajutată de o prietenă să meargă, primele imagini
GSP.RO
Cum arăta impresara după bătaia cu Reghecampf. Este ajutată de o prietenă să meargă, primele imagini
ȘOC! Meghan Markle l-a AMENINȚAT pe Prințul Harry. SCANDALUL uriaș despre care tocmai s-a aflat: 'I-a spus că...'
Playtech.ro
ȘOC! Meghan Markle l-a AMENINȚAT pe Prințul Harry. SCANDALUL uriaș despre care tocmai s-a aflat: 'I-a spus că...'
Mesajul transmis de Sarah, fiica vitregă a lui Reghe, după ce antrenorul a bătut-o pe Prodanca în plină stradă. Cuvintele ei au stârnit un val de reacții
Viva.ro
Mesajul transmis de Sarah, fiica vitregă a lui Reghe, după ce antrenorul a bătut-o pe Prodanca în plină stradă. Cuvintele ei au stârnit un val de reacții
Situaţia e-commerce-ului în România: de ce ţara noastră este mult înaintea Bulgariei, însă în spatele Ungariei
Observatornews.ro
Situaţia e-commerce-ului în România: de ce ţara noastră este mult înaintea Bulgariei, însă în spatele Ungariei
Haos în Rusia! Un bărbat a deschis focul într-un birou de recrutare din Irkuţk. Șeful unității se află în stare critică
Știrileprotv.ro
Haos în Rusia! Un bărbat a deschis focul într-un birou de recrutare din Irkuţk. Șeful unității se află în stare critică
Invitații nu s-au uitat la bani. Cât a fost darul la botezul lui Liam, fiul lui Laurențiu Reghecampf
FANATIK.RO
Invitații nu s-au uitat la bani. Cât a fost darul la botezul lui Liam, fiul lui Laurențiu Reghecampf
Revolta oligarhilor! Cunoscutul lui Putin anunţă data la care va fi dat jos preşedintele Rusiei. Cât de aproape e momentul istoric
Orangesport.ro
Revolta oligarhilor! Cunoscutul lui Putin anunţă data la care va fi dat jos preşedintele Rusiei. Cât de aproape e momentul istoric
Horoscop 27 septembrie 2022. Scorpionii trebuie să aibă puțin mai multă răbdare, dar dacă nu vor reuși, o abordare mai pozitivă e soluția
HOROSCOP
Horoscop 27 septembrie 2022. Scorpionii trebuie să aibă puțin mai multă răbdare, dar dacă nu vor reuși, o abordare mai pozitivă e soluția
Care este diferența dintre precalificarea creditului ipotecar și preaprobarea?
PUBLICITATE
Care este diferența dintre precalificarea creditului ipotecar și preaprobarea?