Editorial de Alice Năstase Buciuta: Mama e un soare, tata e un monstru

În textul cu damf literar, semnat Alexandra Ioachim, pasămite o autoare specializată în texte pentru copii de care, iertaţi-mi ignoranţa, nici eu, nici wikipedia n-am auzit, copiii învaţă despre familie dintr-un text intitulat “Bunici, părinţi, copii”.
“Mama e un soare şi e grozav să ai un soare în casă, pe care să-l strângi în braţe când te culci”, zice textul. Dar optimismul se feşteleşte brusc: “Când intră tata în camera noastră, se face noapte şi frig. El descoperă întotdeauna cărţile de poveşti sub cele de matematică şi ciocolata din gura lui Cosmin, pe care îl doare burta mereu. Dar vine mama, suflă în ceaţă şi topeşte gheaţa. În casă se luminează de ziuă”.
În afară de brambureala meteorologică ce ar face-o pe doamna Romica Jurca să leşine în faţa hărţii atmosferice, incapabilă să-nţeleagă cum, dacă sufli în ceaţă, se topeşte gheaţa şi dacă smulgi dintre dinţi ciocolata încetează crampa, atmosfera familială e horror. Tata e o dihanie, iar mama face tot ce poate ca să diminueze traumele celor mici, înfricoşaţi şi înfriguraţi de apariţia duşmănoasă a căpcăunului…
Câteva pagini mai încolo, însăşi autoarea manualului, Adriana Mălureanu, îşi aşază în carte o poezioară proprie, “Oraşul meu”, mai nătăfleaţă ca “Ala-bala-portocala” şi atât de strâmbă ca metrică şi ritm, cu rime atât de jalnice, încât sună a parodie. (Aş reproduce- o aici, dar mi-e ruşine de ruşinea celor care au auzit de “Mai suna-vei, dulce corn, pentru mine vreodată?”…) Iar poemul penibil semnat de duduia autoare conţine şi dezacordul cras: “E mama, tata şi cei doi bunici”.
De vreo zece ani încoace, de când mă străduiesc să îmi umanizez sălbăticiile şi să-mi îmblânzesc răutăţile, mă dedau în fiecare zi la exerciţul – cică productiv şi aducător de fericire – prin care încerc să văd partea bună a lumii, calităţile celor cu defecte şi realizările looserilor. E un exerciţiu care mă solicită mai ceva ca flotările şi uneori mă face să clachez, asudată.
Aşa mi s-a întâmplat şi ieri când, deşi am pornit la răsfoit înarmată cu răbdare şi cu bune intenţii, am sfârşit lăbărţată în fotoliu, deznădăjduită şi dornică să-mi extrag plozii din învăţământul cel românesc şi să-i duc departe de şcoli şi de lecţii. Unde ne-or purta vântul şi groaza de manualele proaste…

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE