Editorial de Alice Năstase Buciuta: Politețuri subversive

Pe mine mă îngrozeşte întotdeauna avântul celor dornici să facă remarci referitoare la vârstă. “Nu-ţi arăţi anii”, spune câte o interlocutoare cu glas mieros, măsurându-te din capul ridat până-n picioarele îngroşate, cu ochii ei tineri şi trufaşi.
Tu răspunzi strepezit, înţelegând perfect ce-a vrut să-ţi spună: eşti o babă care se îmbracă mai colorat decât s-ar cuveni la asemenea etate. Formula “Vai, ce ai slăbit!”, sună alandala cuiva care nu s-a considerat niciodată prea gras, ca să nu pomenesc despre cât de rău te poate lovi în moalele mândriei orice referire la faptul că te-ai îngrăşat şi eşti, desigur, “grasă şi frumoasă”.
De mai multe ori am auzit formula pe care, categoric, oameni cu mult mai vizibili decât mine o îndură frecvent: “Arătaţi mai bine în realitate decât la televizor”, care te face să te întrebi, automat, cât de rău trebuie să fi arătat la televizor dacă aşa, nemachiată şi într-o buleandră de stradă, arăţi mai sexy decât atunci când erai dată cu smacuri speciale şi purtai haina de sărbătoare.
“Te plac aşa cum eşti” e tot o formulă cu două tăişuri, care te aruncă, pe loc, în abisul interogaţiei legate de cum eşti, de fapt, dacă admiraţia celuilalt vine în ciuda trăsăturilor tale. “Te admir fiindcă nu-ţi faci niciodată griji”, “Aş vrea să am şi eu talentul tău de a-i tapa de bani pe cei din jur”, “Sunt grozavi cei optimişti ca tine, veţi trăi o sută de ani” sunt tot atâtea feluri de a spune, cu zâmbetul pe buze, “nesimţito”, “profitoareo” sau “vaco”, numai că într-un fel pentru care nimeni nu te-ar putea da în judecată.
Mie mi s-a spus de atâtea ori “arăţi foarte bine pentru o femeie cu trei copii”, încât, până la urmă, am renunţat să mă mai revolt împotriva unui compliment care mă loveşte drept în orgoliul meu prostesc de fiţoasă.
Am auzit atât de des şi “te ţii bine pentru anişorii tăi”, că, până la urmă, m-am obişnuit să zic, sfioasă, “mersi”, în loc să dau glas gândului buruienos.
Şi încerc să iau partea bună din partea proastă a politeţii subversive şi să mă conving că, uite, sunt mai atentă când trec prin viaţă şi pe străzi, de teamă că, dacă m-ar călca o maşină, ar apărea prin ziare ştirea că “o bătrână de vreo 50 de ani a fost lovită pe trecerea de pietoni”, iar prietenii ar comenta că, săraca, era încă verde…

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE