La 22 iulie 2011, Breivik a ucis 77 de persoane prin detonarea unei bombe lângă sediul guvernului la Oslo şi apoi deschizând focul asupra unei adunări de tineri laburişti pe insula Utoya.

Extremistul de 41 de ani a fost condamnat în 2012 la pedeapsa maximă, şi anume 21 de ani de închisoare, care ar putea fi prelungită pe termen nelimitat.

”Am trimis o cerere de eliberare condiţionată în numele său”, a declarat avocatul Oystein Storrvik ziarului norvegian Verdens Gang (VG).

El are dreptul la o examinare judiciară a libertăţii condiţionate la expirarea perioadei minime de zece ani în cazul său. Este un drept pe care îl au toţi condamnaţii.

Avocatul Oystein Storrvik

Se plânge și de condițiile de detenție

Ţinut izolat de alţi deţinuţi, Breivik se plânge, de asemenea, de această izolare şi va reclama din nou statul norvegian pentru a protesta față de condiţiile de detenţie, a declarat avocatul Storrvik.

După o primă rundă câştigată parţial în instanţă în 2016 pentru tratament ”inuman” şi ”degradant”, ce contravine Convenţiei europene a drepturilor omului, al doilea aspect al plângerii depuse de Breivik în legătură cu comunicarea cu exteriorul a fost respins.

„Nicolae Iorga și seducția fascismului italian”, o carte care tratează zonele întunecate din viața savantului: „A fost pe cât de filantrop, pe atât de oportunist”
Recomandări
„Nicolae Iorga și seducția fascismului italian”, o carte care tratează zonele întunecate din viața savantului: „A fost pe cât de filantrop, pe atât de oportunist”

În închisoarea din Skien (sud-est) unde îşi execută pedeapsa, Breivik dispune de trei celule de peste 10 m2 fiecare, dotate cu televizor cu jocuri video şi DVD player, un computer (fără conexiune la internet) şi aparate de antrenament cu greutăţi.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.