De aluminiu:

Spală vasele de aluminiu cu o cârpă înmuiată în săpun sau cu un burete de bucătărie;
Şterge vasele de fiecare dată când le speli, pentru că umezeala le poate distruge;
În cazul în care mâncarea s-a prins, lasă vasul de aluminiu la înmuiat în apă caldă, apoi îndepărtează arsura cu ajutorul unui burete moale sau al unei cârpe. Nu folosi sub nici o formă buretele de sârmă;
Nu spăla vasele cu produse ce conţin sodă sau leşie (dezinfectant) făcută din cenuşă, pentru că se vor înnegri în timp şi astfel se vor strica.

Emailate :

Dacă ţi s-a prins mâncarea de un vas emailat, lasă-l la înmuiat în apă clocotită, nu folosi apă rece pentru că trecerea de la cald la rece va duce la crăparea emailului în timp.

De aramă:

Spală vasele de aramă utilizând apă fierbinte în care ai dizolvat săpun;
Vasele de aramă trebuie frecate din când în când cu un amestec de sare umedă şi oţet sau cu lămâie înmuiată în sare;
Clăteşte bine vasele şi şterge-le după fiecare spălare.

De pământ ars:

Vasele de pământ ars nu trebuie puse sub nici o formă direct pe flacără;
Înmoaie vasele bine în apă înainte de a le folosi în prepararea unui fel de mâncare pentru a le face mai puţin poroase.

Termorezistente:

Vasele termorezistente trebuie fierte cel puţin o dată pe lună într-o cantitate suficientă de apă în care ai dizolvat puţin detergent de vase;
Nu spăla acest tip de vase cu burete din sârmă;
Foloseşte vasele numai în cuptor, nu le pune niciodată direct pe flacăra aragazului, pentru că le vei arde şi, de asemenea, este foarte posibil să se crape.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.