Era practicat de kickboxing și era legitimat la legitimat la Clubul Respect Gym din Găeşti, condus de un polițist pe nume Dan Mocanu, potrivit targovistenews.ro.

În ziua tragediei, acesta a ieşit în curte, după ce a mâncat, şi a căzut ca secerat, scrie . Familia sa a sunat imediat la 112, dar medicii de pe Ambulanţă nu au putut face nimic pentru tânăr.

Sportivul a fost resuscitat aproape două ore, dar fără succes, iar trupul neînsufleţit a fost dus la Serviciul de Medicină Legală.

Acolo, medicii au stabilit, în urma efectuării necropsiei cadavrului, că decesul a survenit în urma unui infarct miocardic.

Surse din anturajul său susțin că acesta obişnuia să consume frecvent băuturi energizante, dar nu s-a făcut încă o legătură între acest obiceu și moartea acestuia.

Anul trecut, în luna mai, un tânăr luptător de numai 16 ani a murit după o accidentare banală la antrenament.

O accidentare suferită în timpul executării unui procedeu tehnic a pus capăt vieții tânărului luptător Cosmin Aluchiănesei. Sportivul, care urma să împlinească 16 ani peste câteva zile, s-a stins pe un pat de spital, copleșit de dureri groaznice care, rapid, i-au cuprins tot trupul.

Când a simițit că moartea-i dă târcoale, Cosmin a sunat-o disperat pe mama lui căreia i-a spus că e la capătul puterilor: ”Mamă, cred că o să mor, ajută-mă!”.

După câteva ore de la strigătul de ajutor al copilului său aflat în suferință, cea care i-a dat viață și-a văzut băiatul mort, la morga spitalului din Botoșani.

FOTO – targovistenews.ro


CITEȘTE ȘI…

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.