Editorial de Alice Năstase Buciuta | Mai bine de frică decât de iubire

Am văzut un domn care a cumpărat cafele fierbinţi – din acelea scumpe şi bune – pentru toţi cei care aşteptau, dârdâind, într-o staţie de tramvai. Din paharele groase se înălţa câte o tornadă subţire de abur parfumat care mi-a făcut poftă nu de cafea, ci de generozitate.

Şi am văzut zâmbete care parcă înmuiau frigul şi, odată cu el, inimile celor care le întâlneau. Dar am văzut, nu cu pupilele mele, ci prin intermediul ochilor gogonaţi de indignare şi neputinţă ai celor care au stat mai bine de o oră blocaţi în trafic şi-n enervări otrăvite, maşina şoferului care, supărat pe nămeţii aşezaţi de-a stânga şi de-a dreapta drumurilor (sau doar nesimţit, nu se ştie exact…), a parcat în mijlocul străzii din centrul Capitalei noastre europene, blocând traseul autobuzelor şi, implicit, a sute şi sute de oameni care se grăbeau să ajungă undeva…

Ne-a răzbunat mai târziu informaţia că individul s-a ales cu dosar penal şi speranţa că, de-acum înainte, nimeni nu va mai îndrăzni să-şi sfideze semenii cu atâta nepăsare. Fiindcă sunt printre noi oameni care ştiu mai bine de frică decât de iubire.

Am văzut maldăre de zăpadă îngheţată îngustând drumul naţional care vine dinspre Popeşti- Leordeni spre Bucureşti şi pietoni încercând să se caţere peste ele, disperaţi, înjurând primăria care‑şi face treburile, cam ca întotdeauna, doar pe jumătate.

Dar m-am bucurat să constat că printre făpturile care escaladau nepăsarea autorităţilor locale se găseau şi câteva fashioniste frumos machiate, înfofolite până-n dinţi, dar care nu uitaseră să îşi aşeze o broşă cu sclipici pe marginea reverului de fâş, ca un semn că alegerile noastre sunt mai presus de vremuri, de vremi şi de vreme.

Am văzut, în metrou, oameni care lăcrimau citind în ziar ştirile despre oamenii săraci care au îngheţat în case, ţinându-şi în braţe copiii. Şi am văzut şoferi care i-au zâmbit poliţistului din intersecţie, care stătea acolo, dirijând nebunia, deşi afară erau -17 grade şi era clar că îi îngheţaseră mâinile în mănuşile albe. Erau chiar aceiaşi care, în zilele de mai înainte, îl înjuraseră printre dinţi.

Dar, cum spuneam, nu ştiu prin ce minune, gerul pare să fie singura calamitate care scoate ce e mai bun în noi şi poate că, oricât de greu ne-ar fi să-l îndurăm, trebuie să recunoaştem că zilele astea ne-au făcut bine şi poate ne vor îngheţa nu doar geamurile, ci şi zâmbetul pe obraz, făcându-l să persiste întru amabilitate durabilă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE