Angajații companiei Globe Ground România, care oferă servicii de handling aeronave la sol și tractare aeronave, vor intra vineri în grevă de avertisment, timp de două ore.

Decizia vine ca urmare a faptului că negocierile cu reprezentanții companiei au eșuat, a declarat, pentru Agerpres, joi seară, liderul Sindicatului Liber de Handling Aeronautic, Alexandru Cioc.

„Greva de avertisment va avea loc între orele 13,00 și 15,00, în parcarea aeroportului, deoarece nu ne-am înțeles cu conducerea companiei. Negocierile din seara asta au eșuat, după șapte ore de discuții”, a spus Alexandru Cioc.

Liderul sindical s-a arătat dispus să continue vineri negocierile, dar a adăugat că sunt șanse slabe ca reprezentanții salariaților să fie chemați din nou la discuții.

„Noi suntem dispuși să negociem, dacă vom fi chemați, dar nu cred că se va întâmpla acest lucru, după inflexibilitatea pe care am văzut-o în seara asta”, a precizat el.

Sindicatul Liber de Handling Aeronautic, afiliat la Blocul Național Sindical și Federația Națională a Sindicatelor Portuare Constanța, a anunțat organizarea unei greve de avertisment, vineri, pe Aeroportul Henri Coandă, între orele 13,00 — 15,00. Protestul salariaților companiei de handling Globe Ground România are la bază nemulțumiri legate de salarii, de programul de lucru, dar și de dimensionarea personalului și normarea activității în raport cu volumul și condițiile de muncă.

Sindicaliștii solicită demisia conducerii societății, având în vedere eșecul negocierilor și lipsa de disponibilitate pentru dialog, precum și modul defectuos de abordare a relațiilor de muncă din ultimii ani.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.