Fragmente din submersibilul Titan, în care au murit cinci oameni, au fost recuperate din ocean și aduse la suprafață

Comentează

Bucăți din submersibilul turistic Titan, care a făcut implozie în timpul unei scufundări către epava Titanicului, au fost aduse la țărm miercuri, în Newfoundland, pe coasta de est a Canadei, relatează BBC, The Guardian și postul canadian CBC.

Fragmentele recuperate au fost descărcată de pe nava Horizon Arctic în portul St John's, la zece zile după ce submersibilul a dispărut, cu cinci oameni la bord. Horizon Arctic transporta Odysseus, un vehicul operat de la distanță care a pus capăt misiunii de salvare atunci când a reperat resturi pe fundul oceanului la câteva sute de metri de epava Titanicului.

Recuperarea resturilor este o parte crucială a investigațiilor privind „implozia catastrofală” a Titan, așa cum a fost descrisă de oficialii de la Garda de Coastă a SUA.

Unul dintre experții cu care Garda de Coastă s-a consultat în timpul căutărilor a declarat că analiza materialului fizic al resturilor recuperate ar putea dezvălui indicii importante despre ce s-a întâmplat cu Titan.

„Cu siguranță, toate instrumentele de pe orice vehicul de mare adâncime înregistrează date. Ele transmit date. Așa că întrebarea este dacă există date disponibile. Și nu știu răspunsul la această întrebare”, a declarat Carl Hartsfield de la Woods Hole Oceanographic Institution.

Looks like nose of #Titan being lifted off Horizon Arctic pic.twitter.com/OZuClp7JAt— Heather Gillis (@HeatherMGillis) June 28, 2023 

În imaginile din momentul descărcării resturilor se văd bucăți de metal din submersibil, acoperite cu prelate și care sunt ridicate de macarale.

Oficialii Gărzii de Coastă americane au declarat au fost găsite cinci bucăți mari și că printre resturi se află cadrul de aterizare al submersibilului și un capac din spate.

Anchetatorii ar putea încerca să refacă nava, potrivit unui expert în investigații marine citat de CBC News.

„La fel ca în cazul unui accident aviatic, ar putea încerca să reasambleze submersibilul, să așeze piesele ca într-un puzzle, pentru a determina unde a fost punctul de defecțiune. În cazul unei implozii masive, aceasta nu va fi o sarcină ușoară, pentru că o mare parte din ambarcațiune s-ar fi dezintegrat”, a declarat Tom Maddox, fondator și director executiv al Underwater Forensic Investigations.

Titan a fost declarat pe 22 iunie ca fiind distrus în adâncurile oceanului, în momentul în care a pierdut comunicațiile, toate cele cinci persoane de la bord fiind declarate decedate. Contactul cu submersibilul a fost pierdut pe 18 iunie, la aproximativ două ore de la scufundare.

Căutările au durat patru zile, inițial crezându-se că Titan a dispărut în adâncuri. În acele zile, operațiunea era considerată una contracronometru, în condițiile în care persoanele de la bord nu aveau la dispoziție oxigen decât pentru 96 de ore.

Resturile submersibilului au fost localizate la aproximativ 3.810 metri sub apă și la aproximativ 488 de metri de Titanic, pe fundul oceanului, a anunțat Garda de Coastă.

La bordul Titan se aflau directorul executiv și pilotul OceanGate, Stockton Rush, doi membri ai unei familii pakistaneze proeminente, Shahzada Dawood și fiul său Suleman Dawood, miliardarul britanic Hamish Harding și expertul francez în Titanic Paul-Henri Nargeolet.

OceanGate Expeditions, compania care a deținut și operat Titan, are sediul în SUA, dar submersibilul era înregistrat în Bahamas. OceanGate are sediul în Everett, Washington, dar și-a închis activitatea când a fost găsit Titan.

Foto: Profimedia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
8 oct.
Marco Rubio a plecat de la Atena cu un acord de 4 miliarde de dolari. Ce s-au angajat să cumpere grecii
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
8 oct.
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
8 oct.
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește