Cele mai dezavantajate școli din România se află concentrate în regiunea Nord-Est și zonele în care sunt prezente comunități mari de romi, arată raportul realizat de Asociația Human Catalyst, un ong care se ocupă cu combaterea disparităților din societate și facilitarea accesului echitabil la resurse, scrie Școala 9, o platformă publicistică având ca temă educația, fondată și finanțată de BRD, dar scrisă de jurnaliști independenți.

„Cele mai defavorizate unități de învățământ, la nivel de județ, având în vedere toți indicatorii IRSE (indicele de risc socio-educațional, n.red) se află în Covasna, Vaslui, Mureș, Călărași și Tulcea“, menționează documentul.

Harta școlilor dezavantajate din România. Județele cu cei mai mulți profesori necalificați și cu cel mai mare risc de abandon școlar
Cele mai mari concentrări de școli defavorizate apar în centrul și în estul țării

Datele studiului iau în calcul procentul de elevi care abandonează școala, ponderea de cadre didactice necalificate, gradul de prezență la Evaluarea Națională și rezultatele obținute la examen, precum și gradul de marginalizare al comunității unde se află școala. Toți acești indicatori, adunați, constituie IRSE (indicele de risc socio-educațional).

„Unitățile de învățământ cele mai defavorizate au, de regulă, rezultate mai bune decât ar fi de așteptat pe baza resurselor disponibile, în timp ce în unitățile favorizate rezultatele sunt, de regulă, mai slabe decât cele așteptate pe baza resurselor disponibile“, mai arată studiul.

Diferențe majore în privința profesorilor necalificați între județe

În privința nivelului de calificare al cadrelor didactice, există diferențe semnificative, arată cei de la Human Catalyst. În județele Argeș, Gorj, Dolj, Dâmbovița și Teleorman procentul de cadre didactice necalificate este mai mic de 1%. Pe când, în Ilfov, Giurgiu, Călărași, Tulcea și Brașov este de peste 5%.

„Cea mai clară omogenitate a cadrelor didactice fără pregătire se regăsește în zona de centru și de sud a României, în general în zone clasificate ca fiind marginalizate“, potrivit studiului.

Citește mai multe despre evoluția numărului de școli defavorizate și o analiză a rezultatelor la Evaluarea Națională, pe Școala 9 BRD.

Hagi și Gică Popescu, umiliți pe Arena Națională! Scene incredibile, Gică a fost elegant: "N-am o problemă"
PARTENERI - GSP.RO
Hagi și Gică Popescu, umiliți pe Arena Națională! Scene incredibile, Gică a fost elegant: "N-am o problemă"
Ramona Olaru a divulgat SECRETUL Mykonosului. Ce fac româncele când vin miliardari cu iahtul acolo: ”Da, asta se întâmplă”
Playtech.ro
Ramona Olaru a divulgat SECRETUL Mykonosului. Ce fac româncele când vin miliardari cu iahtul acolo: ”Da, asta se întâmplă”
Moştenitorul fără chip. O avere de 200.000 de lei a fost găsită ascunsă în casa unui bărbat din Galaţi, care a murit singur. Prietenii spun că avea o fată dintr-o legătură extraconjugală
Observatornews.ro
Moştenitorul fără chip. O avere de 200.000 de lei a fost găsită ascunsă în casa unui bărbat din Galaţi, care a murit singur. Prietenii spun că avea o fată dintr-o legătură extraconjugală
Horoscop 15 iunie 2021. Racii nu au acces la anumiți oameni, dar nici dacă ar avea, nu le-ar folosi la nimic
HOROSCOP
Horoscop 15 iunie 2021. Racii nu au acces la anumiți oameni, dar nici dacă ar avea, nu le-ar folosi la nimic
Drama finalistului de la Roland Garros. Tragedia l-a lovit cu 5 minute înainte de a intra pe teren
Știrileprotv.ro
Drama finalistului de la Roland Garros. Tragedia l-a lovit cu 5 minute înainte de a intra pe teren
Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse
Telekomsport
Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse
Pregătește-te pentru vară cu Collagen Skin Booster (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Pregătește-te pentru vară cu Collagen Skin Booster (PUBLICITATE)