Editorial | Lume mică, vedete puține…

Poate că ar trebui să mă bucur, ca toată lumea, ori de câte ori dau peste un actor cunoscut în distribuţie. Să mă desfăt cu şarmul lui Leo DiCaprio, fie că-l văd dichisit pe Wall Street, fie răvăşit, rănit şi chelfănit de un ditamai ursul, sau să bălesc după muşchii ispititori ai lui Chris Hemsworth, pe care-i văd ori când poartă un tricouaş cu mânecă scurtă, ori când apare la bustul gol (cred că în palton nu l-am văzut niciodată). Dar eu am ajuns precum personajele din cartea lui Gabriel García Márquez, “Un veac de singurătate” – unde venirea cinematografului în Macondo a adus mare bucurie şi fascinaţie printre localnici, până când oamenii au constatat că actorul care murise glorios în filmul dinainte a revenit într-un alt film, teafăr şi nevătămat. Şi atunci s-au simţit jigniţi de păcăleală, au ieşit din sala de cinema bombănind şi, de-atunci, nu au mai acceptat să se uite la filme.

Eu nu pot să renunţ la drogul de-a privi cu jind către marele ecran şi de-a mă îmbăta de poveştile din filme, dar, din când în când, recunosc, ies din convenţie şi mă minunez cum dintr-odată Orlando Bloom se preschimbă din elf în macho man, cum Hilary Swank e când transsexual în “Boys dont cry”, când femeie sexy şi ispititoare în “P.S. I love you”, cum Bradley Cooper şi Jennifer Lawrence sunt când iubiţi, când duşmani de moarte, cum Nicole Kidman e când vrăjitoare care mişcă din năsucul cârn ca să-şi facă vrăjile, când scriitoare profundă şi ciudată, având cu totul alt nas, unul acvilin, în rolul din “Orele”, iar Charlize Theron e ba rasă pe cap şi aleargă după Mad Max, ba elegantă şi coafată, căţărându-se pe o frânghie şi dându-şi cu parfum…

Probabil că aşa este firesc să fie. Hollywoodul funcţionează după aceleaşi reguli ca lumea întreagă. E la fel şi în presa din România, unde aceleaşi 10-12 vedete acaparează copertele tuturor revistelor şi culmea este că nu se mai schimbă de câţiva ani buni încoace. Numai că eu nu mă pot abţine să nu mi se pară caraghios la un moment dat să văd, dintr-o planetă întreagă, cum o sută de actori primesc toate rolurile esenţiale şi să ştiu că un miliard de figuranţi talentaţi suspină cu obidă, aşteptându-şi o şansă ce nu va veni niciodată. Şi să mă mir, absurd, că Meryl Streep stă pe verandă şi se preface că nu-l recunoaşte pe Clint Eastwood, pe care-l cunoaşte tot mapamondul, atunci când el opreşte chiar lângă casa ei…

Eu nu pot să renunţ la drogul de-a privi cu jind către marele ecran şi de-a mă îmbăta de poveştile din filme…

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE