Ionuţ Dolănescu e un bun exemplu în această privinţă. Sigur că va rămâne cu casa de la Perşinari, Dâmboviţa, ridicată de regretatul său tată, Ion Dolănescu, după ce procesul cu fratele său vitreg, Dragoş, se va încheia, Ionuţ a trecut la renovări. A început cu acoperişul, pe care l-a refăcut integral cu ţiglă de bună calitate. “O fi cântat pe la multe concerte”, spun, gânditori, oamenii din sat. Nici vorbă! Pentru că acoperişul, în valoare de 10.000 de lei, nu l-a costat pe artist nici un ban. Asta, pentru că el şi conducerea firmei producătoare de ţiglă pentru acoperiş au ajuns la o înţelegere: el le face reclamă, ei îi dau ţigla.
A înregistrat un spot radio
Dacă pe vremuri Ion Dolănescu făcea ravagii cu piesa “Casa părintească nu se vinde”, Ionuţ a realizat o continuare a versurilor: “Nu se vinde, dar se acoperă cu ţiglă de la Evy Val”. Cam aşa sună un spot comercial care se difuzează la mai multe posturi locale din zonele Argeş, Dâmboviţa, şi Prahova. Spotul e înregistrat chiar cu vocea lui Ionuţ Dolănescu, lucru care e, în viziunea responsabililor companiei, o garanţie a calităţii produselor realizate de ei.
Cine nu e sigur de lucrul ăsta poate să dea o fugă până la casa părintească a regretatului Ion Dolănescu, de la Perşinari, transformată în timp, chiar de cunoscutul interpret, într-un cochet conac. Casa de la Perşinari se află pe lista bunurilor pe care Ionuţ şi Dragoş şi le dispută în instanţă. Cei doi fraţi îşi vor reîncepe, în această toamnă, lupta în justiţie pentru averea uriaşă lăsată de tatăl lor.
Andreea a dat un Audi Q7 pentru două cântece
Şi Andreea Bănică plăteşte “în natură”. Nu vă gândiţi la prostii! E vorba despre o maşină de lux, Audi Q7, pe care soţul interpretei, Lucian Mitrea, le-a oferit-o băieţilor de la Play&Win, compozitorii Innei, în schimbul a două piese create special pentru Andreea şi care se anunţă a fi hituri internaţionale.
Automobilul ajunsese la Mitrea de la impresarul Florin Petrescu, în contul unor datorii mai vechi, acumulate din cauză că mai multe primării din oraşe în care Mitrea a organizat concerte au rămas cu fondurile blocate şi nu au mai putut plăti.

Voltaj, campionii trocurilor
Dacă ar trebui să numim o trupă campioană la trocuri “mărunte”, aceea ar fi Voltaj. Călin Goia şi colegii lui au gratis asigurările auto, pentru că fac reclamă unei importante firme, dar şi combustibilul auto, iar costul convorbirilor telefonice este suportat de un operator de telefonie mobilă. La un moment dat, toţi membrii trupei şi-au schimbat terminalele GSM cu un nou tip de LG căruia i-au făcut reclamă, filmând un videoclip doar cu camera respectivului tip de telefon. Fanii trupei s-au bucurat, fără să ştie însă că nu urmăresc doar un videoclip, ci şi un spot de promovare.

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f7fd7782792d12fd53c6d20b15af1681.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a528f045569eb8328e99e89bb61df9fd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6615a1ee13e3acfca649e89fed3c104c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_41541f4ae7134744d6554d3784e31828.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_91eefd48afc5a39782ea95b26fa810c2.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_fb658d98a87c54d0bd263f45991d3b13.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_14ef2e30137510ac483d2f9c4bc78143.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_02264b78dd720cbf0b71f1891e259df1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_040b645029d4b08961b33bc0307bc997.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_86304c9220e533779ee4353343ab1543.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_daab869ea788f0a7cef727ee1b0df335.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_54aa0e8ca26666a46d42e9669d15530c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_788f00c8a5fb5288c63db02505e18945.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_8de8a0d05bcdd00429024a56b0485b17.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_5de453c83a088d224d579ce78616193c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_499d7f4b19f26d0bb50ddb6e3a74f3f0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_df8321b0536777c1f09d4b7420637d8c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_d6dc069aa64f6d90993d738add9ac973.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_47ec807809b5395ddab1c5af42f61fe4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_e993c3a3633920ee75c87cc0e116c44b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_1e7eddc961f8e772c0b27db8cb7772af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2010/08/4512-286429-ion_dolanescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_93ebf2ba0f7b5bef2be279b3db5a0e33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_5370c2ebfe29edf13e03956955729306.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/duelul-dintre-george-em--lahovary-proprietar-ziarului-lindependence-roumaine-si-nicolae-filipescu-fost-deputat-si-primar-al-bucurestiului-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/masina-a-politiei-romane-politia-rutiera-in-trafic-bucuresti-romania-2023-e1776342096687.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/profimedia-1098094863.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/alexandra-capitanescu-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_58bb86d0d36b3fcb8090e0ed4020d78a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_bcf7104c51aa29e58c346e0f7dff15b9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_b16d8f56b7dd8450b9c3c37d03345cb9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/presedintele-nicusor-dan-conferinta-palatul-cotroceni-22-aprilie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ilie-bolojan-6-scaled-e1778942358313.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-ne-dam-cu-parfum-pe-incheietura.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/lalele-olanda.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/barbat-cumparat-caine-robot.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/caine-avion-animale-de-companie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/par-animale-curatat-haine-femeie-pisica.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/sertarul-de-detergnet.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-barbatii-isi-ridica-manecile-la-camasa-pana-la-cot.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-simtim-nevoia-sa-trosnim-degetele.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/masina-de-spalat-vase.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/img0243-scaled.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/furtuna-ploaie-bucuresti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/dumitru-prunariu4325-copy-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/sp-global-rating-romania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/un-an-cu-nicusor-dan-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/protest-aur-impotriva-legii-vexler--foto-dumitru-angelescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/inflatie--foto-ilustrativ-shutterstock2703096057-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/scaderea-economica-a-romaniei-shutterstock2745876887-copy-3.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.