Ea este Ramona, ‘ingerul salvator’

Ramona Ianos nu mai are nevoie de nici o prezentare. Ea este eroina, “ingerul salvator” de la Roma, este un simbol cu care italienii incep sa se mandreasca. Romanilor, in schimb, nici nu le pasa. In timp ce Italia este gata sa-i ofere totul, Ramona este ignorata total de autoritatile romane. “Nu am nevoie de laude, dar in afara de ziaristi nimeni nu m-a contactat. Nimeni. Nu ma mai intorc in Romania sub nici o forma”, povesteste ea in exclusivitate pentru Libertatea.

Romanii nu stiu sa-si pretuiasca valorile. Oficialilor romani din Roma pur si simplu nu le pasa de soarta ”ingerului salvator”, asa cum au numit-o italienii pe romanca Ramona Ianos, cea care in teribilul accident petrecut in urma cu o saptamana a dat dovada de un curaj iesit din comun, incercand sa salveze cat mai multe persoane surprinse sub mormanul de fiare contorsionate. Ramona spune insa ca nici un angajat al Ambasadei Romaniei la Roma nu a sunat-o sa-i multumeasca sau sa o felicite.

Ramona Ianos are 26 de ani si este din Tecuci. In urma cu doi ani, nemultumita de viata pe care o avea in micul oras din judetul Galati, s-a hotarat sa plece in Italia, acolo unde parintii ei munceau deja de mai multi ani. De meserie asistenta medicala, Ramona a incercat in mai multe randuri sa lucreze intr-un spital din Italia, insa fara prea mult succes. Lipsa actelor necesare, faptul ca nu cunostea foarte bine limba au fost cateva din barierele care au stat in calea visului sau.

Fire ambitioasa, nu s-a lasat usor descurajata si s-a angajat la un centru de voluntariat din Roma, centru care acorda asistenta gratuita rromilor. “De-a lungul timpului am cunoscut tot felul de romani veniti in Italia pe cai legale sau mai putin legale si pe fiecare in parte i-am ajutat atat cat am putut”, povesteste ea.

Pe 17 octombrie 2006, ziua teribilului accident, a plecat cu metroul, ca in fiecare zi, la munca. Nimic nu prevestea nenorocirea ce avea sa se intample  cateva zeci de minute mai tarziu.

“In dimineata respectiva am plecat putin cam tarziu spre munca si eram grabita sa prind metroul. Eram agitata  pentru ca tocmai atunci metroul stationa mai mult ca de obicei in statii si nu voiam sa ajung foarte tarziu la serviciu. Cu cateva minute inainte de a ajunge in statia unde eu trebuia sa cobor am auzit o bubuitura puternica, am simtit o durere ascutita in piept si m-am trezit cu capul intre scaune si cu o gramada de oameni cazuti peste mine. Initial am crezut ca a fost o bomba, un atentat terorist, metroul era rostogolit intr-o parte si inauntru lumea urla ingrozita si se imbulzea catre usa. Multi au fost calcati pur si simplu in picioare, altii erau prinsi intre fiarele contorsionate. Eu am reusit sa ies printre ultimii si am tras dupa mine si o fata care ramasese parca impietrita, privea ingrozita in jur si nu reusea sa se miste din cauza socului. Am luat-o in brate si incet, incet am ajuns la peron, mergand prin tunel. Atunci am realizat ca nu a fost atentat si ca de fapt s-au ciocnit intre ele doua trenuri. Un domn cu fata plina de sange ma ruga sa-i sterg rana de la cap si sa-i spun cat de adanca e.

L-am sters cu mainile goale, am chemat un politist sa-i acorde ajutor si atunci l-am vazut pe Mario, un baiat ce avea amandoua picioarele prinse sub tren. M-am dus la el, am incercat sa-l scot de acolo si nu am reusit. M-am asezat langa el si am cautat sa-l linistesc. L-am tinut in brate pana a venit echipa de descarcerare. Totul era ca un cosmar si ma mir si eu de unde am avut atata curaj. Abia cand totul s-a sfarsit m-a cuprins si pe mine panica. Acum sunt convinsa ca daca as fi plecat la timp de acasa nu mi s-ar fi intamplat nimic”, ne-a declarat Ramona Ianos.

Intamplarea a facut ca doua zile mai tarziu sa vada in ziar poza lui Mario, italianul prins cu picioarele sub garnitura de metrou, care incerca astfel sa o contacteze ca sa-i multumeasca. Initial s-a temut ca daca il va contacta autoritatile italiene o vor trimite pachet acasa, asa cum se intampla cu majoritatea celor care muncesc fara forme legale, dar pana la urma si-a invins teama, a sunat la ziar si impreuna cu primarul din Roma, Walter Veltroni, de la care a primit si o medalie pentru curajul sau, l-a vizitat la spital pe cel pe care l-a salvat.

Aventura eroinei nu s-a terminat insa aici. La cateva ore dupa accident, a iesit ca sa se linisteasca la o plimbare, intr-un parc din vecinatatea locuintei. Groaza clipelor petrecute la metrou inca nu o parasise. S-a asezat pe o banca si a inceput sa planga.

„Nu ma mai intorc niciodata in Romania”

“La un moment dat un baiat s-a apropiat de mine si mi-a cerut o tigara. De obicei nu vorbesc cu nimeni strain, dar pe acel baiat mi se parea ca-l cunosc de o viata. A fost dragoste la prima vedere. Ne-am plimbat cateva ore prin parc nu inainte de a trece iar prin reale emotii in momentul cand mi-a spus ca e politist. Il cheama Andreea, are 34 de ani si ne-am hotarat chiar sa ne casatorim imediat ce il vor cunoaste si parintii mei”, ne-a mai spus Ramona, in timp ce un zambet cald ii lumineaza fata. Ca proiecte de viitor, ea e foarte hotarata: “Vreau sa raman definitiv aici. In Romania nu ma mai intorc niciodata”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE