Omul care s-a confundat cu ascensiunea fostei campioane nationale de volei masculin a Romaniei, Petrom Ploiesti, echipa desfiintata  de doi ani, profesorul Mihai Marin, a fost numit, in iunie, presedinte al echipei de prim-esalon la fotbal, Gloria Buzau!


Puiu Marin, profesor de volei, a lasat postul de manager al nationalei Romaniei, pe care-l ocupa de aproape doi ani, pentru o postura similara in fotbal, principalul sau obiectiv fiind acela ca, la finele primului an de mandat, sa realizeze evitarea retrogradarii! Numai ca acest deziderat e greu de realizat. Dupa sase etape, Gloria n-a luat nici un punct, antrenorul Stefan Stoica a plecat, iar portughezul care i-a luat locul, Magalhaes, nu pare a gasi solutii de iesire din criza. ‘Lucrurile au, la fotbal si, mai ales, la o echipa ce se afla in situatia noastra, la retrogradare, o alta viteza. Sunt mai multi nervi, patimi mai mari, presiuni de tot felul. Lumea fotbalului este departe de a fi una normala, bazata pe principii, respect si corectitudine, in tot ceea ce faci. Incerc sa ma adaptez din mers, desi nu este deloc usor’, spune Marin, care nu ofteaza insa dupa activitatea sa din domeniul voleiului. ‘Poate veni o zi in care sa revin in volei, dar acum ma gandesc doar la fotbal si la realizarea obiectivelor propuse. Patronul Gloriei, Costel Bucur, a avut incredere in mine si nu vreau sa-l dezamagesc’.


La fotbal: 5 infrangeri. La volei: 3 campionate

La volei, Marin a  luat, cu Petrom, trei campionate, revolutionand, la acel moment, lumea voleiului, mai ales prin aducerea, la defuncta Petrom, a unor antrenori mari, gen Branislav Moro sau Claudio Coello. Marin a ramas insa fara obiectul muncii la Ploiesti, dupa ce a luat campionatul, fiindu-i oprita finantarea, desi acesta avea un proiect prin care sa duca prima echipa romaneasca in grupele Ligii Campionilor la volei.


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.