Motivul invocat de oficialii europeni este acela de a preveni scurgerea chimicalelor din containere vechi şi, implicit, contaminarea alimentelor. Şi se pare că acesta e cât se poate de serios, atâta vreme cât nerespectarea directivei poate fi sancţionată cu amenzi şi chiar cu condamnarea la închisoare a “infractorilor”. Ideea nu a fost privită însă cu ochi buni în Anglia, unde standurile care vând conserve de casă sunt o adevărată marcă a festivalurilor de vară.

Românii spun că măsura e aberantă

Mai mult, se pare că nu doar vânzarea alimentelor puse în borcane refolosibile este interzisă, ci şi oferirea lor gratuită la vreun eveniment public.
Şi românii consideră că măsura este aberantă, mai ales că fiecare gospodină îşi sterilizează borcanele înainte de a pune dulceaţa sau murăturile în ele.
“Punem gemuri şi murături de zeci de ani pentru noi, pentru copii şi pentru nepoţi şi niciodată nu ne-am îmbolnăvit pentru că am folosit borcanele vechi. Pot zice ei ce vor, că noi nu aruncăm borcanele! Le sterilizăm”, ne-a spus Ana, o gospodină din Sibiu ale cărei dulceţuri sunt la mare căutare în târgurile de produse ecologice.
Gospodinele nu se tem de directivele UE care interzic refolosirea borcanelor pentru gemuri şi murături: «Nu le aruncăm! Le sterilizăm!»
Citeşte şi: DECIZIA care va REVOLTA GOSPODINELE! UE interzice refolosirea borcanelor de gem!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.