Victima, o profesoară de muzică în vârstă de 66 de ani, a fost spitalizată cu răni la nivelul feței, dar viața nu îi este în pericol.

Unitatea de învățământ, unde învață aproximativ 800 de elevi, a fost evacuată, iar deocamdată nu se cunosc motivele atacului.

Adolescentul a fugit după incident, însă a fost prins la scurt timp de jandarmi. Potrivit acestora, el s-a rănit singur la gât și, în momentul reținerii, prezenta tăieturi și a suferit un stop cardio-respirator, fiind transportat la spital, a relatat publicația locală Dernières Nouvelles dAlsace.

Surse citate de BFM au precizat că tânărul locuia într-un centru de plasament. Primăvara trecută fusese denunțat pentru desenarea unor svastici pe pereții școlii și „era fascinat de Hitler”, potrivit aceleiași surse.

Fostul ministru al Educației, Élisabeth Borne, a condamnat atacul și a anunțat activarea unei celule de urgență pentru sprijinirea elevilor și profesorilor.

Incidentul are loc în contextul în care guvernul francez a intensificat controalele în școli și colegii, pe fondul creșterii atacurilor cu arme albe în mediul educațional. Între martie și iunie, înainte de vacanța de vară, au fost efectuate 6.000 de controale.

În 2024 s-au înregistrat peste 10.000 de agresiuni cu arme albe în școli, iar autoritățile au luat în calcul chiar instalarea porților de securitate la intrare.

În iunie, un elev a ucis o asistentă școlară într-un liceu din Nogent, în timpul unui control al ghiozdanelor făcut de jandarmi.

În aprilie, o elevă de 15 ani a murit într-un colegiu din Nantes, după ce a fost înjunghiată de un coleg.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.