Arădeanul Marius Grada a povestit cum a auzit astăzi deflagrația produsă în centrul orașului Istanbul, în urma căreia 10 persoane au murit, iar alte 15 au fost rănite.
La trei sau patru minute după ce am trecut noi prin acel parc, s-a auzit explozia. Cred că eram la aproximativ 50 de metri distanţă”, a spus turistul arădean. A auzit o bubuitură puternică, a urmat panica și teama de a nu fi expus unui alt eventual atentat.
Explozia a fost foarte puternică, nu am mai auzit aşa ceva în viaţa mea. Toţi am fugit în aceeaşi parte, apoi au venit, foarte repede, forţele de securitate – cu elicoptere, autospeciale – ambulanţe, şi ne-au îndreptat într-o altă direcţie. Am coborât în subteran, într-o basilică. Apoi a venit Poliţia şi ne-a spus că putem ieşi pe străzi, însă totul e blocat: metroul şi orice alt mijloc de transport în comun”, a povestit Marius Grada.

Turcia a fost vizată de două atacuri cu bombă majore anul trecut. Peste 30 de persoane au fost ucise într-un atentat sinucigaş revendicat de gruparea Stat Islamic în oraşul Suruc, din apropierea frontierei cu Siria, în iulie.
În octombrie, un dublu atentat cu bombă comis lângă gara centrală din Ankara, cu ocazia unui miting pentru pace, s-a soldat cu peste 100 de morţi, acesta fiind cel mai sângeros atac din Turcia. Parchetul turc a precizat că atacul a fost comis de o celulă locală a reţelei Stat Islamic.
 

istanbul_01.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.