Libertatea: Cât a câştigat în Japonia?
Silviu Baga: Din câte am auzit eu, a venit cu 18.000 de dolari. Bani făcuţi în patru luni. 18.000, plus altele: aur, bijuterii, cadouri… pentru că japonezii sunt generoşi, nu sunt ca românii.
A mai plecat apoi?
În Japonia, nu. O perioadă a stat cuminte, după care am înţeles că a plecat prin Canada vreo şase luni, tot ca dansatoare, apoi prin Norvegia sau Suedia, după care nu mai ştiu dacă a mai umblat, pe unde a ajuns.
Când s-a întors din Japonia, nu te-a căutat? Sau tu pe ea?
Ea m-a căutat. De fapt, eu tot am încercat să vorbesc cu ea. Mi-am zis că dacă e să se termine, să stăm de vorbă. Dar ea nu voia şi tot zicea: “Nu, eşti periculos, eşti periculos”. Eu i-am zis: “Bine, mă, ia pe cineva la întâlnire”. Şi aşa a făcut. Numai că acel cineva a venit cu încă trei-patru persoane. Mi-a zis pe faţă: “Vreţi să discutaţi, discutaţi. Dar dacă după asta încerci să o mai suni, să o cauţi, să te iei de ea sau să-i trimiţi complimente, te rupem în două!”. Din acel moment, nu m-a mai interesat persoana ei.
Te-ai speriat?
Nu neapărat. Dar iubire cu forţa nu se poate, nu? Şi am renunţat definitiv la ea.
«Nu avea prea multă experienţă în pat»
Spune-mi, cum era când ai cunoscut-o?
Foarte de treabă.
S-a schimbat faţă de cum o ştiai?
E total schimbată. Dar s-a transformat în rău, nu în bine. Nu mai e persoana pe care am cunoscut- o cândva. Înainte era atentă la tot ce făcea. Acum, nu mai are orgoliul ăla: primul venit e primul primit, ceva de genul ăsta. I se pune pata pe tine, gata. “Pot să mi-o trag”, zice ea. Asta din ce am auzit, cunosc şi eu destulă lume, şi se vorbeşte prin oraş.
Spuneai că, la un moment dat, s-a cuplat cu un prieten de-al tău?
Da. S-a întâmplat exact când a venit din Japonia. Asta pentru că m-a prins într-o seară cu cineva, şi atunci, de nervi i-am zis să se care, pentru că am o “combinaţie” cu fata aia. N-a “halit- o”, s-a enervat, eu i-am dat o palmă, iar ea mi-a zis că o să se răzbune, că o să îmi facă rău când nu mă voi aştepta. Mi-a promis că o să “mă ardă” cu prietenii mei. În fine, atunci m-am enervat mai tare, i-am mai dat vreo două palme şi o perioadă am stat despărţiţi, vreo săptămână. Nu pot să zic că n-o iubeam, eram disperat după ea. Îmi plăcea viaţa şi mie.
Dar ea te iubea?
Mă iubea. Nu pot să zic nu, că a făcut şi ea multe pentru mine.

Ai fost primul bărbat din viaţa ei?
Nu! Era “începută” deja. Bine, din ce am înţeles de la ea, ar fi fost luată cu japca şi ar fi forţat-o unii.
Adică ar fi violat-o?
Da. Ceva de genul ăsta. Ceea ce nu prea cred.
Avea experienţă în pat?
Nu. Experienţă a căpătat de la mine. Eu am format-o. Avea ceva experienţă, nu pot să zic, dar pe parcurs a învăţat mult mai multe.
Ce-i plăcea?
Hainele scumpe, parfumurile, bijuteriile…
Avea vreun parfum preferat?
Nu mai ştiu. Îmi aduc aminte doar că înainte să plece folosea “Laura Biagiotti”. Îl primise cadou chiar de la sora ei, care era la acea vreme plecată în Germania.
Ieşeaţi prin oraş?
Normal. Peste tot. În baruri, în discoteci, în cluburi. Îţi dai seama, eu eram tânăr, ea tânără…
«Copilul nostru are ochii albaştri, ca ai mei»
Văd în fotografiile pe care mi le-ai dat că era frumoasă şi când era mică.
Era, era! De fapt, aici se ramolise. Asta e o poză făcută după ce născuse.
De ce nu ai încercat să o convingi să păstraţi copilul, să nu-l daţi spre adopţie?
Am încercat, îţi dai seama că am încercat.

Dar părinţii ei ce-au spus în legătură cu copilul?
Părinţii ei nici nu voiau să audă de aşa ceva. Ca să nu mai zic că taică-su… a murit fără să ştie că fata sa a născut şi că avea un nepot! Şi maică-sa a aflat de la una dintre surorile ei. Şi cât a stat în maternitate, maică- sa a venit o singură dată, iar surorile ei tot o dată, în vizită. Maică- sa era tartoră atunci, degeaba încercam eu să o conving pe Adina să păstrăm copilul…
Apoi copilul a fost dat spre adopţie. Te-ai mai interesat de el, cum e, unde e?
Eu auzisem că e la o familie de avocaţi, dar s-a dovedit a nu fi adevărat. Apoi, am citit şi eu că l-ar fi înfiat o arhitectă.
L-ai văzut? I-am dat fotografia în Libertatea. Seamănă cu tine!
Seamănă. (oftează) Are ochii albaştri, ca ai mei…
Ce culoare au ochii Adinei?
Căprui. Copilul are tenul maică- sii, părul maică-sii… este creol, exact cum este şi ea.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_85d39cdd90a7965ed845158b3224abe0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_8323582a449d8fea1baa9478c1884be5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6615a1ee13e3acfca649e89fed3c104c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_531736a012efde6d3dd0f0a9c59f1513.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_91eefd48afc5a39782ea95b26fa810c2.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_1b7e76825b41ef09d28e9c15a743e8ef.jpg)
Alte știri
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_040b645029d4b08961b33bc0307bc997.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_86304c9220e533779ee4353343ab1543.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_d98789cf48fc4bcbef0d4d68714881fe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_40c45247ec39d031815e69177bc72b6a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_2e26c093a6624e0fe4bbf3aa84be1a57.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_fd0ae193155aaeac762f99ba647330a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_ca3b8a4a7d243600f60a73f294fd9ada.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_d6b89aa01827e07190d9603e3e42004a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_b0972debab76eb15ab426fb5bbe6d0ab.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_23fe47dea5e00439b621bfd900614d0e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_47ec807809b5395ddab1c5af42f61fe4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_7188debdfaaf0dc449c0c8c82ffd29b7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c7584de38be6ac2916aa788bc4b0b158.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2010/11/4601-310131-5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_ef23e544864209ffe8fbd4eda76f397e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_082a533a7aadcfb0c06c4e2550884088.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/dr-sorin-pislaru-la-clinica-mayo-din-rochester-foto-arhiva-personala-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/linia-tramvaiului-41-blocata-pe-soseaua-virtutii-dupa-un-accident--un-hyundai-tucson-a-intrat-pe-sine-3-e1779108324979.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_67c3446442a8722da7ffbbd858436343.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_bc073277b2f077e028f5a6ce3a5386cd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/battle-163-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/alina-oprea-lena-desafio-aventura-pro-tv.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_58bb86d0d36b3fcb8090e0ed4020d78a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_bcf7104c51aa29e58c346e0f7dff15b9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_b16d8f56b7dd8450b9c3c37d03345cb9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/anuntul-facut-de-nicusor-dan-dupa-discutiile-cu-partidele-politice-pentru-desemnarea-unui-nou-premier-e1779116090802.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/minoritati-consultari-cotroceni-18-mai-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/chei-casa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/politia-olandeza-a-publicat-fotografiile-a-100-de-urmariti-pe-panouri-stradale--foto-politie-nl-1-e1779106988724.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/shutterstock2579142625-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/akyaka-turcia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/amenzi-spital-pentru-caz-de-hantavirus-in-romania-foto-gettyimages.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-ne-dam-cu-parfum-pe-incheietura.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ce-inseamna-cand-visezi-zgomot.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-se-aude-un-bazait-in-prize-sau-intrerupatoare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/pantaloni-largi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/femeie-geaca-neagra-numara-bani-lei.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/aspen-defence.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/curcubeu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/racordul-de-furtun-parkside-costa-doar-899-de-lei--imagine-cu-caracter-ilustrativ--foto-gettty-images-scaled-e1779096048696.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/banca-nationala-a-romaniei.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/originalb9summiti9-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/nuscale-nuclearelectrica-e1779105938176.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/dezacorduri-de-pace.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.