„Dacă îmi unesc puterile cu cele şase surori ale mele şi cu mama mea, Maria Câmpina – Regina Magiei Albe, pot să-l împreunez din nou pe Elan Schwartzenberg cu Mihaela Rădulescu”, susţine celebra prezicătoare şi descântătoare Sultana. Descântătoarea pune însă şi o condiţie: „E musai ca unul dintre ei să îmi ceară acest lucru. Şi apoi încep: cum se întoarce lingura la gură şi fusul la mână, aşa să se întoarcă Elan la Mihaela…”. Avându-le alături pe nora sa, Lorena, şi pe fiica sa, Selena, vrăjitoarea Sultana ni se destăinuie: „Am tălmăcit Tarotul de trei ori a câte 45 de minute, am citit în stele şi-n ghioc şi mi s-a arătat că Elan şi Mihaela încă mai ţin unul la celălalt. Atunci mi-am zis că e păcat să nu fac ceva să-i unesc din nou, să le aduc iar dragostea în suflete”.
Prezicătoarea, care spune că poate dezlega cununiile, poate vindeca de vicii (băutură şi droguri) şi poate alunga farmecele şi vrăjile, susţine că nu este exclus ca celor doi să li se fi făcut de urât cu magie neagră: „Ştiu că mulţi le voiau răul şi nu e exclus ca cineva să le fi făcut de urât, ca să-i despartă”, spune Sultana.
Susţine că poate să-i «împreuneze»
Mihaela şi Elan au fost împreună 10 ani şi s-au căsătorit în 2004, an în care s-a născut fiul lor, Ayan. O căsnicie pentru care Mihaela a renunţat la propria religie, convertindu-se la iudaism. La proces se va avea în vedere şi revenirea vedetei la numele de Rădulescu, în prezent numele acesteia fiind Schwartzenberg-Rădulescu. Odată cu trecerea la religia mozaică, Mihaela a mai dobândit un prenume: Judith. În cadrul întâlnirii se va discuta şi custodia lui Ayan, în vârstă de 4 ani. Vedeta postului Antena 1 se află acum la cel de-al treilea divorţ, ea mai fiind căsătorită cu Bogdan Rădulescu şi cu Ştefan Bănică Jr.
Răduleasca şi-a tras casă în Franţa
Mihaela Rădulescu şi-a achiziţionat, cu câteva luni în urmă, o superbă casă de vacanţă în sudul Franţei, la Cap D’Antibes. Mihaela a spus că această locuinţă, prezentată pe larg în ultimul număr al revistei Viva!, e casa visurilor ei. Vedeta Antenei 1 a mai declarat în Viva! că a încercat, în această vară, să-i ofere cea mai frumoasă vacanţă fiului ei şi a povestit că a făcut castele de nisip cu Ayan, că a stat cu el în apă 5-6 ore şi că a mers zilnic cu bicicleta.
Fiica Mariei Câmpina, expertă în căsătorii destrămate
Celebra prezicătoare şi descântătoare Sultana este fiica Mariei Câmpina, cea care e socotită Reginei Magiei Albe. Potrivit spuselor sale, ea poate, prin descântecele sale, să dezlege cununiile, să refacă mariajele destrămate, să scoată argintul viu din corp sau să vindece de vicii (băutură, droguri) etc. „Dacă e un caz mai special, îmi unesc puterile cu cele 19 ucenice ale mele, cu cele şase surori pe care le am şi cu mama mea, Maria Câmpina”, spune Sultana. Întrebată care sunt principale probleme cu care se confruntă persoanele care apelează la ea, prezicătoarea ne-a zis: „Românii suferă cel mai mult din dragoste. Mulţi vin să le readuc partenerii înapoi, sau să le dezleg cununiile”.