O profesoară de la Liceul Naţional cu Program de Atletism din Campulung Muscel, judeţul Argeş, a fost filmată în timp ce mai mulţi elevi o înjurau şi chiar o loveau în timpul orelor.

Elevii o înjură ca la uşa cortului pe biata profesoară, îi fac semne obscene, fumează pe catedră şi îi adresează întrebări de genul: “Doamna profesoară, puteţi să-mi sugeţi şi mie p..a?” sau “Când îţi dau şi eu o m..e!”. Mai mult, într- o altă imagine, un elev îmbrăcat în ninja face scheme de arte marţiale şi chiar încearcă s-o lovească pe profesoara îngrozită.

Conducerea îi ia apărarea femeii

Directorul adjunct al liceului, Doina Rusu, spune că filmuleţele au fost postate pe internet pentru a discredita instituţia. “Ionela Popescu e un cadru didactic cu o foarte bună pregătire. Filmuleţele în care a apărut au fost făcute în anul 2008 şi postate după ce aceşti elevi au absolvit, aşa că nu au putut fi traşi la răspundere. Doamnei Popescu i s-a atras atenţia să-şi controleze elevii în timpul orelor”, ne-a declarat Rusu.

În schimb, profa susţine că înregistrările nu au fost făcute în timpul orei. “Sunt filmate fără să ştiu eu. S-a întâmplat acum câţiva ani, când elevii mai fumau pe catedră, dar nu în timpul orei, ci în pauze. Pe mine nu m-au înjurat niciodată, dar mai vorbeau urât uneori”, a spus Ionela Popescu.

Exmatriculată pentru că a rămas gravidă

O elevă olimpică, de la Colegiul Tehnic “Gheorghe Balş” din Adjud, judeţul Vrancea, e pe cale de a fi exmatriculată din clasa a XII-a pentru că a rămas însărcinată. Elena C. (17 ani) va avea un copil cu un bărbat însurat.

Pe internet sunt postate tot mai multe filmuleţe cu elevi care-şi bat joc de cadrele didactice chiar în timpul orelor. În această filmare, un băiat face gesturi obscene în spatele profesorului care-i explică ceva unui alt elev.

4187-192037-l.jpg

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.