Între operă și lăutărie. ILINCA, artista independentă care-și dorește să aibă ceva de spus: „Simt că am responsabilitatea de a vorbi despre lucrurile care mă ard”

S-a remarcat în industrie prin tehnica yodelling

Într-un interviu pentru Libertatea, ea vorbește despre stereotipurile care afectează comunitatea romă, despre violența împotriva femeilor și despre presiunea de a nu deveni „doar conținut”, ci un muzician care are ceva de spus.

Ilinca Băcilă, 27 de ani, spune despre ea că este un artist care încă se caută, dar care știe sigur că muzica este limbajul ei principal. Născută în Cluj, cu rădăcini în Oradea și Târgu Mureș, tânăra vine lunar la București pentru concerte, evenimente și filmări, mai ales că se întreține doar din arta pe care o face. 

ILINCA, așa cum este numele ei de scenă, este cunoscută pentru versatilitatea vocală, și s-a remarcat în industrie prin tehnica yodelling, care a dus-o în semifinala emisiunii Vocea României din 2014. În 2017, ea a reprezentat România la Eurovision Song Contest 2017, unde s-a clasat pe locul 7 în finala de la Kiev și a avut cel mai bun rezultat obținut de România în ultimul deceniu. 

În 2022 a devenit artist independent, și-a redefinit direcția artistică, iar în 2025, alături de formația Gadjo Dilo, și-a lansat albumul „Balkan Mama”. 

„Proiectul Gadjo Dilo rămâne temelia show-ului meu live, dar și o influență majoră în piesele originale pe care le-am lansat și pe care urmează să le lansez pe mai departe. A fost primul proiect în care am preluat frâiele, am dat tonul și am creat cu încredere și libertate artistică, exact așa cum am crezut de cuviință”, explică ea pentru Libertatea. 

Tot în 2025 a lansat și „Femme Fatale”, o piesă cu un puternic mesaj social, inspirată de realitatea dură a violenței împotriva femeilor din România. În 2026, ILINCA a scos „Fetele”, o declarație de iubire și admirație pentru femei. 

Într-un interviu pe care l-am realizat cu ea, am descoperit atât influențele muzicale care i-au trasat parcursul muzical, lecțiile pe care le-a învățat din competițiile în care a participat, modul în care se raportează la industrie, cât și dorința pe care o are de a deveni un artist complet, care să aibă un scop și ceva important de spus celor care-i ascultă muzica.

„Copilăria mea a fost plină de muzică”

ILINCA a crescut într-o familie de muzicieni, cu un tată tenor și o mamă soprană. „Ei mi-au arătat, de când m-am născut, cât de frumoasă este arta”. Tânăra își aduce aminte cum încă de la vârsta de 4 ani mergea cu tatăl ei la operă, iar el îi șoptea la ureche tot ce se întâmpla pe scenă. 

„Eram absolut fascinată, atât de ceea ce se întâmplă pe scenă, cât și de pasiunea cu care îl auzeam pe tata că îmi explica acțiunea”. A avut o copilărie plină de muzică, după cum adaugă – a mers la ore de pian din clasa întâi, apoi la canto, la concursuri de muzică pentru copii, cât și la spectacole de toate felurile. Este convinsă că toate aceste experiențe au contribuit la dorința ei de a deveni artistă, la fel cum este convinsă că sufletul ei era menit să facă asta, indiferent în ce familie s-ar fi născut.

A început liceul în Cluj, dar l-a terminat în București, la Colegiul Național Iulia Hasdeu, oraș unde s-a mutat în clasa a XI-a, după apariția la „Vocea României”. 

A terminat bilingv engleză și nu muzica, deoarece mama ei și-a dorit să aibă un plan B. „Bine, ea nu știa că pentru mine nu exista planul B, însă i-am făcut pe plac. Muzica am studiat-o în paralel, cu tata am făcut canto, iar pe cont propriu am continuat să studiez pianul, chitara și compoziție muzicală”, povestește ea. Ulterior, la Universitatea Hyperion a studiat actoria, despre care spune că a ajutat-o enorm în ceea ce privește prezența scenică.

„Am o putere nemărginită”

Prima competiție mare televizată la care a participat a fost X Factor, în 2013, urmată de Vocea României și Eurovision. 

„Cred că, micuță fiind, simțeam nevoia să arăt undeva tot ceea ce învăț, tot ceea ce studiez cu atâta pasiune și determinare. Simțeam și nevoia de a primi confirmarea industriei că ceea ce fac este bine, că voi avea un loc în industria din România când cresc mai mare”, spune ILINCA. 

Surpriza a venit la 15 ani, după Vocea României, când a cântat în trupa Loredanei Groza și a semnat cu o casă de discuri. „De acolo a început cu adevărat povestea mea. Din toate aceste experiențe, am învățat că primul care trebuie să creadă în tine ești chiar tu”, continuă artista.

În 2017, experiența de la Eurovision a venit cu multă presiune, deoarece era în clasa a XII-a. 

„A fost o perioadă minunată, dar și foarte grea. Aveam această presiune a Bac-ului care se apropia, eram destul de fragedă la minte și totuși oamenii se așteptau să reprezint o țară întreagă. Cel mai dificil a fost să mă bucur de moment. Puneam atât de multă presiune pe mine și făceam atât de multe lucruri, încât uitam să mă mai uit și în jur și să realizez că visurile îmi devin realitate. Am reușit să fac asta abia în momentul din finală, unde am intrat pe scenă și doar m-am distrat”, își aduce aminte. 

Concursul i-a deschis multe uși, a avut concerte atât în țară, cât și în afară, dar cel mai mult a ajutat-o să aibă încredere în propriul ei drum. „Am înțeles atunci mai bine ca niciodată că am o putere nemărginită și depinde doar de mine ce fac cu ea”.

În prezent continuă să se dezvolte muzical și lucrează la un album solo unde-și explorează identitatea. „Vorbesc despre căutare, descoperire, durere, fericire, vulnerabilitate. Sonor, merg într-o zonă pop alternativ cu influențe balcanice și orientale, dar într-o estetică modernă. Va fi un material personal și mai matur decât tot ce am făcut până acum”.

„Nu ratez nicio ocazie să vorbesc despre stereotipurile care afectează romii”

Libertatea: La un moment dat, te-ai apropiat de zona muzicii lăutărești și de influențele rome. Cum ai ajuns la acest stil și ce te-a atras la el?
Ilinca Băcilă: Am descoperit muzica romă când aveam vreo 12 ani, tatăl unei colege de clasă mi-a pus să ascult „Muro Shavo” și mi-a schimbat viața. Nu eram familiară cu acest gen și m-am îndrăgostit iremediabil de fericirea cu care se cântă și de naturalețea și libertatea pe care le emană. Fără să vreau l-am comparat cu muzica clasică, cu care eram mai familiară, și chiar dacă amândouă au un loc special în inima mea, nu am putut să nu devin foarte curioasă de acest gen care era mult mai permisiv din punct de vedere interpretativ.

– Într-o cultură sensibilă la discuțiile despre „cultural appropriation”, ai simțit vreodată presiune sau critici legate de alegerea ta muzicală? Cum vezi tu această dezbatere?
– Mi-a fost adeseori frică să nu greșesc sau să nu fiu interpretată greșit, cântând un gen ce nu îmi aparține. Nu am vrut niciodată ca oamenii să creadă că folosesc cultura unor oameni asupriți ca să-mi servească mie și sper în continuare să nu las această impresie. Dragostea mea față de acest gen și decizia mea de a-l interpreta vin la pachet cu o informare despre istoria romilor și cu empatie și compasiune față de tot ceea ce au trăit. Nu ratez nicio ocazie să vorbesc despre stereotipurile care afectează romii de pretutindeni și de fiecare dată când interpretez o melodie în limba romani, fac tot ce îmi stă în putință pentru a o învăța cât mai corect. Cânt acest stil pentru că îl iubesc și pentru că mă fascinează și sper ca prin muzica mea, cât mai mulți oameni să îl descopere și să-l aprecieze la adevărata lui valoare.

– Te-ai promovat inclusiv pe TikTok, unde ai vorbit despre contrastul dintre faptul că ai doi părinți care fac muzică clasică și tu cânți lăutărească. A fost o strategie asumată? Ce direcție muzicală simți că te definește în prezent?
– Nu a existat nici măcar o urmă de strategie, din păcate (sau din fericire), în acel video. Îl postasem ca pe un video amuzant, cu o urmă de autoironie, dar cred că tocmai această sinceritate a fost elementul care a făcut ca oamenii să fie atenți la ce făceam eu acolo. Acum, muzica mea este o combinație interesantă de lăutărie, muzică modernă și alte influențe cu care am crescut: clasic, rock, pop, electronic.

„Munca nu se termină niciodată când ești artist independent”

– Cum ți se pare viața de artist tânăr în showbizul românesc, te poți întreține doar din asta?
– Nu este deloc ușor să te întreții din artă în România, iar mulți dintre colegii mei au joburi de zi, iar noaptea sunt rockstaruri. Eu am norocul de a mă întreține doar din artă de ceva timp, însă fac multe lucruri diferite: de la concerte, la nunți, sunt și prezentatoare TV, predau ore de canto, regizez spectacole, produc muzică, editez, filmez, montez, pozez, iar lista poate continua. Practic, nu există pauze sau vacanțe; munca nu se termină niciodată când ești artist independent, dar nu aș da asta pentru nimic în lume.

– Care sunt cele mai mari provocări și cum vezi industria muzicală de la noi? Ce simți că funcționează și ce ai schimba?
– Cea mai mare provocare este de a continua chiar și atunci când pare că nu te bagă nimeni în seamă. În ziua de astăzi sunt anumite entități care conduc piața și au monopol asupra radioului, a TV-ului și, implicit, asupra social media, însă eu sunt „a strong believer” că muzica sinceră și autentică, chiar și fără echipă imensă și bugete, tot va ajunge la oamenii potriviți. Cred că funcționează foarte bine multe lucruri, însă ce mi-ar plăcea să văd ar fi o mai mare varietate muzicală la radio, TV și în media. Avem foarte mulți artiști underground, cu mesaje foarte valoroase și muzică superbă, care au chiar și un public fidel, dar pe care nu îi vezi niciodată nicăieri, doar pentru că nu se încadrează în anumite norme. Iar această limitare vine din dorința industriei de a vinde, însă publicul poate fi educat. Dacă îi dăm doar 1%, doar atât va ști.

„Succesul altei femei nu îți fură șansa”

– Ai lansat „Femme Fatale” ca reacție la realitatea dură a violenței împotriva femeilor. Ce a însemnat pentru tine această piesă și cât de important este pentru tine să iei poziție, ca artist, pe astfel de subiecte?
– M-a durut realitatea femicidelor din România și felul în care, de multe ori, cazurile sunt tratate cu superficialitate sau uitate prea repede. Simt că am responsabilitatea de a vorbi despre lucrurile care mă ard. Nu cred că muzica trebuie să fie doar entertainment, poate fi și oglindă, și protest, și spațiu de conștientizare.

– Cum vezi femeile în România anului 2026?
– Le văd mai vocale, mai educate, mai conștiente de drepturile lor, dar obosite. Încă sunt nevoite să demonstreze de două ori mai mult pentru a fi luate în serios.

– Ce ți-ai dori să se schimbe la nivel de autorități și ce ai vrea ca bărbații să înțeleagă mai bine despre femei?
– Mi-aș dori ca autoritățile să trateze violența domestică și ordinele de restricție ca urgențe reale, nu ca formalități birocratice. Să existe prevenție, educație și consecințe reale. Iar bărbații mi-aș dori să înțeleagă că egalitatea de gen nu este o competiție, femeile cer respect și siguranță, iar asta nu le ia bărbaților nimic. Dimpotrivă, construiește relații mai sănătoase și o societate mai echilibrată.

– „Fetele” este un manifest al solidarității feminine. Ce mesaj vrei să transmiți femeilor și tinerelor care te urmăresc?
– Melodia vorbește despre un lucru simplu, dar greu de practicat: să ne bucurăm sincer una pentru alta. Mesajul meu pentru fete și tinere este că nu există un singur loc la masă. Succesul altei femei nu îți fură șansa. Dacă ea a reușit, înseamnă că e posibil.

– Ce înseamnă, pentru tine, solidaritatea între femei?
– Înseamnă să alegi admirația în locul comparației, să aperi o femeie chiar dacă nu este prietena ta, să nu participi la demolarea alteia pentru validare socială.

„Nu vreau să devin doar conținut”

– Cum ți se pare consumul de muzică astăzi, într-o perioadă în care suntem permanent invadați de informație și petrecem foarte mult timp în online?
– Este cu adevărat o provocare să creezi ceva care să oprească degetul pe ecran și să rămână în minte, mai ales acum, când oamenii dau scroll după 5 secunde. Pe de altă parte, online-ul a democratizat industria, ai acces direct la public.

– Cum te raportezi la presiunea de a fi prezentă constant în social media pentru a rămâne relevantă?
– Există presiunea de a fi constant prezentă, relevantă, vizibilă. Uneori e obositor, pentru că artistul are nevoie și de tăcere, izolare și timp pentru a trăi, altfel despre ce să scriem? Încerc să găsesc un echilibru între strategie și autenticitate, nu vreau să devin doar conținut.

„Tot ce fac, fac din dorința de a construi ceva autentic”

– În ultima vreme, au fost multe discuții cu privire la muzica realizată cu ajutorul AI-ului. Ce părere ai despre asta și cum vezi viitorul muzicii?
– Cred că autenticitatea va conta din ce în ce mai mult. Eu una, de când cu AI-ul, simt să umanizez totul, să fac lucrurile și mai organic. Nu știu cum va arăta viitorul muzicii, dar sper ca AI-ul să rămână doar un instrument folosit când este necesar.

– Și dacă tot vorbim de viitor, cum îți vezi parcursul în industrie, într-un context atât de schimbător? În ce direcție simți că vrei să te dezvolți ca artist în următorii ani?
– Îmi doresc să evoluez către un artist cu un univers clar, recognoscibil, să construiesc ceva pe termen lung. Este important pentru mine să am un scop artistic, să nu exist doar ca produs, ci ca voce. Să am ceva de spus.

– Ce ți-ai dori ca publicul să înțeleagă mai bine despre tine, dincolo de imaginea scenică?
– Cred că mi-aș dori ca publicul să înțeleagă că am foarte multe laturi și să fie curios de ele. De asemenea, că fiecare etapă prin care trec este reală, nu calculată, și că tot ce fac, fac din dorința de a construi ceva autentic, nu doar vizibil.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro