Au trecut zece ani de la ritualul de exorcizare de la Mănăstirea Tanacu, în urma căruia maica Irina Cornici, o tânără de numai 23 de ani, a murit pe cruce. După zile în şir în care a fost ţinută fără apă, mâncare şi cu un căluş în gură, pe 15 iunie, trupul femeii nu a mai rezistat.
Eliberaţi pentru bună purtare
De atunci, fostul preot Daniel Corogeanu şi maicile care au participat la ritualul ucigaş au fost găsiţi vinovaţi, au ispăşit câţiva ani de închisoare, apoi au fost eliberaţi înainte de termen şi îşi văd de vieţile lor, în timp ce părinţii Irinei plâng la mormântul din cimitirul satului Perieni, judeţul Vaslui.
“Mă gândesc tot timpul la ea, singura mea fată”, spune Elena Antohi, mama tinerei, care suferă de pareză pe partea dreaptă a corpului.
Deşi Irina a copilărit la orfelinat, în ultimii ani de viaţă aceasta se apropiase de familia sa. De Corogeanu nici nu vrea să audă. Este în continuare convinsă că i-a sucit minţile fiicei sale când aceasta, întâmplător, a mers să îşi viziteze o prietenă la mănăstire, dar nu a mai plecat niciodată.
“Ştiu că a ieşit din închisoare, dar nu ne-a căutat. Eu nu o să-l iert niciodată pentru ceea ce a făcut, poate să îl ierte Dumnezeu”, spune bătrâna.
În acest timp, Daniel Corogeanu, care a fost condamnat la 7 ani de închisoare, fiind acuzat de lipsire de libertate urmată de moartea victimei, a fost eliberat în 2013, după ce a ispăşit două treimi din pedeapsă.
Exclus şi din viaţa monahală, acesta s-a retras atunci la Portari, Vaslui, unde continuă să fie vizitat de credincioşii din sat sau chiar şi de către cei care îl vizitau la Mănăstirea Tanacu.
“Este un om deosebit, un preot cu credinţă şi cu har, care vorbeşte frumos cu omul şi te ajută. Toată lumea din sat îl iubeşte”, ne-a povestit încântată Maria,una dintre vecinele exorcistului.

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bătaia dintre Anamaria Prodan și Reghe a durat mai mult decât s-a crezut. Filmarea cu camerele de supraveghere, apare și un al patrulea participant la conflict
GSP.RO
Bătaia dintre Anamaria Prodan și Reghe a durat mai mult decât s-a crezut. Filmarea cu camerele de supraveghere, apare și un al patrulea participant la conflict
Camilla L-A PĂRĂSIT pe Charles! SCANDAL URIAŞ în Familia Regală, Regina consoartă nu a mai rezistat
Playtech.ro
Camilla L-A PĂRĂSIT pe Charles! SCANDAL URIAŞ în Familia Regală, Regina consoartă nu a mai rezistat
Șoferul Anamariei Prodan rupe tăcerea și spune tot adevărul despre bătaia dintre impresară și Reghecampf: 'Am fost...'
Viva.ro
Șoferul Anamariei Prodan rupe tăcerea și spune tot adevărul despre bătaia dintre impresară și Reghecampf: 'Am fost...'
Ana Maria, o româncă de 23 de ani, ucisă în bătaie de un client din Austria. Tânăra din Constanța nu a mai ieșit vie din apartamentul bărbatului care i-a devenit călău
Observatornews.ro
Ana Maria, o româncă de 23 de ani, ucisă în bătaie de un client din Austria. Tânăra din Constanța nu a mai ieșit vie din apartamentul bărbatului care i-a devenit călău
Cine va fi selecționerul României după rușinea din Nations League. Burleanu: „Asta e propunerea mea!”
Știrileprotv.ro
Cine va fi selecționerul României după rușinea din Nations League. Burleanu: „Asta e propunerea mea!”
Copil de 5 ani din Dâmbovița, înecat în piscină. Mama distrusă de durere s-a spânzurat la scurt timp
FANATIK.RO
Copil de 5 ani din Dâmbovița, înecat în piscină. Mama distrusă de durere s-a spânzurat la scurt timp
Ce a păţit iubita lui Vladimir Putin. Şocul pe care l-a avut sâmbătă dimineaţă
Orangesport.ro
Ce a păţit iubita lui Vladimir Putin. Şocul pe care l-a avut sâmbătă dimineaţă
Horoscop 29 septembrie 2022. Berbecii vor simți nevoia să fie mai calmi, mai eleganți și mai delicați în gesturi și în alegerea cuvintelor
HOROSCOP
Horoscop 29 septembrie 2022. Berbecii vor simți nevoia să fie mai calmi, mai eleganți și mai delicați în gesturi și în alegerea cuvintelor
Care este diferența dintre precalificarea creditului ipotecar și preaprobarea?
PUBLICITATE
Care este diferența dintre precalificarea creditului ipotecar și preaprobarea?