Trei abilități esențiale pe care copiii le deprind tot mai rar. Cum schimbă era digitală copilăria

Comentează

Educația se transformă odată cu fiecare generație, adaptându-se la noile realități și valori. Totuși, această evoluție aduce și provocări. Psihologii atrag atenția asupra rolului mișcării și al creativității în dezvoltarea armonioasă a celor mici.

Pierderi în dezvoltarea motricității la copii

În era digitală, abilități esențiale precum motricitatea, creativitatea sau deprinderile casnice riscă să fie neglijate. Niciodată părinții nu au avut acces la atâtea informații ca acum. De la servicii de consiliere parentală, cărți de specialitate, până la forumuri online, resursele disponibile pentru a modela un stil parental conștient sunt numeroase. Dar asta face educația mai simplă? Potrivit publicației elvețiene Beobachter, răspunsul este „nu”.

Deși părinții moderni nu mai sunt împovărați de sarcini casnice grele aceștia trebuie să facă față unor noi provocări, precum educația digitală. Iar un domeniu important care suferă în educația modernă este dezvoltarea fizică. Studiile arată că un număr tot mai mare de copii au dificultăți în a realiza mișcări simple precum săritul pe loc sau rostogolirea.

Institutul Marie Meierhofer, o organizație elvețiană de cercetare, formare și consultanță dedicată dezvoltării timpurii a copilului, subliniază: „O mare majoritate a copiilor între 3 și 8 ani atinge recomandările oficiale privind mișcarea. Totuși, cercetările arată că până la o treime dintre copiii de grădiniță și din clasele primare au nevoie de sprijin pentru dezvoltarea motrică”.

Copiii din zonele rurale par să aibă abilități motrice mai dezvoltate comparativ cu cei din orașe. Diferențele regionale sunt, de asemenea, evidente. Conform publicației citate, experiențele fizice nu doar că influențează dezvoltarea corporală și motrică, ci și alte aspecte ale dezvoltării copilului.

„Mișcarea joacă un rol central în dezvoltarea copilului. Aceasta deschide și extinde posibilitățile lui de a interacționa cu sine, cu ceilalți, cu materialele și spațiul înconjurător”, spun cercetătorii.

Încurajarea jocului liber este esențială, dar și ghidarea copiilor în exerciții specifice, cum ar fi jocurile cu mingea sau activitățile sportive organizate.

Pierderea creativității în era digitală

Tehnologia modernă a schimbat fundamental felul în care copiii își petrec timpul liber. În loc să exploreze curtea sau să se joace afară, copiii de astăzi sunt deseori ocupați cu jocuri pe telefon sau cu vizionarea clipurilor video.

În această lume plină de distrageri, copiii nu mai au parte de momente de plictiseală, esențiale pentru dezvoltarea creativității și a rezilienței.

„Mulți copii nu știu astăzi că au abilități creative, deoarece sunt mereu în postura de consumatori”, explică Ina Blanc, psiholog pentru copii și tineri din Basel. Ea mai adaugă: „Părinții au adesea rețineri în a-și lăsa copiii să se plictisească. Dar atunci când copiii își folosesc imaginația pentru a-și umple singuri timpul liber, acest lucru le oferă un sentiment de eficiență și încredere în sine”.

Cercetătoarea Susan Greenfield atrage atenția asupra pericolelor supra-stimulării: „Ca și copii, eram obișnuiți să ne folosim imaginația – puteam transforma o simplă cutie într-o fortăreață. Acest lucru este crucial pentru dezvoltarea noastră mentală, deoarece aveam controlul asupra poveștilor noastre”.

Așa că trebuie să le permitem copiilor să experimenteze plictiseala. Nu trebuie să le oferim mereu idei de activități sau să le întrerupem jocurile pentru a le lăuda. Așa cum spune pedagogul american Susie Allison: „Nu încerca niciodată să faci un copil fericit mai fericit. Dacă copilul tău este fericit... lasă-l în pace”.

Importanța deprinderilor casnice

Într-o lume în care tot mai multe gospodării beneficiază de mașini de spălat vase, tot mai puțini copii sunt învățați să spele vase manual. Aceasta ar putea părea o abilitate minoră, dar lipsa ei devine evidentă când tinerii adulți nu știu cum să-și spele propriile farfurii. Astfel de sarcini simple pot învăța copiii despre responsabilitate și organizare.

Părinții ar trebui să includă copiii în treburile casnice, cum ar fi spălatul vaselor sau aranjatul mesei. Aceste activități nu doar că îi ajută să devină mai independenți, dar le dezvoltă și simțul datoriei și al îndemânării, susțin specialiștii.

Pierderea unor abilități esențiale, cum ar fi cele motrice, creativitatea sau deprinderile casnice, poate fi contracarată prin implicarea activă a părinților. Încurajarea mișcării, acceptarea plictiselii și responsabilizarea prin sarcini casnice sunt doar câteva dintre măsurile prin care generațiile viitoare pot fi ajutate să își dezvolte abilitățile necesare pentru o viață echilibrată.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Incendiu izbucnit la o casă din Slatina
10:03
Incendiu puternic în Slatina. O casă de 120 de metri pătrați a fost distrusă complet de flăcări. Patru persoane, inclusiv doi copii, au ajuns la spital
În piețe, tarabele sunt pline cu struguri
Reportaj
10:00
Cât costă mustul în piețele din București. Sucul dulce și proaspăt se vinde la pahar sau la sticlă
MONDEN
Ilona Brezoianu
11:04
Ilona Brezoianu, reacție dură după ce trapperul Ian a urinat pe scenă: „Ești caracter zero barat. Sper să nu-l mai primească altă dată”
Oana Roman
10:30
Ce mărime poartă Oana Roman la haine. A slăbit colosal în ultimele luni
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
3 oct.
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
12:15
Un mare furnizor român de energie electrică și-a cerut insolvența, din cauza opririi centralei de la Cernavodă
11:46
Cât va costa încălzirea în Ploiești la iarnă. Facturi estimate pentru apartamentele cu 2 și 3 camere
11:45
Elwira Petre, idei pentru pachețelul de școală al copiilor. Ce pune în caserolă atunci când rămâne fără inspirație
11:14
O tânără a lăsat Medicina ca să se facă zidăriță în Australia: „Când află că sunt femeie, conversația se oprește”
TRENDING
08:21
Emil Boc spune că muncitorii non-UE devin o problemă în Cluj-Napoca: „Sunt bineveniți, dar cu un test de bază”
2 oct.
Cine transmite Marele Premiu de Formula 1 din Malaysia 2026 la TV. La ce oră încep cursa și calificările de la Sepang
07:00
Loto 6/49 din 4 octombrie 2026. Report de peste 2 milioane de euro la 6/49, categoria I
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Mai multe chelnerițe îmbrăcate în costume tradiționale bavareze purtând numeroase halbe mari pline cu bere în interiorul unui cort aglomerat de la Oktoberfest.
08:42
Cât câștigă o chelneriță la Oktoberfest în doar 16 zile de festival. Veniturile depind de încasări și bacșiș
Peisajul și clădirile de la Ästad Vingård, Suedia
3 oct.
Hotelul suedez din mijlocul naturii care are propria podgorie, un restaurant cu stea Michelin și o saună subacvatică
horoscopul zilei de astăzi 17 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
3 oct.
Horoscop 4 octombrie 2026. Peștii sunt sincer preocupați de resursele de orice fel, de buna lor administrare și de economii
Pyongyang, Coreea de Nord – octombrie 2019 O mașină veche albastră circulând pe o stradă din Pyongyang, cu steagul Coreei de Nord
3 oct.
Confesiunile unui jurnalist care a vizitat Coreea de Nord: de la karaoke cu „Barbie Girl” alături de supraveghetorii regimului, la prânzuri cu pizza
Cu venirea sezonului rece, supele, tocănițele și mâncărurile preparate în cantități mari revin în meniurile multor familii.
3 oct.
Regula de 2 ore care trebuie respectată atunci când pui mâncarea proaspăt gătită în frigider
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
23 sept.
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
Clădirea Moscheii Carol I din Constanța
09:22
O moschee veche de peste 110 ani din Constanța intră în reabilitare: lucrările vor dura trei ani
ACTIVITATE GUVERNUL ROMAN;INTALNIREA DL-GELU VOICAN VOICULESCU C
Analiză
07:00
Serviciile secrete din România de după 1990. „Doi și-un sfert”, serviciul secret al MAI, folosit ca poliție politică împotriva lui Corneliu Coposu și a opozanților noului regim
Debitul Dunării la intrarea în România, în zona Baziaș, va rămâne sub media multianuală în următoarele trei luni, iar regimul hidrologic al râurilor interioare va fi sub normal
3 oct.
Dunărea și râurile României, sub mediile normale în această toamnă. Debitele ar putea coborî sub 30% în unele zone
În curtea unei hale industriale, un pompier echipant cu aparat de respirat stă în genunchi pe o platformă betonată și direcționează un jet de apă spre un incendiu violent, sutești, valcea, 3 octombrie 2026
3 oct.
Incendiu la o hală plină de vopseluri și diluanți din Sutești, județul Vâlcea. Autoritățile au trimis mesaj RO-Alert din cauza fumului dens
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale