Escală la Kremlin

Drama poloneză ar trebui să ne dea mult de gândit. Ar fi corect spus dramele polone- ze, pentru că pe undeva semănăm. Şi ei au simţit cizma rusească pe grumaz. Au văzut ce înseamnă să te refugiezi din faţa agresorilor, au trăit cu Siberia-n suflet. Iar până în 1989 viaţa li s-a scurs cu răsuflarea rece a URSS în spate… E drept, noi n-am avut un sindicat precum “Solidarnosc” sau un episod precum cel de la şantierul Gdansk, deşi ne mândrim şi noi cu frânturi de eroism… În plus, polonezii au avut şi momentul tragic Katyn. O rană care poate fi cu greu vindecată. În 1940, la ordinul Moscovei, 22.000 de prizonieri de război polonezi au fost executaţi.

În stil NKVD-ist, cu câte-un glonţ în ceafă. Trupurile lor au fost aruncate în gropi comune, la 20 km vest de oraşul Smolensk, într-o pădure de pini. O pădure, martoră tăcută a uneia dintre cele mai mari atrocităţi ale umanităţii. Nu cred în scenariile repede puse pe tapet, aici, pe Dâmboviţa. Scenarii născute dintr-un antisovietism şi o rusofobie normale, la urma-urmei. Nu cred că preşedintele Lech Kaczynski a fost o victimă a ruşilor. Dimpotrivă! La Katyn, el urma să spună: “Haideţi să vindecăm şi să cicatrizăm în sfârşit rana Katyn. Suntem pe cale să facem asta. Noi, polonezii, apreciem ce au făcut ruşii în ultimii ani. Ar trebui să urmăm acest drum, care aduce naţiunile noastre mai aproape. Nu trebuie să ne oprim sau să facem paşi înapoi”. Liderul de la Varşovia, un proamerican fervent, înţelesese că noua pace mondială are o escală la… Kremlin!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE