Editorial de Alice Năstase Buciuta: Pe banii mei, pe barba meaaaha-ha!

Nu aveam timp prea mult la dispoziţie, aşa că i-am pus una dintre întrebările pe care le adresez mereu celor plecaţi de acasă: ce e mai bun acolo decât aici? În funcţie de structura fiecărui om, răspunsul trece din sfera materială în cea spirituală, pentru că oamenii au pornit, fiecare, în căutarea iubirii sau a liniştii, a bunăstării materiale, a gloriei sau a îmbogăţirii – şi unii dintre ei au reuşit să găsească în alte ţări ceea ce nu putuseră să afle aici. Tipul de care povestesc mi-a dat un răspuns a cărui precizie m-a luat prin surprindere.
“Acolo e grozav că în ziua în care este scadentă o factură chiar îţi intră banii în cont. Fără întârziere. Regula e regulă. Nu mai trebuie să dai telefon, ca aici, şi să-i aminteşti celui care trebuie să îţi facă plata că a venit sau a trecut de mult ziua scadenţei. Asta îmi place cel mai mult, că plăţile nu întârzie niciodată”. Pe moment, mi s-a părut un argument destul de superfluu în raport cu gravitatea şi seriozitatea actului mutării în altă ţară.
Numai că, de atunci încoace, observ cu acuitate tot mai exasperată cum decurg lucrurile pe la noi. Cu excepţia, cred, a marilor corporaţii, prin firme oamenii o întreabă sfios pe doamna de la contabilitate şi de salarii: “Duduia Mari – că aşa e la noi, folosim mai mult prenumele decât numele, spunând, doamna Georgeta şi domnul Gigel – ne plătiţi şi nouă mâine salariile?”. Iar duduia Mari răspunde, ţâfnoasă: “Nu ştiu, că n-avem bani, aştept să-mi spună şeful”.
Şi, uneori, şeful îi spune că rămâne pe săptămâna viitoare, să-şi pună angajaţii pofta-n cui şi să-şi mai exerseze răbdările, prăjite sau vegane, că aşa-i la modă… Am văzut la ştiri că directorii din unităţile de stat – spitale sau ministere -, dispun să fie plătite facturicile pentru servicii nu în ordinea datelor scandente, ci în ordinea descrescătoare a procentelor primite ca parandărăt. În relaţiile de business băştinaş mărunt, lucrurile stau mai simplu, tot pe bază de întrebare şi rugăminte.
Cei care au de încasat banii pe o factură scadentă, pentru care au prestat serviciile întocmai şi la timp, dau un telefon mieros şi întreabă tot o doamnă de la contabilitatea firmei care ar trebui să achite serviciile: “Doamna Jeni, credeţi că-mi puteţi plăti şi mie facturica de acum două luni, că am şi eu nevoie de bănuţi…”.
Şi doamna Jeni zice că plăteşte sau nu, cum ţi-o fi norocelul, într-o ţărişoară în care pe banii tăi, pe barba taaaaa, cum zice Moga, trebuie să fii sfios şi să te rogi frumos.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE