Necunoscută marelui public, OIAC, cu sediul la Haga, a fost fondată în 1997 pentru a pune în aplicare Convenţia privind interzicerea armelor chimice, semnate pe 13 ianuarie 1993.
Activitatea Organizaţiei se află în centrul atenţiei după ce a fost însărcinată printr-o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU să supervizeze distrugerea până pe 30 iunie 2014 a impozantului arsenal chimic deţinut de regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad.
259 de candidaţi, un record istoric
Ca întotdeauna pariorii au încearcat să ghicească anume cine dintre cei 259 de candidaţi – un număr record – propuşi în 2013 va obţine prestigioasa recompensă.
Cu câteva ore înainte de anunţarea laureatului, informaţii despre alte candidaturi considerate puternice circulau în capitala norvegiană, între care a medicului congolez Denis Mukwege, care le oferă ajutor femeilor care au fost victime ale unor violenţe sexuale, folosite de „armă de război” în Republica Democratică Congo.
Totuşi, favorita tuturor a fost Malala. Ea are 16 ani şi ar deveni cea mai tânără laureată din istoria Nobelului. Adolescenta pakistaneză a fost remarcată după ce a pledat sus şi tare că fetele au dreptul la educaţie, în pofida ameninţărilor talibanilor, care aproape au asasinat-o în urmă cu un an.
Recompensată joi cu Premiul Saharov oferit de Parlamentul European (PE), adolescenta ar putea să nu obţină Nobelul tocmai din cauza vârstei.
Alt nume este al activistului belarus pentru drepturile omului Ales Beliaţki, încarcerat într-o ţară prezentată adesea ca „ultima dictatură din Europa”.
Cu câteva luni înaintea Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Soci, cei cinci membri ai Comitetului Nobel ar putea, de asemenea, să atace problema libertăţilor în Rusia, teatrul, anul trecut, al celor mai dure reprimări de la prăbuşirea fostei Uniuni Sovietice, potrivit ONG-ului Human Rights Watch (HRW).
Numele activiştilor în domeniul drepturilor omului Liudmila Alekseeva, Svetlana Ganuşkina şi Lilia Şibanova sau ONG-ului Memorial ar putea, astfel, deveni de actualitate.
Între outsideri se află kurda din Turcia Leyla Zana, procurorul general din Guatemala Claudia Paz y Paz sau personalităţi ale vieţii religioase nigeriene precum catolicul John Onaiyekan şi musulmanul Mohamed Abubakar – actori ai unui dialog interreligios.
În urma unor opţiuni care au provocat mirare, pentru Barack Obama în 2009 şi o Uniune Europeană (UE) aflată în plină criză pe atunci, anul trecut, nu este exclus ca membrii Comitetului Nobel să provoace o nouă surpriz
În ce constă Premiul Nobel
Ca în fiecare an, preşedintele Comitetului Nobel norvegian Thorbjoern Jagland a anunţat numele laureatului sau laureaţilor la ora locală 11.00 (12.00, ora României) la sediul Institutului Nobel.
Nobelul, care constă într-o medalie de aur, o diplomă şi o filă cec în valoare de opt milioane de coroane (aproximativ 910.000 euro), va fi înmânat laureatului pe 10 decembrie, data care marchează moartea creatorului distincţiei, filantropul suedez Alfred Nobel (1833-1896).
Citeşte şi: ŞOC ÎN LUMEA OAMENILOR DE ŞTIINŢĂ! A descoperit particula lui Dumnezeu şi a câştigat premiul Nobel, dar ESTE DAT DISPĂRUT
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f1410c1d6a6b824dee352b8518912edc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a7243cca37802d6cd4c3e23ad944da76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d58fe1297aa93e77d8e2102a121fc909.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3d56edd2b3001dd003aeb8363fc62534.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_17e2def220e58a66d916c9dc8e01a8b3.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_01503d2e527318f30fee8eed7ebe3bb5.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_b9e8038ab590462aad9cccb69f0ebf08.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b766093f9bc411b49cee1fc8f5e911af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_30715f7070d7d606b53b81089d1869b5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c1167e9e73035572301ac3daa7917bcf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_bddf343460099a541b2bbadcbd896d09.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_745d5002766da97c45b2f3399408edbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_26be3dc786006b2757866aeaca6e425b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_8c1e0d84196caec6706fcb94810a203a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_646e8bab743618fa8b06f5fa82ca85f2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_082288d6afe7b45890f976d0f3ac9623.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2013/10/nobelprisutdelning_07_06_sthlm.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c34be7f2948651005e925f46198f0cc2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/bogdan-oprea0809-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/aprindere-de-lumanari.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/andreea-banica-si-lucian-mitrea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/codruta-filip-si-delia-desafio.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/bogdan-ivan-scenarii-pret-carburanti-e1772954867337.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/hepta8777999.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tehnician-it-concediat-email-italia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sofer-roman-de-tir-fericit-loc-de-munca-strainatate.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/02/laborator-cercetatori-stiinta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/crucea-de-pe-varful-aneto-din-pirinei-scaled-e1776544469939.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tara-europeana-testeaza-semafor-patru-culori.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/horoscop-19-aprilie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion-boom-sonic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2015/04/pastele-blajinilor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/concediu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tren-e1776582975648.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/casatorii-fortate-marsul-impreuna-pentru-siguranta-femeilor-mars-id220104-inquam-photos-malina-norocea-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/07/vaccin-copil.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-george-simion-hepta8248545-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-bun-prieten-shutterstock684415648-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-ilie-bolojan-shutterstock2672892819-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.