Multe dintre aceste decizii sună mai degrabă ca un angajament alimentat şi de pragul psihologic al sărbătorii importante de Crăciun sau a Anului Nou ce urmează. Îşi vor face lor înşişi promisiuni care privesc o schimbare existenţială.
Între 21 şi 22 decembrie sentimentele vor fi temperate iar trăirile lor se vor remarca prin stabilitate, logică şi bun simţ. Între 23 şi 24 decembrie, fireşte că în realitate fiecare va cheltui cât îşi va permite, dar tendinţa generală astrală este de oarecare dorinţă de risipă, de extravaganţă.
Tuturor le-ar place să facă cumpărături şi cadouri generoase mai mult din dorinţa interioară de a-i impresiona pe cei din jur. Unii vor reuşii, alţii vor regreta că trebuie să se limiteze la un vis frumos şi la cumpătare.
Pe 25 decembrie nu vor fi cu deosebire vorbăreţi sau exuberanţi. Peste unii se va aşterne solemnitatea momentului în timp ce alţii vor fi pătrunşi de valorile creştine, de cele sfinte mai mult decât de latura festivă şi de jubilaţia culinară.
În această perioadă se produce Luna Plină în Rac, chiar pe această casă a comunicării care le va tăia elanul de a vorbi despre sine, de a se exprima. Vor prefera să fie nişte observatori atenţi ai celor cu care intră în contact şi ai evenimentelor care au loc.
Sănătatea este vizată întreaga perioadă analizată, cu accente speciale pe 19/20 şi, apoi, pe 25/26 decembrie dar, în ambele cazuri, mai puţin afectată va fi latura organică şi mai mult cea psihică, cu impact asupra dinamicii mentale. Nota obişnuită va fi de oboseală, pe care vor fi tentaţi să o pună pe seama agitaţiei din ultimele zile.
Click pe zodie pentru a citi horoscopul:
Berbec | Taur | Gemeni | Rac | Leu | Fecioara |
Balanta | Scorpion | Sagetator | Capricorn | Varsator | Pesti |