Făcea playback, normal, iar melodia era literalmente oribilă. Ea şi vreo două dansatoare (plus un moderator depăşit de situaţie) ţopăiau pe coasta unei piscine de pe însoritul litoral al Mării Negre. Coşmarul muzicii proaste a continuat cu alţi manelişti care, fiindcă în postul Sfintei Marii nu s-au făcut nunţi, au avut răgaz să behăie la mare.
Litoralul e bumbăcit oricum de muzică infectă. Du-te la mare şi te vei întoarce cu creierii ca lâna ţurcanei. Bubuie la toate terasele nişte melodii imbecile, care ne insultă inteligenţa şi contribuie la indigestia obştească. De altfel, chiar şi Mihai Trăistariu a spus: “Îmi vine să vomit”, deci nu mai avem nici un dubiu legat de circoteca de vacanţă. Nu suntem snobi şi nu vrem să ascultăm Mozart pe plajă.
Dar de la preclasicul care a crăpat de foame până la orăcăiala din prezent e o cale deprimant de lungă. Că mii de proşti i-au trebuit luminii s-o ajungă, vorb-aia. Litoralul a ajuns paradisul kitsch-urilor, a fandoselii penibile, a muzicii (dacă pot s-o numesc aşa) care ne declanşează dureri de măsele. Când mă pregăteam să schimb canalul, ca să văd ce porcării mai difuzează şi alte posturi în vacanţă, a început la Antena Stars celebra porcărie Meniaito, un cântec fără de care nunta nu e nuntă, botezul nu e botez şi beţivul nu e destul de beat. Moderatorul a flatat o figurantă care se credea irezistibilă în costumul de baie: “Aceasta este Flori, balena noastră, ca să-i zicem aşa”.
Fata nu era grasă, dar probabil isteţul ăla crede că balenele şi sirenele sunt sinonime perfecte. Am să merg la mare în septembrie, aşa mi-am propus. Avantajul e că se mai răresc şuşele şi manelele, dar din păcate se răresc şi terasele, şi chioşcurile. Oferta scade vertiginos, iar singura valoare constantă rămâne natura.
Aici intervine o altă problemă. Lumea merge la mare să stea în chiloţi, cu un ştiulete de porumb în bot, nu să se zgribulească sub umbrelele de pe terasele păzite de chelneri plictisiţi, care iau comanda cu o ureche şi ascultă un meci cu cealaltă. Nu ştim ce vrem: când e sezon de vârf, bodogănim că n-avem loc de cocalari şi de ţoape. De copii isterici, băgaţi în câte-un colac imbecil.
De vânzători ambulanţi, cu voci de drujbă. Dar când dispar toate aceste delicii, ne bosumflăm. Dacă faci pe deşteptul mare, eşti pierdut. Fă pe prostul şi s-ar putea să primeşti cadou o gogoaşă, de la domnul acela ambulant. Aaa, că înainte de asta o scăpase pe jos şi-o ştersese cu palma de nisip (fază autentică, am văzut-o la Neptun), asta e altă poveste.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d2c6cc4e5b92426c9c44a29bdd7ca763.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a528f045569eb8328e99e89bb61df9fd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6615a1ee13e3acfca649e89fed3c104c.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_87ef75760e305499ad1dafb206c0c377.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_91eefd48afc5a39782ea95b26fa810c2.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_fb658d98a87c54d0bd263f45991d3b13.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_040b645029d4b08961b33bc0307bc997.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_86304c9220e533779ee4353343ab1543.webp)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_87b0c48ed89b564ceca40bdd11821937.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_4747f1383aca2fb6703cf8baa83a0b05.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_7845806f75bd8a32606107302fb43c13.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_0f1f1ca87784d8b4a24aa13d0c1197c3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_5de453c83a088d224d579ce78616193c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_499d7f4b19f26d0bb50ddb6e3a74f3f0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_79d8b3ea1716f2a2f15aeee3be43ba84.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_d831caa730dd03f6c74751c85c2f0da7.jpg)
Politic
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_47ec807809b5395ddab1c5af42f61fe4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_be90cb004fbac3ab3cc8898a9534318a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_1e7eddc961f8e772c0b27db8cb7772af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2015/08/alice-simona-editorial-articol_86.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_93ebf2ba0f7b5bef2be279b3db5a0e33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_5370c2ebfe29edf13e03956955729306.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/stb-revine-la-programul-de-cinci-zile-concedieri.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/69343938212869008302316851245349730495356490n-e1778837161756.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_c585c44fc53dd879f1ace3cfd52223ba.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/gabriela-cristea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/victoria-swarovski.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_58bb86d0d36b3fcb8090e0ed4020d78a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_bcf7104c51aa29e58c346e0f7dff15b9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_b16d8f56b7dd8450b9c3c37d03345cb9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/nicusor-dan-a-dat-raspunsul-la-variantele-sorin-grindeanu-ilie-bolojan-sau-un-premier-tehnocrat-pentru-viitorul-guvern--nu-va-exista-un-anunt-pana-marti-dimineata.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/whatsapp-image-2026-05-15-at-12-56-32-e1778839183641.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/copil-bebelus-nou-nascut.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/sunet-ro-alert-schimbare-raed-arafat-1-e1771759443355.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-barbatii-isi-ridica-manecile-la-camasa-pana-la-cot.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/endamame.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/pasaport-romania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-scartaie-pantofii-noi-pe-gresie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/punctele-de-suspensie-cum-si-cand-se-folosesc-si-cate-sunt-de-fapt.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-preferam-hainele-albe-vara.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-simtim-nevoia-sa-trosnim-degetele.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/cucos-cazan-sindile-10-august-2018-e1778836518873.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/familia-formata-din-cristina-si-jadwiga-foto-larisa-balta-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/profimedia-0848129010.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/capsuni-albe-pineberries.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/un-an-cu-nicusor-dan-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/protest-aur-impotriva-legii-vexler--foto-dumitru-angelescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/inflatie--foto-ilustrativ-shutterstock2703096057-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/scaderea-economica-a-romaniei-shutterstock2745876887-copy-3.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.