741 de camere, zero autorizații

Clădirea a fost gândită ca un complex turistic cu 741 de camere. Investitorul ar fi rămas fără bani și a părăsit insula, iar construcția a rămas neterminată. Nu a avut niciodată autorizație valabilă și nu a fost legalizată ulterior, scrie sursa citată.

Potrivit publicației Blick, autoritățile spaniole au început procedurile pentru demolarea așa-numitului „hotel-fantomă” Añaza, un proiect turistic cu 22 de etaje ridicat în 1973 și abandonat doar doi ani mai târziu.

Din 1975, imobilul a rămas o ruină uriașă din beton, pe coasta sudică a insulei Tenerife. În timp, a devenit un loc preferat pentru exploratori urbani și aventurieri.

Cinci morți și zeci de accidente

Clădirea a fost scena unor tragedii. În total, cinci persoane și-au pierdut viața aici. În 2025, o fată de 13 ani a căzut în gol în timp ce intrase ilegal în imobil, potrivit relatărilor citate de Blick.

În ciuda gardurilor de patru metri și a amenzilor de până la 500 de euro pentru cei care pătrundeau în zonă, accesul ilegal a continuat ani la rând.

Starea clădirii s-a degradat constant, iar activități precum parkour sau escaladări improvizate au dus la accidente repetate.

900 de proprietari, dar o clădire fără valoare

Un detaliu surprinzător: în acte sunt înregistrați 900 de proprietari, mulți dintre ei străini. Deși suprafața este de aproximativ 2.350 de metri pătrați, valoarea estimată a ajuns la doar 48.000 de euro.

Pentru acești proprietari, demolarea înseamnă pierderea definitivă a investiției. Autoritățile au deschis proceduri de expropriere încă din 2016, motivând că imobilul nu are nicio funcție socială și reprezintă un pericol public.

Demolare dificilă din cauza azbestului

Costul total al lucrărilor este estimat la 2,3 milioane de euro, bani care vor fi suportați integral din bugetul statului spaniol. Procesul este însă unul complicat. Clădirea este amplasată pe o zonă abruptă, iar în structură există materiale periculoase, inclusiv azbest, ceea ce impune intervenția unor echipe specializate.

Autoritățile estimează că demolarea va fi finalizată până în 2027. Odată cu dispariția hotelului Añaza, una dintre cele mai cunoscute clădiri abandonate din Insulele Canare va deveni istorie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.