Postările Annei Andronache, eleva din Târgoviște care și-a criticat profesorii pe Facebook, au intrat în vizorul conducerii școlii Coresi, acolo unde ea învață.

„Anna a exprimat un punct de vedere personal pe care nu-l critic, doar că nu sunt de acord cu el în totalitatate”, a declarat Georgeta Gogeanu, directorul unității de învățământ, pentru mditv.ro

Anna susține că directoarea a avut cu totul altă abordare în ședința cu ușile închise la care a fost chemat tatăl elevei. Cristian Andronache a fost criticat de profesorii din consiliu și de directoarea instituției. Într-o postare, Anna a mărturisit cum a decurs discuția.

„La intâlnirea de trei ore de ieri de la școala la care parțial am participat și eu, doamna director, împreună cu alți profesori din consiliul școlii l-a pus pe tata la colț și i-a reproșat situația în care eu am pus școala. Mie mi s-a reproșat că nu gândesc bine și că postările mele (nu abuzurile si ilegalitatile din scoala) distrug imaginea școlii la care au contribuit generații întregi de profesori. (…) Ca de obicei, mi s-a spus ca tot ceea ce scriu „e doar varianta mea”, ca tot ceea ce scriu „nu e chiar asa” si ca ar trebui sa vad si partea buna a lucrurilor. Cand am scris si partea buna, despre domnul profesor de biologie, mi s-a reprosat ca asta-i pune intr-o lumina proasta pe toti ceilalti profesori din scoala”, a scris Anna Andronache pe Facebook.

Deși s-a ferit s-o afirme public, directoarea școlii a criticat atât comportamentul fetei, cât și educația pe care părinții au ales să i-o ofere.

„Personal cred că a dus lucrurile puţin cam departe. Noi putem să arătăm că lucrurile nu stau chiar aşa”, a precizat Georgeta Gogeanu, directorul Şcolii a Coresi, pentru mditv.ro

Eleva din Târgoviște care și-a criticat profesorii pe Facebook, „sfătuită” să tacă

Anna susține că, în mod indirect, a fost amenințată la ședință.

„Din întâlnirea de ieri ce concluzii avem? 1) Să nu mai scriu pe Facebook pentru că se poate amenaja o gazetă de perete în școala unde să-mi scriu nemulțumirile. 2) Pentru orice probleme și sugestii, mă pot adresa consiliului elevilor din școala (consiliu fără nicio putere și în subordinea școlii). 3) Mesajul transmis de postările mele nu e potrivit. Doamna director, n-ar fi mai bine să scrieți dumneavoastră în locul meu? Așa ar fi toată lumea multumită”, a povestit eleva pe Facebook.

Inițiativa elevei a fost apreciată de sute de oameni, care au sărit în apărarea elevei de 14 ani.

„Bravo, fii tare! Nu te lăsa învinsă! Vor încerca să te doboare prin toate metodele! Știu exact cum este, am trecut prin asta cu copilul meu, tot la școala asta de ”elită”.

„Nu te lasa intimidată, nici de comentariile rautăcioase, nici de cei din scoală. Forța, Anna! ”, sunt câteva dintre mesajele de încurajare primite de Anna pe Facebook.

Copila susține că este dezamăgită de sistemul de învățământ despre care crede că nu se va schimba prea curând.

„Nu mai am încredere în tine, Școală, pentru că m-ai mințit de atâtea ori și nu mi-ai fost o prietenă bună. Nu mai am încredere în dumneavoastră, doamna director, și nici în intențiile dumneavoastră”, a scris eleva pe Facebook.

Libertatea de exprimare este un drept garantat prin Constituție, legea fundamentală a României.

A fost vedetă în anii 1980, iar acum a ajuns să doarmă de 4 ani într-un cimitir: „Muncești toată viața și agoniseala îți dispare în câteva clipe”
PARTENERI - GSP.RO
A fost vedetă în anii 1980, iar acum a ajuns să doarmă de 4 ani într-un cimitir: „Muncești toată viața și agoniseala îți dispare în câteva clipe”
BOMBĂ! Ramona Olaru a scăpat porumbelul, în direct la Antena 1. Dani Oțil și-a pus mâinile în cap: ‘Aoleu, nu la TV’
Playtech.ro
BOMBĂ! Ramona Olaru a scăpat porumbelul, în direct la Antena 1. Dani Oțil și-a pus mâinile în cap: ‘Aoleu, nu la TV’
A fost prins criminalul Elenei, românca ucisă cu sălbăticie în Italia: "Ce s-a întâmplat este de neimaginat!"
Observatornews.ro
A fost prins criminalul Elenei, românca ucisă cu sălbăticie în Italia: "Ce s-a întâmplat este de neimaginat!"
Horoscop 22 aprilie 2021. Fecioarele au nevoie de o concentrare reală pe ceea ce contează pentru ele
HOROSCOP
Horoscop 22 aprilie 2021. Fecioarele au nevoie de o concentrare reală pe ceea ce contează pentru ele
Un bărbat este acuzat că nu s-a prezentat la lucru timp de 15 ani, deși era plătit de spitalul unde lucra. Ce sumă a încasat
Știrileprotv.ro
Un bărbat este acuzat că nu s-a prezentat la lucru timp de 15 ani, deși era plătit de spitalul unde lucra. Ce sumă a încasat
Gimnasta a şocat ţara. Şi-a omorât nou-născutul după ce l-a aruncat la gunoi. Explicaţia e inumană: primele informaţii
Telekomsport
Gimnasta a şocat ţara. Şi-a omorât nou-născutul după ce l-a aruncat la gunoi. Explicaţia e inumană: primele informaţii
Ce vor să știe românii despre negocierea cu banca (Publicitate)
PUBLICITATE
Ce vor să știe românii despre negocierea cu banca (Publicitate)