„Accident destul de grav, produs pe pârtia de sanie de la Bușteni. O turistă a fost izbită de o sanie, suferind un traumatism al coloanei vertebrale și pierderea temporară a stării de conștiență. Salvatorii montani i-au acordat primul ajutor medical și au transportat-o la cabinetul medical de la pârtie”, au anunțat reprezentanții Salvamont Prahova pe pagina de Facebook.
Ulterior, ținând cont de gravitatea cazului, salvatori au solicitat intervenția unui elicopter de la POA Brașov, pentru ca pacienta să ajungă în cel mai scurt timp la spital, în vederea acordării îngrijirilor de specialitate.
Un bărbat care a lovit un copil, pe pârtia din Borşa, căutat de polițiști
Acesta nu este primul incident grav care are loc pe pârtie. Poliţiştii maramureşeni caută un bărbat, care la finalul anului trecut, a lovit cu sania un copil, pe pârtia din Borşa, judeţul Maramureş.
Fetiţa, în vârstă de 8 ani, a fost stabilizată de către salvamontişti, apoi preluată de un echipaj SMURD și dusă la spital.
Reprezentanţi ai Serviciului local Salvamont Borşa au declarat că accidentul s-a produs la baza pârtiei, iar o echipă de salvatori montani a stabilizat copilul şi l-a predat unui echipaj SMURD, pentru a fi dus la spital.
Sursa citată a precizat că fetiţa acuza dureri în zona abdomenului.
În urma incidentului, poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi fac în continuare cercetări în vederea identificării autorului şi dispunerea măsurilor legale.
Potrivit presei locale, lovitura primită de copilă a fost atât de puternică încât aceasta ar fi făcut hemoragie internă necesitând intervenţie chirurgicală de urgenţă.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro