Era anul 1989. El, Daniel, un tânăr chipeș, dintr-o familie bună a Capitalei. Ea, mama Mariei, o fată ai cărei părinți s-au zbătut, în acele vremuri, să o crească. Amândoi pe la 20 de ani. Cum aveau prieteni comuni, cei doi s-au văzut la o petrecere, la un ”ceai”, cum se spunea la distracții în acele timpuri. Vorba aceea: ”S-au văzut, s-au plăcut!”. În vara aceluiași an, tinerii au mers la mare împreună. Se născuse o poveste frumoasă de dragoste.
Părinții lui Daniel nu au acceptat-o pe mama Mariei
O poveste pe care părinții tânărului de bani gata nu o acceptau. Dar Daniel n-a renunțat, a continuat relația. Povestea lor de iubire se consuma departe de vorbele tăioase ale părinților lui. Nu o vedeau deloc cu ochi buni pe prietena fiului lor. Lunile au trecut, iar anul următor în toamnă a venit vestea cea mare. Tânăra rămăsese gravidă. Șocul a fost mare pentru bunicii Mariei. ”Părinții tatei i-au cerut mamei să facă avort când era gravidă cu mine”, spune, acum, la aproape 30 de ani, fiica asasinului.
La recurs, criminalul a primit 25 de ani în loc de 15
Tinerii nu s-au lăsat despărțiți după voia părinților și au păstrat copilul. Au profitat și de faptul că, la vremea respectivă, avortul era ilegal. Maria s-a născut în luna mai a anului 1989. Ceea ce avea să urmeze este, însă, o altă poveste. Una pe care tinerii îndrăgostiți de atunci ar vrea să o uite. Sau să schimbe destinul care, acum fix 28 de ani, i-a despărțit. I-a făcut să se hrănească doar din amintiri. El, în spatele gratiilor, ea, în brațele altui bărbat. Părinții lui Daniel, condamnat inițial la 15 ani de pușcărie pentru uciderea Mihaelei Runceanu în scop de jaf, au încercat să obțină o sentință mai blândă. Numai că, din dorința lor de a face un bine copilului lor, mai rău l-au înfundat. ”După ce bunicii mei au făcut recurs, tata a primit 25 de ani de închisoare”, mai povestește fiica asasinului.
Mama fetei s-a recăsătorit după cinci ani
Anii au trecut greu pentru ambii, iar iubirea tinerilor care acum erau, la rându-le părinți, s-a șters odată cu timpul. ”La cinci ani de la acel moment (n.r. uciderea Mihaelei Runceanu), mama s-a recăsătorit. Cât timp a fost închis, pe Daniel nu l-a vizitat. Așa a fost să fie!”, îmi mărturisește Maria, bucuroasă că decizia mamei sale de a păstra sarcina i-a dat și ei dreptul la viață.
Citește și:
Poluarea a atins un nivel record în 2016. Specialiștii avertizează în privința „unei creșteri periculoase a temperaturii” de pe Terra
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro