Cum să mai supravieţuieşti? România întreagă-i cufundată în jale. Ţi-e greu să nu plângi, să nu urli a disperare. Zilnic văd la televizor tipi îmbrăcaţi la patru ace care plâng de milă celor săraci. Cu feţele înnegrite cu tăciune, bocitorii de serviciu cântă prohodul ţării. Dar o fac fals, pentru că foarte mulţi dintre ei sunt milionari. În euro. Nişte farisei de duzină! Dar au o perversitate patologică ce l-ar fi uluit şi pe marchizul de Sade.

Aşa-zişii “analişti” sau politicieni sunt doar nişte ciocli, circari ambulanţi puşi să joace o tragedie. Avea dreptate Mihail Stelescu, ce-i drept un antidemocrat convins: “Nu confundaţi strigătele răguşite de clăcaşi plătiţi, ce se agită la fiecare firmă de ziar, cu cele ce ar trebui să fie izvorâte din revoltă sinceră şi din suferinţă. Strigătul e o parodie, nu e o revoltă. Toţi aceşti corişti ai moralei publice sug şi se îndeasă ca nişte purcei de lapte în jurul mamei celei bune, democraţia cu mamele de aur”. Da, ne-au confiscat până şi dreptul de a suferi, de a ne revolta! Au copyright pe lacrimi, pe necazurile noastre! Cât de curând ne vor fura şi visurile!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.