Explicația judecătorilor pentru achitarea fostului viceprimar din Brașov, Flavia Boghiu, în dosarul catacombelor

 1 comentariu

Achitarea Flaviei Boghiu, fost viceprimar USR al Brașovului, și a Christinei Manolache, șefa Serviciului Administrarea Patrimoniului, în cazul cunoscut drept „al catacombelor”, a fost primită cu entuziasm de liderii USR, relatează publicația locală BizBrașov.

Tribunalul susține că faptele există, dar nu sunt infracțiune

Concret, Tribunalul Brașov a concluzionat că acțiunile celor două nu au fost săvârșite cu intenție și nu au provocat un prejudiciu real.

„Chiar dacă fapta ilicită există, sub aspectul vinovăției nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru ca faptele inculpatelor să fie considerate infracțiuni”, se arată în motivarea instanței.

Cazul vizează utilizarea gratuită a galeriilor subterane cunoscute drept „catacombele Brașovului” de către Asociația Amural, care a amenajat acolo Brașov Underground Museum. Cele două inculpate au fost trimise în judecată în 2024 de DNA, fiind acuzate de abuz în serviciu și folos necuvenit. Procurorii au estimat un prejudiciu de aproape 300.000 de lei, reprezentând chirie și penalități neîncasate.

Președintele formațiunii, Dominic Fritz, a susținut public că „așa cum a constatat judecătorul, fapta nu există”, calificând acuzațiile drept „o bătaie de joc”. Totuși, analiza motivării deciziei Tribunalului Brașov prezintă o interpretare juridică mai complexă: instanța a confirmat existența unei fapte, dar a stabilit că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a fi considerată infracțiune.

Punctul slab al acuzațiilor DNA

Judecătorii au demontat acuzațiile DNA împotriva Flaviei Boghiu plecând de la statutul juridic al galeriilor subterane. Potrivit instanței, catacombele nu sunt proprietate privată a statului sau a municipiului Brașov și nu pot fi înregistrate legal în cartea funciară, deoarece nu se încadrează în definiția unei clădiri, a unui teren sau a unui bun economic valorificabil.

Astfel, închirierea lor și, implicit, înregistrarea unui prejudiciu din chirii neîncasate nu ar fi fost posibile în mod legal.

„Parchetul pornește de la o premisă faptică greșită”, subliniază motivarea instanței. Judecătorii au adăugat că simpla înscriere contabilă a catacombelor, fără o hotărâre de consiliu local pentru includerea lor în inventarul domeniului privat, nu schimbă statusul lor juridic.

Muzeul din catacombe: un proiect cultural neclar

Brașov Underground Museum a fost inaugurat în iunie 2021 după ce Asociația Amural a cerut permisiunea Primăriei Brașov pentru utilizarea spațiului. Muzeul a funcționat doar 70 de zile, până la declanșarea scandalului public.

Ulterior, s-a stabilit că utilizarea gratuită a galeriilor nu era permisă fără o hotărâre a consiliului local. Mai mult, o astfel de hotărâre ar fi fost posibilă doar pentru o organizație cu statut de utilitate publică – statut pe care Amural nu îl avea.

Propunerea de legalizare a parteneriatului, înaintată în august 2021, a fost respinsă de consilierii locali.

De ce nu s-au întrunit elementele infracțiunii

Judecătorii au admis că folosirea spațiului înainte de stabilirea clară a regimului juridic a fost un act nelegal. Totuși, instanța a concluzionat că nu sunt întrunite condițiile pentru a considera faptele infracțiuni: nu a fost încălcată o lege primară, nu s-a dovedit un prejudiciu real și nu a fost identificată intenția.

Mai mult, judecătorii au apreciat că inițiativa inculpatelor a urmărit promovarea unui proiect cultural în beneficiul comunității.

Motivarea Tribunalului Brașov este remarcabilă prin recunoașterea valorii culturale a inițiativei. Instanța a evidențiat rolul artelor în revigorarea patrimoniului neconvențional și importanța culturii ca instrument educațional și de inovație.

„Instanța nu își poate imagina cum deschiderea unui muzeu ar putea genera o vătămare a intereselor municipiului Brașov”, se arată în motivare.

Deocamdată, decizia de achitare nu este definitivă și poate fi atacată cu apel de DNA.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    radutatii 11.01.2026, 22:46

    De la început, dosarul a fost o mizerie uselistă. Miza primăriei Brașovului e mare. Atâta vreme cât primăriile din țară sunt date de către alegători pe mâna aceleiași mafii pesedisto-peneliste, ne merităm soarta.

ALTE ȘTIRI
Poliția a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”. Poză cu o fată minoră și datele ei de identificare
9 oct.
Alertă răpire copil în Teleorman, după ce o fată de 12 ani ar fi fost urcată forțat într-un autoturism de către trei persoane
Fostul secretar general adjunct al Guvernului Bolojan, Cristina Trăilă (PNL), a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Foto: Inquam Photos / George Călin
9 oct.
Cristina Trăilă (PNL) a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Ce a spus fostul secretar general adjunct al premierului Bolojan după audierea la DNA
MONDEN
Cheherezade Okotaka la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Actrița care a apărut în serialul „Wednesday” de pe Netflix a urcat pe scena de la Vocea României 2026: „Am fost aleasă de Tim Burton”
Miruna Nacu și Robert Iosifescu la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Robert Iosifescu și Miruna Nacu, surpriză la Vocea României 2026! S-au îndrăgostit în studio și au mers împreună la PRO TV
POLITIC
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Președintele Nicușor Dan a anunțat pe 5 octombrie că l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un Guvern. Foto: presidency.ro
9 oct.
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
Ultimele știri
9 oct.
Ce s-a întâmplat la Vocea României 2026 când pe scenă a apărut Maya Giotea, tânăra care a primit Golden Buzz la „Britain's Got Talent”: „Nu mai cânt piesa asta niciodată”
9 oct.
Ilie Bolojan i-a răspuns lui Sorin Grindeanu, care ceruse un guvern PSD-PNL-UDMR
9 oct.
Când ar trebui, de fapt, să speli rufele la 90 de grade. Greșeala pe care o fac mulți oameni și care le poate deteriora hainele
9 oct.
Cutremur puternic cu magnitudinea 7,6 în Panama. A fost emisă alertă de tsunami pentru mai multe țări din America Latină
TRENDING
9 oct.
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
9 oct.
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
9 oct.
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Aeroportul din Madrid. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia
9 oct.
Cele mai bune cinci aeroporturi din lume, în viziunea stewardeselor și a piloților. Unul dintre terminalele din top are șemineu și balansoare
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
9 oct.
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
targ-craciun-laminor-2024-eli-driu
9 oct.
Târgurile de Crăciun și-au anunțat datele pentru iarna 2026. Orașele care fură startul în noiembrie și unde se închid primele
Un cuplu este surprins din spate, mergând mână în mână pe o plajă liniștită, în timp ce valurile blânde se sparg pe țărm, pe fundalul unui apus de soare plin de culori
9 oct.
Grecia a fost desemnată cea mai populară destinație din lume pentru luna de miere în 2027, depășind Bali și Maldive
Poziții de yoga pentru începători
9 oct.
O nouă analiză dezvăluie noile tendințe în turism pentru 2027: trasee istorice inspirate de filme, detoxifiere digitală și vacanțe axate pe fitness
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Se încearcă prinderea unui șarpe care se află într-o cadă, în baie
9 oct.
Descoperire șocantă într-o locuință din Medgidia: O mamă a găsit un șarpe în cadă, în timp ce se pregătea să îi facă baie copilului
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească lemnele de foc din sobe.Sursă foto: Facebook/ Sindicatul Europol.
9 oct.
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
9 oct.
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
3 din 4 femei din mediul urban au o rutină de îngrijire a pielii. Foto: magnific.com
Analiză
9 oct.
Femeile pun preț pe eficiență, nu pe etichetă: ce arată cel mai nou studiu despre cumpărăturile de beauty
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...