Meseria pe care o practică doar patru români. Cum a ajuns Monica Bogdan instructoare de delfini de la Constanța: „În niciun caz nu sunt constrânși sau obligați să facă ceva”

„Nici prin gând nu mi-a trecut că asta voi face”

Monica Bogdan are una dintre cele mai rare meserii din România – este instructor de mamifere marine în cadrul Delfinariului din Constanța. Originară din orașul de la Marea Neagră, tânăra de 34 de ani a terminat studiile superioare la Universitatea Ovidius, Facultatea de Științe ale Naturii, specializarea Ecologie și Protecția Mediului. 

„Nu mi-am propus vreodată să am această meserie. Nici prin gând nu mi-a trecut că asta voi face. După ce am terminat masterul, urmăream constant paginile de internet ale instituțiilor care aveau legătură cu ceea ce studiasem și, la un moment dat, astrele s-au aliniat”, povestește ea, nu fără a preciza că lucrează la Delfinariu din decembrie 2016, unde a fost angajată în urma participării la un concurs de angajare desfășurat în acea perioadă.

„Învățăm de la animalele de care avem grijă”

Monica vorbește despre cum la noi în țară nu există cursuri pentru îngrijitori sau antrenori de mamifere marine, ci totul se învață de la colegii mai vechi. „În urma colaborării Delfinariului cu alți specialiști în domeniu, am avut ocazia să învățăm de la ei, chiar dacă perioada vizitelor lor a fost scurtă. 

Plus de asta, învățăm de la animalele de care avem grijă, pentru că după mai mult timp petrecut împreună, înveți să citești ceea ce vor să-ți transmită. Pentru cine vrea să lucreze în domeniul mamiferelor marine, este foarte important să cunoască biologia și etologia acestora, pentru a le putea îngriji cât mai bine. Cunoștințele de medicină veterinară sunt mai mult decât binevenite”, transmite ea pentru Libertatea.

Delfinariul din Constanța s-a redeschis publicului larg în iunie 2025, după ce noul bazin pentru delfini, cel în care animalele își petrec timpul liber, a fost finalizat, cu o suprafață de trei ori mai mare față de cel precedent, dar și cu un sistem de filtrare separat. 

Tot atunci a fost reparat și bazinul pentru demonstrații, cât și cel care face legătura dintre cele două. În primăvara lui 2026, a fost reparat și bazinul exterior în care locuiește Vely, masculul de focă gri, pe timpul sezonului. 

„Probabil nu multă lume cunoaște că există un sistem de conducte și pompare a apei din Marea Neagră, în bazinele noastre. Și aici s-a intervenit anul ăsta, pentru lucrări de înlocuire parțială a conductelor și pompelor. S-au făcut multe îmbunătățiri în ultima perioadă. Suntem conștienți că încă mai avem de lucrat la această parte, este costisitor, însă nu ne vom opri, deoarece toate sunt necesare pentru bunăstarea animalelor”, explică Monica.

În clipa de față, Delfinariul Constanța deține un delfin (femela Ni-Ni) și o focă de Marea Baltică (Velykis sau Vely), în timp ce patru delfini și leii de mare aparțin unei companii ucrainene.  Biletele pentru demonstrații costă 74,37 lei pentru adulți, 17,76 lei pentru elevi și studenți, în timp ce copiii până la 7 ani au acces gratuit.

„La concursul de angajare pentru acest post, nu am avut candidați”

Monica Bogdan vorbește despre raritatea meseriei pe care o are, dar explică și motivele pentru care se întâmplă asta. 

„La noi în țară sunt doar patru instructori de mamifere marine, dar asta din cauză că avem un singur delfinariu în România. Însă, îngrijitori de mamifere marine există, de exemplu, și la Zoo Brașov, care deține foci și lei de mare. Menținerea acestor mamifere este costisitoare și probabil din acest motiv grădinile zoo de la noi ocolesc achiziționarea acestor animale. 

Ăsta este și motivul pentru care vizitatorii cunosc atât de puține lucruri despre aceste mamifere, lucru pe care-l observ zilnic în interacțiunea cu publicul. Atât adulții, cât și copiii au foarte multe întrebări pentru noi, după fiecare reprezentație. Mulți sunt curioși cum pot deveni ei antrenori de mamifere marine, însă, de multe ori, la concursul de angajare pentru acest post, nu am avut candidați, nu s-a înscris nimeni. Cred că după „euforia” demonstrației cu delfini, și a întâlnirii cu aceștia, oamenii își dau seama de munca din spate, pe care nu o vede nimeni.”

Cum decurge o zi de lucru din viața unui instructor

Apropo de asta, am fost curioasă să aflu cum arată o zi obișnuită din viața instructoarei, iar ea mi-a povestit cum totul începe cu prepararea hranei pentru animale. 

Spre exemplu, peștele care a fost lăsat peste noapte în camera de refrigerare este spălat, verificat, ales și tăiat, în funcție de specie și preferințele animalului, apoi este cântărit conform rației de hrană și porționat în numărul de sesiuni din ziua respectivă. 

„Pentru două demonstrații cu public, un antrenament și o sesiune de hrănire, vom avea patru găleți de pește. Apoi cântărim altă rație pentru congelat, pentru ziua următoare. După aceea face curățenie în camera de preparare hrană și urmează să mergem la animale cu „micul dejun”. 

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

La această sesiune participă, de obicei, și medicul veterinar sau tehnicianul veterinar, și realizăm controlul medical în care se face verificarea corporală a animalelor: control gură, ochi, respirație etc. Se administrează vitamine, medicamente, picături, unguente dacă este cazul. Conform unui grafic pe care medicul îl stabilește, în unele zile recoltăm probe de sânge pentru analize: sânge, expirație, lichid gastric, sau facem hidratare cu tubul, ecografie sau alte proceduri medicale. După, revenim în birou unde completăm registrele de procese verbale pentru ziua respectivă: de medicație, rație de hrană, comportamentul animalelor și evidența stocului de pește”, explică Monica. 

Urmează o pauză în care echipa planifică ce antrenori vor lucra și ce jucării vor fi folosite în timpul demonstrațiilor, iar la ora 11:00 începe show-ul. Există reprezentații și 13:00 și la 15:00, iar după fiecare instructorii completează un registru de observații despre comportamentul delfinilor. 

Între toate astea, adaugă Bogdan, există și activități legate de dezinfectarea tuturor obiectelor care iau contact direct sau indirect cu animalele: jucării, găleți de hrană, ligheane, cuțite, costumele instructorilor, marginea bazinului sau camerele de congelare sau refrigerare. 

„Uneori avem de recepționat stocul de pește, produse de curățenie, „inventăm” jucării noi pentru delfini, scriem planuri de lucru pentru comportamente noi sau facem colaje de muzică pentru demonstrație”. În timpul liber, adaugă, instructorii stau la bazin și observă animalele, ba uneori chiar «se ascund», pentru că atunci când îi observă își schimbă comportamentul, iar ei vor să-i vadă cum socializează, cum înoată sau cum se joacă în absența lor. „În extrasezon, reprezentațiile cu public sunt înlocuite cu antrenamente sau sesiuni de hrănire și joacă.”

„Tehnica dresurii se bazează numai pe consecințe pozitive”

Pentru Monica Bogdan, cea mai mare satisfacție este atunci când animalele sunt într-o stare fizică și mentală foarte bună, cu un comportament vioi și jucăuș. În același timp, menționează cum provocările sunt prezente la tot pasul în meseria pe care o are, deoarece animalele cu care lucrează nu sunt roboți. 

La început nu i-a fost ușor, mai ales la reprezentații, deoarece se simțea copleșită de toate lucrurile pe care trebuia să le facă, dar cu puțin curaj și practică, a reușit să-și intre într-un ritm. 

„Dacă ai avut un spectacol reușit, aplauzele publicului ar trebui să-ți hrănească dorința de a avea cât mai mare grijă de animalul cu care ai lucrat, și nu egoul, iar dacă ai avut un spectacol slab, nu trebuie să te demoralizezi, ci să te gândești la ce ar trebui să schimbi la tine sau să îmbunătățești pentru spectacolul următor”.

În ceea ce privește procesul de antrenament, ea vorbește despre cum orice reacție a instructorilor, repetată, la un comportament realizat de animal, poate deveni, fără să vrea, un „antrenament”, un proces de învățare. 

„La un moment dat, animalul „te învață” el pe tine, învață cum vei reacționa și poate avea tendința de a te „dresa” el pe tine”, după cum zice. Monica subliniază cum tehnica dresurii se bazează numai pe consecințe pozitive și se numește condiționare operantă: comportamentele dorite sunt răsplătite cu hrană (recompensa primară), mângâieri, încurajări, gheață sau jucării (recompensa secundară), în timp ce comportamentele nedorite sunt ignorate, fără ca instructorii să reacționeze în vreun mod; pur și simplu se prefac că nu s-au întâmplat. 

„Animalele învață să facă această asociere și, cu timpul, vor alege să prezinte doar comportamentele dorite”.

Când vine vorba de dresarea unui comportament nou, Bogdan spune că procesul începe ca la școală, cu pixul și hârtia, unde notează descrierea acestuia, iar apoi îl împart pe pași mici. Partea practică înseamnă că animalul știe că trebuie să urmărească un target, care poate fi ori mâna instructorului, ori o „extensie”, în funcție de amploarea mișcărilor. 

„Modelăm mișcările animalelor în funcție de ce anume vrem să realizăm, iar când se întâmplă mișcarea dorită intervine fluierul. Fluierăm pentru a anunța animalul că acea mișcare este cea dorită și urmează recompensa. Atunci când criteriul este atins, animalul primește „magnitudine” – un pește foarte mare sau mulți pești mici pentru fixarea comportamentului”. 

Monica atrage atenția și asupra faptului că antrenamentul nu înseamnă doar „învățarea” de comportamente noi pentru spectacol, cât și „repararea” unor comportamente care și-au pierdut criteriul, de la învățarea de comportamente medicale, introducerea unor jucării noi sau timpul petrecut împreună în bazin, doar pentru joacă. „Imaginația antrenorului joacă un rol important aici.”

„Relația dintre oameni și delfini se construiește în timp”

Relația dintre oameni și delfini se construiește în timp, fără să grăbești procesul, punctează Monica. Mai mult, continuă, se construiește numai pe o bază pozitivă. „Atunci când animalele primesc numai lucruri bune de la tine – hrană, îngrijire, mângâieri, jucării, atenție – în timp, aleg să stea în preajma ta și să capete încredere în tine. La un moment dat, ajungeți să vă înțelegeți din cele mai mici gesturi.” 

Abilitățile delfinilor sunt fascinante, dar învățarea cognitivă este cea mai impresionantă, în opinia instructoarei. Tânăra explică cum ei pot face asocieri între ceea ce știu deja și ce învață nou și își pot dezvolta capacitatea de a rezolva „probleme” (sau pot colabora pentru rezolvarea acestora), jocuri de tip puzzle, de exemplu. 

„Cel mai mult îmi place cum reacționează atunci când își dau seama ce încerci să-i înveți. Încep să scoată tot felul de sunete de bucurie și parcă nu au stare. Uneori repetă ceea ce abia au învățat, fără să primească semn de la antrenor. Pur și simplu vor să-ți arate noutățile!”.

„Animalele pot fi dresate și pentru distracția lor, alungarea monotoniei”

Monica Bogdan a povestit și despre concepțiile negative cu privire la viața delfinilor în captivitate sau a celorlalte animale din grădinile zoo. Ea consideră că nu ar trebui privită cu îngrijorare, atâta vreme cât acele animale beneficiază de îngrijire corespunzătoare, iar starea lor fizică și psihică este pusă pe primul loc. 

„Nu am avea cum să învățăm atât de multe lucruri despre ele altfel, nu am putea să le studiem. Grădinile zoo au și rolul de a proteja mediul natural și de a muta presiunea turiștilor către mediul controlat. Imaginați-vă că toți oamenii care vizitează aceste grădini nu ar avea unde să vadă și să cunoască animalele, și ar alege excursii în natură de tip safari sau plimbări cu barca. Atât mediul, cât și viața animalelor din natură ar fi profund afectate”. 

Instructoarea precizează că pentru a fi îngrijite cât mai bine în captivitate, animalele trebuie învățate, de exemplu, să accepte atingeri pe tot corpul, pentru a putea fi tratate în cazul unor răni, să accepte injecții, medicamente sau să se mute dintr-un țarc în altul pentru a li se face curățenie. 

„Inițial, ăsta a fost scopul dresurii animalelor din captivitate. Apoi cercetătorii au descoperit că animalele pot fi dresate și pentru distracția lor, alungarea monotoniei. Treptat s-a ajuns la nivelul de dresură/antrenament pentru a oferi demonstrații publicului. În afară de rolul educativ, demonstrațiile cu public oferite de anumite specii, sunt importante și pentru stimularea lor fizică și mentală.

Oamenii trebuie să știe că nu doar delfinii pot face demonstrații, ci o categorie mare de animale: păsări, cabaline, primate etc. Studii realizate cu zeci de ani în urmă au demonstrat că pentru animale este mult mai satisfăcător să întreprindă acțiuni pentru obținerea hranei, să depună efort pentru aceasta, lucru asemănător cu ceea ce fac în mediul natural. 

De exemplu, un castronel cu fructe lăsat în țarcul maimuțelor poate fi ignorat, deoarece este la dispoziția lor tot timpul. Însă, dacă „ascunzi” fructele în diverse recipiente închise, iar ele sunt oferite doar la perioade de timp prestabilite, activitatea de a obține hrana devine interesantă. Alungă monotonia și implică activitate fizică. Minte sănătoasă în corp sănătos.”

„Animalele care participă la demonstrații nu sunt roboți”

Monica subliniază cum animalele care participă la demonstrații nu sunt roboți și că e normal să existe zile în care nu vor să facă asta. În acele momente, precizează, demonstrațiile se desfășoară doar cu cele care vor. Din experiența ei, atunci când sunt astfel de cazuri, înseamnă că animalele au de obicei o problemă de sănătate, un discomfort, sau există o problemă socială în cadrul grupului. 

„În niciun caz nu sunt constrânse sau obligate să facă ceva. Din contră, primesc mai multă atenție pentru a descoperi cauza. Un alt mit este cel conform căruia animalele participă la demonstrații pentru că altfel nu primesc hrană. Total fals! Animalele au sesiuni de hrănire în care nu trebuie să facă nimic. În plus, rezervele lor de grăsime și nutrienți le permit să facă „greva foamei” zile la rând, dacă așa vor, deși nu pot fi șantajate prin intermediul hranei.”

Instructoarea vorbește și despre cele mai „populare” concepții greșite referitoare la mamiferele marine și antrenorii lor:

• animalele sunt agresate fizic, ca să lucreze la spectacol. Eu aș vrea ca cei care cred asta, să se pună în locul nostru și să-și imagineze cum te simți când ești în bazin, în apă, pe teritoriul unui delfin, în fața unui delfin de 2,6 metri lungime și 200 de kilograme, si care are între 70 și 100 de dinți ascuțiți. E clar că din punct de vedere fizic nu avem nicio putere asupra lor.
• animalele sunt triste pentru că nu sunt în libertate, nu înoată în mare/ocean. „Eliberați delfinii în mare”. Un alt mit în care oamenii proiectează propriile sentimente și cunoștințe asupra animalelor. Majoritatea animalelor din captivitate sunt născute și crescute în mediul controlat, în preajma oamenilor, ferite de boli sau prădători, nu cunosc „libertatea” și prin urmare nu au cum să fie triste pentru ceva ce nu cunosc.
  
  Cum nici noi nu suntem triști că nu trăim pe altă planetă, în alt sistem solar, nu cunoaștem altă lume. Acest mit a dat naștere dorinței de a elibera aceste animale, în natură. Nu de puține ori, animalele care au fost eliberate, nu s-au putut adapta și fie au murit, fie au avut o viață foarte grea: dificultăți în integrarea altor grupuri de delfini, de exemplu, căutarea companiei omului în porturi sau aproape de țărmuri, ceea ce duce la alte accidente sau probleme, malnutriție din cauza incapacității de a vâna, lipsa imunității la bacteriile și paraziții din natură etc. 

În final, după atâția ani de lucru cu delfinii, Monica spune cum fiecare e unic și are personalitatea lui, deși, de-a lungul timpului, aceasta se poate schimba. „Se aseamănă cu oamenii și în fiecare etapă a vieții, îți arată alte fațete ale lor: unii pot fi dominanți, încăpățânați, curajoși sau lideri, alții pot fi docili, calmi, submisivi, reticenți, retrași sau jucăuși, plini de energie, relaxați. Unora le place să fie mângâiați și alintați, alții n-au stare și îți arată când s-au plictisit. Unii învață mai repede și alții mai greu și tot așa.” 

Legat de cum putem noi, ca indivizi, să protejăm viața animalelor marine, Bogdan precizează că simpla folosire a coșului de gunoi le poate salva viețile. 

„Cercetătorii de la ONG-urile implicate în protejarea plajelor și a mediului marin au găsit de multe ori, în urma necropsiilor efectuate pe delfinii eșuați, mase plastice în interiorul stomacului lor. Principalele amenințări necesită însă eforturi comune – deversări și poluări necontrolate, pescuit în mod nedurabil până la epuizarea resurselor, abandonarea plaselor în mare etc.”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro