În prezent,  mama şi fratele artistei sunt acuzaţi că vor să se îmbogăţească de pe urma Fundaţiei Laura Stoica pe care  cântăreaţa a deschis-o în anul 1994, cu scopul de a promova tinere talente din România.

Invitată în emisiunea Acces Direct de luni de la Antena 1, Silvia Dumitrecu, prietena cea mai bună a regretatei cântăreţe, susţine că Alexandru Stoica (fratele Laurei Stoica- n.r) cere sume importante de bani pe negative, ceea ce nu este normal, deoarece nu are drepturi de compozitor.

„Am auzit şi cunosc mai multe persoane care se plâng că acesta cere 200 de euro pentru un negativ, chiar dacă nu are dreptul. Doar compozitorii, cei care realizează negativele pot face acest lucru, însă ei le dau gratis.  El a cerut sume de bani importante mai multor copii chiar dacă erau amârâţi”, a declarat Silvia Dumitrescu.

De cealaltă parte, Alexandru Stoica  neagă acuzaţiile care i se aduc şi susţine că are drepturi asupra melodiilor surorii sale.

„Persoanele care îmi aduc aceste acuzaţii nu sunt îndreptăţite să vorbească. Eu nu exploatez muzica Laurei Stoica, ci deţin drepturi asupra acesteia”, a declarat fratele cântăreţei, în direct prin telefon, în emisiunea Acces Direct.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.