Mașina are aproape 300.000 km parcurşi

Maşina este una din 2016, cu 184.000 mile la bord, ceea ce echivalează cu aproape 300.000 km parcurşi. Primele semne descoperite de George nu erau încurajatoare.

Bateria de 12V era descărcată, iar stopurile rămâneau permanent aprinse, indicând o problemă la conexiunea electrică, relatează Piataauto.md.

După o analiză amănunţită a erorilor sistemului, George a identificat o problemă de izolare electrică la motorul spate. Acesta era echipat cu unitatea LDU (Large Drive Unit) de la Tesla, binecunoscută pentru vulnerabilitatea semeringurilor, care permit scurgeri de antigel în bobinele motorului.

Deşi reductorul părea intact, invertorul prezenta scurgeri de ulei amestecat cu antigel, ceea ce putea defecta circuitele interne. Singura soluţie viabilă era înlocuirea completă a unităţii, explică mecanicul.

George a găsit un motor second-hand bun, dar cu un conector rupt, care necesita reparaţii. Totodată, a decis să elimine sistemul de răcire cu antigel, considerând că motorul poate funcţiona fără acesta.

La cât s-au ridicat costurile totale

Programarea motorului şi invertorului în sistemul maşinii nu a fost lipsită de dificultăţi. Actualizările software au generat interferenţe, dar după câteva încercări, maşina a recunoscut componentele noi şi a început să funcţioneze.

Reparaţiile finale au inclus şi ajustări la suspensie, iar costurile totale s-au ridicat la 6.000 de lire sterline, sumă care, adăugată la preţul de achiziţie, duce investiţia la 10.500 de lire.

De asemenea, într-un alt caz, mecanicul român a demontat jumătate de mașină electrică și a descoperit neglijența care a costat 12.000 de euro, în Marea Britanie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

1234.laura 17.07.2026, 10:57

Acest episod demonstrează că și mașinile ev chiar mai scumpe pot fi reparate și că este o chestiune de timp până când vor lua naștere rețele de ateliere care vor repara aceste mașini așa cum acum sunt reparate ko cele termice

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.