Din primele informații, consilierul local Ciprian Cozoplean a lovit pe o trecere de pietoni doua persoane, o femeie și un bărbat, care se angajaseră în traversarea regulamentară a străzii.
În urma accidentului ambii pietoni au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă. Potrivit medicilor, ambii se află în stare gravă.
„Circulam pe strada Victoriei spre Complexul Comercial RFN. Am fost orbit de un alt autovehicul care venea din sens opus. Văzându-i târziu am încercat să frânez. Nu am pus frână la timp și am încercat să evit catastrofa dar i-am acroșat cu aripa pe pietonii aflați în traversare. Erau pe trecerea de pietoni. Este o zonă foarte periculoasă dacă vedeți și nu știu ar trebui mai bine semnalizată, nu știu ce să vă spun acuma. Efectiv a fost totul la fracțiune de secundă. Am fost lângă victime pentru că au suferit ceva traume, a pierdut și sânge și nu puteam să nu fac nimic”, a declarat consilierul local pentru actualmm.ro
„În urmă cu puțin timp am fost solicitați la un accident rutier cu două victime. O victimă de sex masculin cu un politraumatism cranio-cerebral și un traumatism al cutiei toracice, respectiv arc costal drept, cu leziuni predominante în regiunea frontală, cu edem periorbital. Acesta a transportat de către noi la UPU Baia Mare. O altă persoană de sex feminin care a fost transportată de un echipaj EPA, care era într-o stare mai puțin gravă, cu leziuni la nivelul membrului inferior și un traumatism cranio-cerebral minor” a declarat Eugenia Tivadar, Serviciul Județean de Ambulanță Maramureș.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro