„Procurorii ai Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică au dispus, la data de 06.10.2010, începerea urmăririi penale faţă de MARINESCU BOGDAN, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de neglijenţă în serviciu şi neluarea  măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă”,  se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

„Din probele administrate până în acest moment al urmăririi penale a rezultat faptul că învinuitul, manager al Spitalului Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu”, nu a efectuat demersuri pentru înfiinţarea în cadrul unităţii spitaliceşti a Serviciului Intern de Prevenire şi Protecţie (conform prevederilor Legii 319/2006). Acest serviciu ar fi trebuit să aibă  în competentă inclusiv analizarea alegerii, cumpărării, întreţinerii şi utilizării echipamentelor de muncă, a echipamentelor de protecţie colectivă şi individuală şi care ar fi putut identifica pericolele şi riscurile de natură electrică, aspect care a avut un rol favorizant în producerea incendiului din data de 16.08.2010″, se precizează în comunicat.

Şase bebeluşi au murit în urma incendiului din 16 august de la Maternitatea Giuleşti, iar cinci au fost internaţi la Spitalul „Grigore Alexandrescu”. După mai multe săptămâni de tratament, toţi cei cinci au fost externaţi, ultimul dintre ei părăsind spitalul chiar miercuri

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.