Proiectul ”Ferdinand I” este unul mai vechi și există deja un plan pentru model și amplasament.

În București a existat cândva, vreme de 10 ani, o statuie ecvestră turnată în bronz a Regelui Ferdinand I al României.

Celebrul sculptor croat Ivan Mestrovic realizase un ansamblu monumental în 1937, fiind însă distrus de către comuniști în 1948. Monumentul se afla amplasat la rondul întâi de pe Soseaua Kiseleff, aproape de Biserica Mavrogheni.

Noul proiect al monumentului Ferdinand I, aprobat de Primăria Capitalei în 2010, aparține artistului plastic Florin Codre. Tot lui îi aparține și actuala statuie a lui Carol I, din Piața Revoluției.

Ansamblul care va fi instalat în Piața Victoriei va avea în spate parcul. Ferdinand, personajul central, va avea recuzita regală ”impusă de faptele sale”: cal, coroană şi buzdugan. Va fi un ansamblu monumental, cu un semicerc larg care se deschide cu stema lui Mihai Viteazul şi anul 1601 şi se încheie cu stema României Mari de la 1918. Deschiderea va fi de 30 metri, iar spaţiul va fi unul public, unde se pot organiza spectacole şi se pot monta tribune.

Specialiștii spun că propunerea statuii Regelui Ferdinand din 2010 este net inferioară din punct de vedere artistic față de statuia distrusă de comuniști în 1948. 

De ce Tudor Duma zis „Maru”, dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, a fost pedepsit cu indulgență de instanța de fond: „A vândut doar canabis, o substanță care nu e greu de procurat”
Recomandări
De ce Tudor Duma zis „Maru”, dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, a fost pedepsit cu indulgență de instanța de fond: „A vândut doar canabis, o substanță care nu e greu de procurat”

EXCLUSIV. Ferdinand I, pe un cal sperios, reapare victorios. Replica unei statui demolate de comuniști va fi reamplasată în Piața Victoriei / FOTOIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

”Merită cu prisosință o statuie”

În cazul originalului, atitudinea calului, pe cale să facă un pas, metaforic, aluzie la Marea Unire de la 1918 și modernizarea statului român, privea cu încredere în viitor.

În cazul propunerii actuale, grandoarea este transformată în altceva, calul pare că se oprește speriat – parca i-ar fi frică de ceva. 

”Regele Ferdinand I a fost un tip profund legat de Germania, prin toată tinerețea sa. Totuși, a trecut peste tot, s-a înfrânt pe sine și a declarat război Puterilor Centrale pentru interesele României, țara pe care o conducea. A fost cu adevărat un rege și merită cu prisosință o statuie. Poate se mai lucrează puțin la cal…”, ne-a spus istoricul Dan Falcan.


Marius Copil, cel mai valoros jucător de tenis al țării, o apără pe Simona Halep. ”România nu i-a dăruit nimic”! GALERIE FOTO & VIDEO


Dărâmată din exces de zel

Cel care a distrus statuile ”regaliste” în 1948, în timp ce România se afla sub ocupația armatei sovietice, a fost viceprimarul general Constantin Doncea.

Fabrică de pașapoarte românești falsificate, descoperită la Kiev. Cât costa documentul fictiv
Recomandări
Fabrică de pașapoarte românești falsificate, descoperită la Kiev. Cât costa documentul fictiv

”Toată lumea spune că sovieticii au impus demontarea statuilor din București. Nu este adevărat, a fost un exces de zel al lui Doncea, un comunist ilegalist din anii 1933 care voia să se afirme în fața rușilor. Doncea era un comunist ilegalist din anii 33, atunci când era greu să fii comunist în România, marginalizat ulterior de comuniștii care s-au înghesuit în partid după 1945. Se spun că lui îi aparține remarca răutărioasă la adresa acestei situații: , ne-a explicat istoricul Dan Falcan.

În fine, demolatorul de statui Constantin Doncea a fost exclus din partid în 1958 de Gheorghiu Dej și a fost reabiltat abia în 1968, pe vremea lui Ceaușescu.

EXCLUSIV. Ferdinand I, pe un cal sperios, reapare victorios. Replica unei statui demolate de comuniști va fi reamplasată în Piața Victoriei / FOTO

Dan Falcan


Făurirea șantajului de la Huși a început din 2016 iar preoții s-au înregistrat între ei


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Elena Lasconi a spus cu ce se ocupă soțul ei și ce salariu primește pe lună. Detaliile care nu se știau înainte de primul tur
Viva.ro
Elena Lasconi a spus cu ce se ocupă soțul ei și ce salariu primește pe lună. Detaliile care nu se știau înainte de primul tur
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce să plantezi în decembrie în grădină ca să ai recoltă bună la primăvară. Secretele grădinarilor cu experiență
FANATIK.RO
Ce să plantezi în decembrie în grădină ca să ai recoltă bună la primăvară. Secretele grădinarilor cu experiență
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Observatornews.ro
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI