Gianfranco Ravasi, unul dintre cei mai influenți cardinali de la Vatican, interviu în premieră pentru presa din România: „Adevărata boală a timpului nostru este indiferența”

Pe parcursul discuției a vorbit despre cum ar trebui „interpretată” figura lui Iisus, cum vede viitorul relației dintre știință și credință sau care sunt șansele de a stabili o dată unică pentru Paște în următorii ani, atât pentru creștinii ortodocși, cât și pentru cei catolici. 

A fost cardinal elector la conclavul papal din 2013

În perioada 2007-2022, cardinalul Gianfranco Ravasi a fost președinte al Consiliului Pontifical pentru Cultură (echivalentul Ministerului Culturii de la Vatican), al Comisiei Pontificale pentru Patrimoniul Cultural al Bisericii și al Comisiei Pontificale pentru Arheologie Sacră. Este autorul unei opere impresionante, cuprinzând peste 150 de volume de exegeză biblică și literară, culegeri de conferințe, cărți de popularizare a Sfintei Scripturi.

În 2013, a fost unul dintre cardinalii participați la conclavul papal care l-a ales pe Papa Francisc.

Tot în 2013, numele său a fost vehiculat printre potențialii candidați pentru a fi viitorul Papă. Cardinalul Gianfranco Ravasi este considerat unul dintre cei mai erudiți și deschiși la dialog cardinali ai Bisericii Catolice.

Teolog și arheolog, cardinalul Ravasi a publicat mai multe cărți în România. Cea mai recentă, „Biografia lui Iisus. După Evanghelii”, tipărită de Editura Spandugino în 2023, este o lucrare care explorează viața lui Iisus prin prisma Evangheliilor, îmbinând istoria cu teologia. 

Cartea, tradusă de Smaranda Bratu Elian, oferă o analiză a textelor sacre, devenind o sursă de referință pentru studiul biblic și teologic. Pe muchia fină dintre credință și istorie, cardinalul Gianfranco Ravasi reconstituie în acest volum biografia lui Iisus, invitându-ne într-o călătorie hermeneutică în miezul celor patru Evanghelii, pentru a redescoperi prezența divino-umană a Fiului lui Dumnezeu. 

Cardinalul Gianfranco Ravasi a fost adesea descris drept o figură intelectuală remarcabilă a Vaticanului, în Italia spunându-se că este atât de inteligent, încât „n-ar avea adversar într-un concurs de cultură generală”. 

A urmat studii teologice la Universitatea Pontificală Gregoriană și la Institutul Biblic Pontifical, dar și studii de arheologie la Universitatea Ebraică din Ierusalim, devenind apoi profesor de exegeză a Vechiului Testament la Seminarul Arhiepiscopal din Milano și la Facultatea de Teologie a Italiei de Nord. Între 1989 și 2007, a fost director al Bibliotecii Ambroziene din Milano. În 2007, Papa Benedict al XVI-lea l-a ridicat la demnitatea de arhiepiscop, iar în 2010, la cea de cardinal.

„Altruismul se naște în primul rând dintr-o educație a privirii și a inimii”

Libertatea: Așa cum ați scris în impresionantul volum „Biografia lui Iisus. După Evanghelii”, „unii au preferat să citească figura lui Iisus din Nazaret numai din punct de vedere istoric, alții însă l-au preschimbat într-o icoană sfântă, care doar în aparență s-a întâlnit cu istoria și care, pe cruce, a fost «înlocuit» cu un evreu oarecare și anonim”. Cum ar trebui, de fapt, „interpretată”, în opinia dumneavoastră, figura lui Iisus?
Cardinalul Gianfranco Ravasi: Chiar recent, un cercetător italian, Vito Mancuso, și-a intitulat un eseu „Iisus sau Hristos”, separând cele două profiluri, cel uman și cel divin, pe care tot Noul Testament le unește însă în persoana lui Iisus Hristos. Istoria biografică a lui Iisus este, de fapt, mereu reinterpretată în lumina misterului său intim, divinitatea care se revelează în Paștele său. Sintetică și emblematică este afirmația din prologul celei de-a patra Evanghelii: „Cuvântul (divin și etern) s-a făcut trup” (1, 14), iar „trupul” este simbolul umanității fragile și trecătoare care se exprimă în moarte.

– Cum  putem înlocui egoismul cu altruism și iubire?
– Egoismul nu se depășește printr-o simplă mustrare morală, deoarece adesea își are rădăcinile într-o viziune asupra existenței închise în sine. Adevărata boală a timpului nostru însă este poate și mai subtilă: indiferența, care estompează chipul celuilalt și îl reduce la o prezență marginală. De aceea, altruismul se naște în primul rând dintr-o educație a privirii și a inimii: a observa, a asculta, a se lăsa rănit de viața celuilalt. Iubirea autentică începe când „eu”-ul încetează să ocupe tot orizontul și se deschide, în sfârșit, către „tu” și „noi”. 

„Nu există progrese semnificative privind stabilirea unei date unice pentru Paște”

– Cum vedeți viitorul relației dintre știință și credință?
– Știința și credința, atunci când sunt autentice, nu sunt rivale, ci interlocutoare, deoarece acționează pe planuri diferite ale cunoașterii. Prima explorează arhitectura cosmosului și procesele vieții; a doua se întreabă despre sensul ultim al ființei și al destinului uman. Conflictul apare atunci când una pretinde să ocupe domeniul celeilalte. Cel mai promițător viitor este cel al dialogului între cunoașteri distincte și neostile: un dialog care necesită rigoare intelectuală, dar și umilință.

– Care sunt șansele de a stabili o dată unică pentru Paște în următorii ani, atât pentru creștinii ortodocși, cât și pentru cei catolici?
– În textul de proclamare a Jubileului din 2025, Spes non confundit, Papa Francisc și-a exprimat speranța ca – așa cum s-a întâmplat chiar în acel an – o singură dată a Paștelui să unească creștinii din Orient și din Occident. Tema fusese deja abordată în cadrul Conciliului de la Niceea (325). Din păcate, până în prezent nu există progrese semnificative, dincolo de un interes generic pentru această chestiune din partea diverselor Biserici.

„Este necesar să redeschidem spații de tăcere, de gândire, de frumusețe”

– Care ar putea fi soluțiile pentru ca, în societatea contemporană, griul să nu mai fie culoarea dominantă și să nu mai predomine indiferența, superficialitatea și banalitatea?
– „Griul” se dizolvă doar atunci când se redă profunzime vieții. Astăzi suntem adesea copleșiți de cuvinte, imagini, conexiuni, dar nu pentru asta suntem mai plini interior. Pentru a contracara indiferența și banalitatea, este necesar să redeschidem spații de tăcere, de gândire, de frumusețe, de relație adevărată. O civilizație devine superficială atunci când își pierde gustul pentru interioritate și înălțime. De aceea trebuie să ne întoarcem la educarea sensului de a fi și de a exista.

– Credința creștină îl definește pe Dumnezeu nu doar ca un creator, ci ca însăși sursa iubirii autentice. Este mai dificil să-l cunoaștem pe Dumnezeu și iubirea în zilele noastre?
– Mai mult decât dificil de cunoscut, aș spune că astăzi a devenit mai greu să-i recunoaștem pe Dumnezeu și iubirea, pentru că ambii vorbesc un limbaj care nu coincide cu zgomotul lumii. Ei cer interioritate, fidelitate, răbdare, ascultare: toate realități pe care cultura vitezei și a fragmentării tinde să le consume. Iubirea autentică, de fapt, nu este posesie, nici emoție instantanee, ci dăruire, durată, responsabilitate. Iar Dumnezeu nu este o idee de etalat, ci o prezență de primit în adâncul sufletului.

– Ce perspective întrezăriți pentru femei în cadrul Bisericii, în viitor?
– Încă de la originile creștinismului, prezența feminină a fost decisivă în mărturie, în caritate, în transmiterea credinței și în viața spirituală. Este o temă care ar trebui abordată fără simplificări și fără interpretări ideologice. Este însă indubitabil că, în ultimii ani, Papa Francisc a dat câteva semnale semnificative, încredințând mai multor femei sarcini de responsabilitate chiar și în cadrul Curiei și al structurii Vaticanului. 

Mai mult decât urmărirea unor sloganuri, va fi important să se maturizeze o prezență feminină din ce în ce mai recunoscută, ascultată și valorizată în concretul vieții Bisericii. Tradiția eclezială occidentală vede preoția masculină modelată după Hristos, în timp ce, după modelul Mariei, ar trebui să i se recunoască femeii o altă funcție structurală a aceleiași Biserici. În Cenacol, Maria se afla în mijlocul apostolilor, cu o demnitate diferită și înaltă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro