Eugeniu Donciu (aleea Arinii Dornei nr. 2, bloc 27): Administratorul a inclus pe lista cotelor parti de contributie comuna si sumele ce urmau sa completeze fondul de rulment. Mai mult, desi comitetul a dispus sa se elimine aceasta eroare, administratorul a continuat sa faca precum a vrut. Or, fondul de rulment nu-i cheltuiala comuna, ci un avans si se achita in functie de suprafata detinuta.
Da, fondul de rulment se evidentiaza si se incaseaza in mod distinct. Ca atare, decizia comitetului a fost corecta. Daca administratorul face numai dupa bunul plac nu va ramane decat sa va desemnati un alt administrator.
Gheorghe Stefan (intrarea Tg. Frumos nr. 9-11, bloc 6): Locuind la ultimul etaj suport consecintele deteriorarii terasei, plouandu-mi in casa. M-am tot adresat comitetului, dar fara rezultat. In plus, mi se trec la intretinere mai multe persoane decat locuiesc efectiv. Ce-i de facut?
Sesizati cazul in prima adunare generala. Este posibil chiar sa actionati asociatia in justitie pentru a fi obligata sa repare de urgenta terasa.
Lucretia Nelca (str. Aurel Vlaicu nr. 23, bloc V13, Cluj-Napoca): Zelul constructiv nu mai conteneste, noii proprietari tinand sa-si modifice spatiul de care dispun. Unuia de pilda, caruia i s-a aprobat de catre Primarie desfiintarea debaralei, nu i s-a dat nici o solutie in legatura cu cosul de aerisire. Asa ca l-a desfiintat, impiedicand aerisirea pe intreaga coloana, de la parter la ultimul etaj. Mai mult, s-au spart ziduri de rezistenta. Or, prin deteriorarea sistemului de aerisire se pot acumula gaze ce pot conduce la explozii, iar prin inlaturarea unor ziduri se slabeste structura de rezistenta a imobilului. Desi am sesizat primaria si Societatea de distributie a gazelor nu s-a intreprins absolut nimic, considerand ca ar fi vorba de niste sicane si nu de temeri pe deplin intemeiate.
Aveti dreptate, cu astfel de modificari nu-i de joaca. Ca atare, va recomandam sa-i actionati in justitie pe cei care au demolat ziduri de rezistenta si au desfiintat gurile de aerisire ale camarilor si bucatariilor, daca alte foruri nu-si gasesc timp sa intervina pana nu-i prea tarziu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.