Comitetul rus de Investigații a anunțat, într-un comunicat, că a lansat o procedură penală împotriva Helgăi Pirogova pentru că a „difuzat informaţii false”, după ce a criticat organizarea de funeralii fastuoase pentru soldaţii ucişi în Ucraina. Pirogova este un membru independent al consiliului municipal din Novosibirsk, al treilea oraș ca mărime din Rusia.

Aceasta riscă trei ani de închisoare, conform articolului din Codul Penal invocat. Ea a fost reţinută pentru scurt timp şi interogată joi la comisariatul central din Novosibirsk, în Siberia.

Contactată de AFP, tânăra opozantă a precizat că este însărcinată în luna a patra. „Ei au nevoie de un inamic intern cu care să poată lupta uşor, deoarece au mai multe probleme cu inamicul lor extern”, a afirmat ea.

Postarea care ar putea să o coste 3 ani de închisoare

Pe 15 iulie, Helga Pirogova a reacţionat pe Twitter la un articol al publicaţiei independente Mediazona, care relata despre funeraliile fastuoase organizate pentru voluntarii ruşi ucişi în conflictul din Ucraina.

„Aceste funeralii luxoase sunt organizate degeaba”, a scris ea, adăugând că vrea să îi „învie” pe aceşti voluntari, „să-i bată şi să îi trimită înapoi în morminte”.

INTERVIU. „Când sicriele vor începe să se rostogolească, urletele mamelor nu vor mai putea fi ascunse”. Ce se întâmplă în Rusia după anunțul mobilizării parțiale
Recomandări
INTERVIU. „Când sicriele vor începe să se rostogolească, urletele mamelor nu vor mai putea fi ascunse”. Ce se întâmplă în Rusia după anunțul mobilizării parțiale

În faţa scandalului stârnit de aceste afirmații, preluate de presa rusă care a făcut apel la pedepsirea lor, Helga Pirogova și-a şters postarea de pe Twitter.

Într-un mesaj publicat miercuri pe Facebook, ea a recunoscut că reacţia sa a fost „prea emoţională”. Tânăra a spus că a fost şocată că autorităţile încearcă să compenseze durerea rudelor soldaţilor ucişi, care trăiesc „în sărăcie”, prin organizarea de mari funeralii.

Helga Pirogova are 33 de ani și este deputată municipală la Novosibirsk din 2020. Ea a făcut campanie cu echipa locală a principalului opozant rus, Alexei Navalnîi, care ispăşeşte o pedeapsă de nouă ani de închisoare.

În martie, ea a apărut la o reuniune a consiliului municipal din Novosibirsk îmbrăcată cu o cămaşă albastră şi având pe cap o coroană de flori galbene, culorile Ucrainei.

Foto: Хельга Пирогова / Facebook.com

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Noi imagini cu bătaia dintre Anamaria Prodan și Reghecampf » De la ce a plecat totul
GSP.RO
Noi imagini cu bătaia dintre Anamaria Prodan și Reghecampf » De la ce a plecat totul
PROBLEME în cuplul regal! Decizia şoc luată de Regele Charles. Camillei nu i-a picat deloc bine
Playtech.ro
PROBLEME în cuplul regal! Decizia şoc luată de Regele Charles. Camillei nu i-a picat deloc bine
Acum totul e clar! Ce s-a întâmplat cu Patrick Mouratoglou și soția, după divorțul Simonei Halep
Viva.ro
Acum totul e clar! Ce s-a întâmplat cu Patrick Mouratoglou și soția, după divorțul Simonei Halep
"Un om scris cu litere de aur". Povestea lui Sorin, voluntarul ISU care nu are teamă de nimic şi ajută pe oricine are nevoie. A păzit şi mari actori de la Hollywood
Observatornews.ro
"Un om scris cu litere de aur". Povestea lui Sorin, voluntarul ISU care nu are teamă de nimic şi ajută pe oricine are nevoie. A păzit şi mari actori de la Hollywood
Gafa uriașă a unor polițiști: Autospecială uitată pe calea ferată, lovită din plin de tren. O femeie arestată a fost rănită
Știrileprotv.ro
Gafa uriașă a unor polițiști: Autospecială uitată pe calea ferată, lovită din plin de tren. O femeie arestată a fost rănită
Reghecampf face botezul fiului, astăzi, la 48 de ore după bătaia cu Anamaria Prodan. Antrenorul a apărut cu ochiul vânăt. Primele imagini de la party. Update
FANATIK.RO
Reghecampf face botezul fiului, astăzi, la 48 de ore după bătaia cu Anamaria Prodan. Antrenorul a apărut cu ochiul vânăt. Primele imagini de la party. Update
Ce nu s-a văzut după finalul imaginilor! O a treia persoană s-a implicat în bătaia dintre Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf. Cine e: "Bătut şi el" | VIDEO
Orangesport.ro
Ce nu s-a văzut după finalul imaginilor! O a treia persoană s-a implicat în bătaia dintre Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf. Cine e: "Bătut şi el" | VIDEO
Horoscop 26 septembrie 2022. Capricornii simt puterea pe care o promite această zi, dar trebuie să știe că totul vine cu un preț și cu o condiție
HOROSCOP
Horoscop 26 septembrie 2022. Capricornii simt puterea pe care o promite această zi, dar trebuie să știe că totul vine cu un preț și cu o condiție
Zenbook Pro 14 Duo OLED (UX8402): device-ul de care nu vei dori să te desprinzi
PUBLICITATE
Zenbook Pro 14 Duo OLED (UX8402): device-ul de care nu vei dori să te desprinzi